Andy Burham este noul prim-ministru al Regatului Unit (fișă biografică)
Laburistul Andy Burnham este noul prim-ministru al Regatului Unit, informează în 20 iulie 2026 dpa și AFP.
El a fost invitat la Palatul Buckingham de regele Charles, care l-a însărcinat cu formarea noului guvern de la Londra - al patrulea de la urcarea pe tron a suveranului în septembrie 2022.
Burnham, în vârstă de 56 de ani, fost primar al metropolei engleze Manchester, a fost ales lider al Partidului Laburist în locul lui Keir Starmer, pe care îl va înlocui și în funcția de șef al executivului britanic.
***
Născut în Liverpool în 1970, Andy Burnham a crescut în Culcheth, un sat liniștit din Cheshire, lângă Warrington, potrivit https://www.bbc.com/.
A studiat limba engleză la Universitatea din Cambridge. După absolvire, Burnham a lucrat pentru scurt timp în jurnalism, apoi a acceptat un post de cercetător pentru Tessa Jowell, o parlamentară din sudul Londrei. Ulterior, a devenit consilier al secretarului pentru cultură, Chris Smith, conform https://www.britannica.com/.
A fost membru al Parlamentului britanic pentru circumscripția Leigh din 2001. În guvern, a deținut funcții ministeriale la Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății și Trezorerie. În 2008 a preluat portofoliul pentru Cultură, mass-media și sport, înainte de a reveni la Sănătate, ca ministru, în 2009, conform biografiei publicate pe site-ul https://www.oecd.org/.
Andy Burnham a candidat pentru prima dată la conducerea Partidului Laburist în 2010 și apoi din nou în 2015, când a ajuns pe locul doi, după Jeremy Corbyn.
În 2017, a candidat și a câștigat la alegerile pentru primul primar al regiunii Greater Manchester. Primarii regionali reprezentau un concept neverificat la acea vreme, dar Burnham și-a însușit rolul și l-a folosit pentru a construi o platformă puternică, notează https://www.bbc.com/. Primarul regiunii Greater Manchester este liderul ales direct al Greater Manchester Combined Authority (GMCA). Autoritatea GMCA fost înființată în 2011 de către cele zece consilii care alcătuiesc zona Greater Manchester: Bolton, Bury, Manchester, Oldham, Rochdale, Salford, Stockport, Tameside, Trafford și Wigan, potrivit https://www.greatermanchester-ca.gov.uk/.
Sub conducerea sa de nouă ani, Greater Manchester a devenit prima regiune din Anglia, în afara Londrei, care a readus serviciile de transport cu autobuze sub control local, depășind opoziția companiilor de transport. Orașul a integrat autobuzele cu alte servicii de transport în comun în ceea ce a numit 'Bee Network'. Robert Ford, profesor de științe politice la Universitatea din Manchester, a declarat pentru The New York Times în 2026 că această bătălie a demonstrat perspicacitatea politică a lui Burnham. 'A transformat ceea ce ar fi putut fi o politică tehnocratică destul de fadă (...) într-o luptă David versus Goliat', a spus Ford. 'Marea sa putere este că este un comunicator foarte eficient, un povestitor foarte eficient', a mai afirmat profesorul Robert Ford, citat de platforma Britannica.
Primarul Andy Burnham a declarat, la rândul lui, potrivit OCDE: 'Descentralizarea ne permite să avansăm în Greater Manchester pentru a oferi cel mai bun rezultat posibil locuitorilor și întreprinderilor, prin crearea unei experiențe de învățare pe tot parcursul vieții complet integrate și fără întreruperi, care să fie în beneficiul tuturor'.
Burnham și-a consolidat reputația națională în 2020, când a atacat guvernul conservator pentru că a tratat nordul Angliei cu 'dispreț' în timpul pandemiei de COVID-19. El a susținut că măsurile de control al virusului trebuiau să fie însoțite de sprijin financiar. Această poziționare i-a adus porecla 'King of the North' ('Regele Nordului').
În mai 2026, Partidul Laburist a suferit o înfrângere categorică în alegerile locale și regionale. În urma acestora, Burnham a apărut ca unul dintre cei mai promițători candidați pentru a-l contesta pe liderul partidului, Keir Starmer. La 18 iunie 2026, Burnham a câștigat alegeri speciale pentru a reprezenta circumscripția Makerfield, din nord-vestul Angliei, în Camera Comunelor, învingând candidatul din partidul anti-imigrație Reform UK. Trei zile mai târziu, Keir Starmer a anunțat că va demisiona din funcția de prim-ministru.
Wes Streeting, un alt candidat la conducere care fusese secretarul pentru sănătate al lui Starmer, a declarat că îl va susține pe Burnham pentru a deveni următorul lider laburist în loc să candideze împotriva lui. Streeting a spus că el crede că Burnham este 'dedicat construirii unui partid incluziv care se bazează pe cele mai bune tradiții politice' și care ar putea ajuta 'să câștigăm lupta vieților noastre împotriva forțelor naționalismului', potrivit www.britannica.com/. Ulterior, Burnham a primit sprijin aproape unanim din partea parlamentarilor laburiști.
