DOCUMENTAR: 100 ani de la nașterea poetului, prozatorului și eseistului Octavian Paler (2 iulie)
Octavian Paler, un nume care s-a impus în conștiința publică deopotrivă ca scriitor și publicist, s-a născut la 2 iulie 1926, în comuna Lisa, județul Brașov.
După frecventarea cursurilor școlii primare în satul natal și pe cele liceale la 'Spiru Haret' din București (1937-1944), finalizate cu examenul de bacalaureat la Sibiu (1945), a urmat simultan, Facultatea de Litere și Filosofie și Facultatea de Drept la Universitatea din București (1945-1949), potrivit volumelor 'Dicționarul General al Literaturii Române', Editura Universul Enciclopedic, 2006, și 'Dicționarul Scriitorilor Români', Editura Albatros, 2001.
A fost redactor, șef de secție, redactor-șef adjunct în cadrul redacției culturale a Radiodifuziunii Române (1949-1964); corespondent AGERPRES la Roma (sept.-dec. 1964); director general al Televiziunii Române (1965-1968); director general adjunct al Radiodifuziunii Române (1968-1970); redactor-șef al cotidianului 'România liberă' (1970-1983).

Octavian Paler, 1990
Foto: (c) SORIN LUPSA/Arhiva istorică AGERPRES
Publicistic a debutat în anul 1958 în revista 'Luceafărul' cu poemul 'Ulciorul', iar editorial, în 1970, cu volumul de poezii 'Umbra cuvintelor. Definiții lirice', după care s-a consacrat în exclusivitate prozei de idei, eseistice. Toate scrierile sale, note de călătorie, eseuri, romane, adunate în peste 17 volume, sunt 'memorii interioare', confesiuni, meditații: 'Drumuri prin memorie. Egipt-Grecia' (1972, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), 'Apărarea lui Galilei. Dialog despre prudență și iubire' (1978, Premiul Academiei Române), 'Caminante. Jurnal (și contrajurnal) mexican' (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor), 'Un muzeu în labirint. Istorie subiectivă a autoportretului' (1986), 'Viața ca o coridă' (1987), 'Don Quijote în Est' (1994), 'Vremea întrebărilor. Cronică morală a unui timp plictisit de morală' (1995), 'Rugați-vă să nu vă crească aripi' (1995), 'Aventuri solitare. Două jurnale și un contrajurnal' (1996), 'Poezii/Poems' (1998), 'Deșertul pentru totdeauna' (roman, 2001), 'Autoportret într-o oglindă spartă' (2003), 'Eul detestabil' (2005).

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/AGERPRES FOTO
Ca prozator, a publicat romanele 'Viața pe un peron' (1981) și 'Un om norocos' (1984), un produs al simbiozei dintre lirism și narativitate, confesiune și speculație, pasiune și rațiune. Temperamental, scriitorul era un romantic care nu-și refuza sentimentalismul, dar nici nu îl etala.
După anul 1989, părăsind poezia, a optat pentru eseul moralistic, devenind un important creator de opinie, analizând în articolele sale din ziare și din reviste fenomenul românesc socio-politic postrevoluționar. Modele sale au fost eseiștii spanioli Unamuno, Ortega y Gasset, dar și francezii Albert Camus sau Andre Malraux. După cum singur spunea, Revoluția l-a găsit 'interzis ca scriitor, șomer ca salariat și suspect ca individ în societate', astfel că și-a regândit majoritatea cărților, publicând noi versiuni: 'Scrisori imaginare' (1992, 1998), 'Apărarea lui Galilei' (1997), 'Drumuri prin memorie' (1999). Multe dintre volumele sale au fost traduse în limbile franceză și germană.
A devenit director onorific al publicației 'România liberă' (1990-febr. 2001), iar apoi, din martie 2001, al ziarului 'Cotidianul'.
Octavian Paler a fost distins cu Ordinul 'Steaua României' în grad de Cavaler (2003), pentru 'întreaga operă literară pusă în slujba culturii și spiritualității românești, pentru impresionanta activitate publicistică, cu înaltă încărcătură intelectuală, angajată cu devoțiune și consecvență întru apărarea valorilor fundamentale ale libertății umane și ale democrației, pentru propășirea societății românești'. De asemenea, a primit premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 2004.
A murit la 7 mai 2007, la vârsta de 81 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul 'Sfânta Vineri' din Capitală.
În noiembrie 2007, 'Calomnii mitologice', cartea la care scriitorul lucra în momentul morții sale neașteptate și pe care a avut răgazul să o aducă până aproape de forma finală, a fost lansată la Târgul de Carte Gaudeamus de Editura Historia. 'O întrebare pe care și-o punea mereu Octavian Paler, încă din tinerețe, era legată de faptul că lumea modernă nu mai poate crea mituri. Singurele mituri oarecum 'moderne' care pot fi puse alături de miturile anticilor au toate aceeași caracteristică: sunt produse de o capodoperă literară. E vorba de Don Juan, de Don Quijote, de Faust și de Hamlet. Octavian Paler imaginează niște 'conferințe nerostite' pornind de la aceste mituri și vorbește despre dragoste, bătrânețe și moarte.', aprecia Georgeta Dimisianu.
În 2008, editura Polirom a inițiat Seria de autor 'Octavian Paler', în care au apărut volume precum: 'Un om norocos' (2008), 'Mitologii subiective' (2008), 'Polemici cordiale' (2008), 'Aventuri solitare' (2008), 'Viața ca o coridă' (2009), 'Drumuri prin memorie' (2009), 'Apărarea lui Galilei' (2009), 'Deșertul pentru totdeauna' (2009), 'Don Quijote în Est' (2010), 'Caminante' (2010), 'Rugați-vă să nu vă crească aripi' (2010), 'Eul detestabil' (2010), 'Autoportret într-o oglindă spartă' (2010), 'Scrisori imaginare' (2010), 'Viața pe un peron' (2011).
În iunie 2011, a fost lansat volumul de poezie 'Definitions' de Octavian Paler, publicat de editura britanică Istros Books, la Biblioteca British Council din București, volum ce include poeme ale eseistului traduse în engleză de Ileana Ștefănescu și S.D. Curtis. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













