Ortodoxe
Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov
Duminica a 7-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica a 7-a după Rusalii. Sf. cuv. Macrina; Sf. cuv. Die

Romano-catolice
Duminica a 16-a de peste an
Ss. Epafra, ep. m.; Macrina, călug.


Sfânta Cuvioasă Macrina este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 19 iulie.

Sfânta Macrina a fost sora cea mare a Sfinților Vasile cel Mare și Grigorie, episcop al Nyssei. Patru frați și șase surori erau cu toții, copiii Emiliei și ai lui Vasile, părinți cu o situație materială deosebită, dar și cu o viață îmbunătățită.

Sfânta a fost logodită de tatăl său cu un tânăr de neam foarte bun, care înainte de căsătorie a murit. Considerând această logodnă ca o cununie adevărată, Sfânta Macrina nu s-a mai căsătorit.

A rămas în casa părintească și a avut grijă de frații săi, de părinți și de administrarea averii, destul de mare, a părinților săi.

Pe Sfântul Vasile cel Mare, sora sa, Sfânta Macrina, l-a adus pe calea cea adevărată a vieții.

'Minunata Macrina l-a luat pe Vasile cu dânsa și, în scurt timp, l-a adus la scopul adevăratei filosofii și pustnicii. El, cu toate că era înălțat din cugetul filosofiei celei dinafară și strălucit cu mărimea mai mult decât mulți stăpânitori, măcar că defăimase vredniciile și dregătoriile, cu toate acestea cuvioasa l-a făcut pe el să se despartă de strălucirea lumească, să defaime laudele înțelepciunii și ale învățăturii din afară și să vină în viața aceasta cea desăvârșită și să-și pregătească lui, drumul petrecerii celei îmbunătățite și neîmpiedicate, adică cele prin viața Marelui Vasile'. (Viețile Sfinților)

După moartea mamei sale, Emilia, Sfânta Macrina, care oricum ducea o viață aproape monahală în casa părinților, a întemeiat o obște de călugărițe pe o proprietate a familiei aflată în Pont. Aici a murit, pe un pat de scânduri, acoperită cu mantia de episcop a fratelui său Sfântul Grigorie.


* Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, unul dintre cei mai cunoscuți sfinți pe care i-a dat Biserica Ortodoxă Rusă.

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut în 19 iulie 1745. La 17 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare și virtute monahală.

A fost tuns monah după opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, primind numele Serafim ('înfocat', 'arzător'). După moartea duhovnicului său, a primit încuviințarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii. Aici și-a făcut o colibă din lemn, înconjurată de o mică grădină.

Cum războiul gândurilor se întețea tot mai mult, a hotărât să lupte ca stâlpnicii de odinioară și a petrecut o mie de zile și o mie de nopți pe o stâncă în picioare, sau îngenuncheat, repetând fără încetare rugăciunea vameșului: 'Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului' (Luca 18, 13). Astfel, Sfântul Serafim a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gândurilor.

'După ce s-a făcut părtaș de bunăvoie Patimilor mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, timp de 47 de ani, trăind în asceză absolută, trecând pe rând prin starea de viețuitor în obște, sihastru, stâlpnic și zăvorit, acest bătrân mic de statură, înveșmântat în alb, încovoiat pe toiagul său, s-a întors între semenii săi plin de har și lumina Sfântului Duh, pentru a îndeplini slujirea duhovnicească superioară, a stăreției spirituale, și a devenit pentru tot poporul rus un adevărat 'apostol', martor și propovăduitor al Învierii'. (doxologia.ro)

'Ușa chiliei sale era deschisă oricui, până târziu în noapte. Își saluta vizitatorii cu veselie, zicându-le: 'Bucuria mea, Hristos a înviat!'; dovedea o bucurie cu totul specială față de păcătoșii care veneau la el pocăindu-se, ca Fiul risipitor care se întoarce la Tatăl (Luca 11). Blândețea sa neobișnuită înmuia inimile cele mai aspre, umilința să îi smerea pe cei mândri, făcându-i să verse lacrimi de copil. Pentru cei mari, ca și pentru oamenii din popor, chilia 'sărmanului Serafim' era asemenea unui pridvor al cerului. O convorbire cu el sau o simplă binecuvântare deveneau adevărate întâlniri cu Dumnezeu, capabile să schimbe cu totul sensul vieții lor'. (doxologia.ro)

În calendarul creștin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov este sărbătorit de două ori, la 2 ianuarie, dată la care sfântul a trecut în veșnicie, și la 19 iulie, ziua sa de naștere, precum și ziua când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, în 1903.

Canonizarea sa a avut loc în prezența familiei imperiale, a numeroșilor ierarhi și a unei mulțimi de sute de mii de persoane, venite din toate părțile Rusiei. (surse: vol. 'Viețile Sfinților'; https://doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)