A fost ales lider al Partidului Laburist pe 17 iulie 2026.
În timpul facultății, a cunoscut-o Marie-France van Heel, care avea să-i devină soție. Burnham și van Heel s-au căsătorit în 2000 și au împreună trei copii. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Irina Giurgiu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Femeia de afaceri Ruth Handler, inventatoarea păpușii Barbie (4 noiembrie)
Ruth Handler, antreprenoarea americană care a revoluționat industria jucăriilor inventând păpușa Barbie, s-a născut la 4 noiembrie 1916, într-o familie de emigranți polonezi. La vârsta de 19 ani s-a căsătorit cu Isadore Elliot Handler. Handler a urmat Art Center School of Design din Los Angeles. Primul ei loc de muncă a fost la studiourile Pa
FRAGMENT DE ISTORIE: 70 de ani de la invadarea Ungariei de către forțele Pactului de la Varșovia (4 noiembrie)
În dimineața zilei de 4 noiembrie 1956, forțele Pactului de la Varșovia au lansat un atac terestru asupra Ungariei pentru înăbușirea revoltei spontane care izbucnise la 23 octombrie 1956. Premierul ungar Imre Nagy a anunțat într-un scurt mesaj radio că națiunea ungară a fost invadată declarând: ''Trupele noastre luptă. Guvernul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 noiembrie
Ortodoxe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama Greco-catolice Sf. cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. ep. m. Nicandru; Sf. pr. m. Ermeu; Sf. Carol Boromeu Romano-catolice Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 noiembrie
Este a 308-a zi a anului 2026. Au mai rămas 57 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 57 m și apune la 17 h 01 m. Luna răsare la 01 h 32 m și apune la 14 h 41 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
3 noiembrie - Ziua Vânătorilor de Munte
La 3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte. Celebrarea acestei zile a fost instituită în urma adoptării, la 3 noiembrie 1916, a Ordinului Marelui Cartier General (MCG) nr. 294, prin care Școala de Schiori din București (prima formă organizatorică apropiată de arma vânători de munte), înființată la 30 sept
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 noiembrie
Ortodoxe Sf. Sfințiți Mc. Achepsima episcopul, Iosif preotul și Aitala diaconul; Așezarea moaștelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida Greco-catolice Sf. m. Acepsima, Sf. m. Aitala și Iosif Romano-catolice Ss. Martin de Porres, călug.; Silvia, mamă Sf
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 noiembrie
Este a 307-a zi a anului 2026. Au mai rămas 58 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 55 m și apune la 17 h 03 m. Luna răsare la 00 h 18 m și apune la 14 h 21 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Barometrul statistic al lunii octombrie 2026
Deficitul României a scăzut în anul 2025 cu 1,4 puncte procentuale din PIB față de 2024, dar continuă să fie cel mai ridicat deficit bugetar din UE. În primele 9 luni ale anului 2026, deficitul a coborât la 3,81%, de la 5,31% în primele nouă luni ale anului 2025. Prețurile energiei electrice pentru gospodării raportate la puterea de cump
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul David Schwimmer
Actorul David Lawrence Schwimmer, regizor și producător american, este un cunoscut pentru interpretarea memorabilă a rolului paleontologului Ross Geller în sitcom-ul 'Friends' (Prietenii tăi), rol pe care l-a jucat timp de un deceniu (1994-2004) și care i-a adus o nominalizare la premiile Emmy în 1995. S-a născut la 2 noiembrie 1966, î
2 noiembrie - Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor (ONU)
Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor, marcată în fiecare an la 2 noiembrie, a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în rezoluția A/RES/68/163, care îndeamnă statele membre să pună în aplicare măsuri concrete care să contracareze cultura actuală a impunității.
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 2 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Greco-catolice Sf. m. Achindin, Pegasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Romano-catolice Pomenirea tuturor credincioșilor răposați Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 noiembrie
Este a 306-a zi a anului 2026. Au mai rămas 59 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 54 m și apune la 17 h 04 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 13 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost deschis Rainbow Bridge, peste râul Niagara (1 noiembrie 1941)
Rainbow Bridge, cunoscut și sub denumirea Rainbow International Bridge, ce leagă orașele Niagara Falls, unul din Ontario, Canada și celălalt, în New York, Statele Unite, este un pod în arc, fiind o legătură vitală de transport între cele două țări, notează https://www.gpsmycity.com/. Numele său provin
DOCUMENTAR: Luna noiembrie
Luna noiembrie, cunoscută în tradiția populară sub numele de 'Brumar', marchează sfârșitul toamnei și pregătirea pentru un nou anotimp, cel alb și înghețat, al iernii. Este luna a unsprezecea în calendarele iulian și gregorian cu început de an la 1 ianuarie și era luna a noua în calendarul roman cu început de an la 1 martie,
1 noiembrie - Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut
Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut, o formă rară și severă de epilepsie, este marcată în fiecare an la 1 noiembrie. Inițiativa este susținută de organizații internaționale precum Lennox-Gastaut Syndrome Foundation (LGS Foundation) și de organizații naționale precum Asociația Pacienților cu Epilepsie (ASPERO), pentru a informa publicul larg cu privire la a














