FRAGMENT DE ISTORIE: A fost promulgată Constituția României (1 iulie 1866)
Domnitorul Carol I (1866-1881; rege al României între 1881-1914) a promulgat, la 1/13 iulie 1866, noua Constituție a României, întemeiată pe principii democratice moderne și care a reprezentat unul din actele fundamentale de edificare a României moderne. Adunarea Constituantă adoptase, la 29 iunie/11 iulie 1866, noua Constituție în unanimitate, domnitorul Carol I depunând jurământul pe Constituția adoptată la 30 iunie/12 iulie 1866, se arată în lucrarea 'Istoria românilor', apărută sub egida Academiei Române (Editura Enciclopedică, București, 2003).
Constituția de la 1866 a fost redactată după modelul Constituției Belgiei din februarie 1835, considerată atunci a fi cea mai avansată pe plan european.
Noua lege fundamentală consacra unitatea și indivizibilitatea statului român, stabilea, pentru prima oară în mod oficial, denumirea de România, în locul aceleia de Principatele Unite, și statua drapelul național tricolor (albastru, galben și roșu). De asemenea, proclama o serie de principii esențiale: principiul suveranității naționale, principiul separației puterilor în stat (legislativă, executivă și judecătorească), principiul responsabilității ministeriale, libertățile și drepturile fundamentale ale cetățeanului, guvernare reprezentativă.
Noua Constituție a fost adoptată în urma acordului stabilit între Adunarea legiuitoare și principele Carol I, iar forma finală, promulgată la 1/13 iulie de către acesta, reprezenta un compromis între forțele politice interne. 'Deși Constituția ar fi putut avea un caracter cu mult mai înaintat dacă liberalii radicali și-ar fi putut impune punctul de vedere, ea a reflectat, totuși, prin rezultanta la care s-a ajuns, succesul partizanilor stabilirii unor noi rânduieli politice, realizându-se un pas mai departe esențial pe drumul desăvârșirii organizării moderne a societății românești', se subliniază în lucrarea 'Istoria românilor' (Editura Enciclopedică, București, 2003).
Publicată în ''Monitorul Oficial'' nr. 142 din 1 iulie 1866, Constituția era structurată pe opt titluri și 133 de articole. Aceasta consacra, ca formă de stat, monarhia constituțională, ereditară în familia principelui Carol, în linie directă masculină, succesorii fiind crescuți în religia țării, punctează sursa amintită. Șeful statului era domnul, ale cărui prerogative erau extinse, fiind învestit cu dreptul de veto absolut. Șeful statului exercita puterea legislativă împreună cu Reprezentanța națională, iar puterea executivă - împreună cu Consiliul de miniștri.
Titlul I consacra dreptul țării de a purta numele de România și reafirma cu vigoare principiul unității statului național: ''Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România'' (art. 1). ('Istoria românilor', Editura Enciclopedică, București, 2003).
''Despre drepturile Românilor'' era titlul al II-lea și cuprindea 26 de articole prin care se garantau drepturile și libertățile cetățenești: libertatea individuală, a presei, a învățământului, a întrunirilor și a conștiinței, egalitatea în fața legii, desființarea privilegiilor, scutirilor și monopolurilor de clasă, inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietății, inviolabilitatea corespondenței, dreptul la azil politic. 'Țăranilor li se garanta posesiunea loturilor pe care le obținuseră în virtutea legii rurale din 1864, dar și moșierilor expropriați li se garantau despăgubirile' ('Istoria românilor', Editura Enciclopedică, București, 2003).
Cel de-al III-lea titlu reglementa organizarea statului, având la bază principiul separării puterilor în stat - legislativă (domnitorul și Reprezentanța națională), executivă (domnitorul, care o exercita prin intermediul miniștrilor), judecătorească (exercitată 'în numele domnului' de către curți și tribunale, instanța cea mai înaltă fiind Curtea de Casație). ''Toate puterile statului emană de la națiune care nu le poate exercita decât numai prin delegațiune și după principiile și regulile așezate în Constituția de față'', se arăta în articolul 31.
Puterea legislativă se exercita de către domn și Reprezentanța națională (Senat și Adunarea Deputaților). Nicio lege nu poate fi sancționată de domn decât după ce va fi discutată și votată liber de majoritatea ambelor adunări, se arăta în articolul 32.
Adunarea Deputaților era aleasă pentru patru ani, iar Senatul - pentru opt ani. Printre prerogativele Adunării Deputaților se numărau dreptul de autoconducere, dreptul de răspuns la Mesajul tronului, dreptul de legiferare, dreptul de interpelare, votarea bugetului.
Constituția de la 1866 stabilea votul cenzitar. Pentru alegerea deputaților, corpul electoral era împărțit în 4 colegii, după avere și categorii sociale. Eligibilitatea în Adunarea Deputaților era condiționată de calitatea de român, de deplinătatea drepturilor civile și politice, de vârstă - minimum 25 de ani. Pentru a putea fi ales senator era necesară vârsta de minimum 40 de ani și un venit anual de 800 de galbeni.
Articolul 82 consacra principiul eredității, conform căruia puteau moșteni tronul numai descendenții pe linie masculină. Prin articolul 83 se oferea eventualitatea unei succesiuni a domnitorului prin frații săi și descendenții lor, se menționează în lucrarea 'Istoria românilor' (Editura Enciclopedică, București, 2003).
Principalele prerogative ale domniei erau: numirea și revocarea miniștrilor, dizolvarea Parlamentului, sancționarea și promulgarea legilor, dreptul de amnistie în materie politică, numirea și confirmarea în toate funcțiile, conducerea armatei, conferirea gradelor militare, dreptul de a bate monedă, de a conferi decorații, dreptul de a se adresa camerelor reunite la deschiderea sesiunii parlamentare, dreptul de a declara război, de a încheia tratate și convenții. 'Dintre îngrădirile prerogativelor care îl privesc pe suveran, Constituția stipulează că niciun act al său nu are putere legală dacă nu este contrasemnat de ministrul de resort, că nu poate suspenda o judecată sau interveni în administrația justiției, că nu are dreptul să modifice sau să suspende legile ș.a.' ('Istoria României în date', Editura Enciclopedică, București, 2003). Domnitorul se bucura, totodată, de două privilegii: irevocabilitate și inviolabilitate. Fiecare act al domnului trebuia contrasemnat de un ministru, miniștrii fiind direct responsabili pentru actele de guvernământ.
Nicio modificare a Constituției nu se putea face fără a întruni consimțământul a cel puțin două treimi din membrii celor două Camere. Prin ''Dispozițiunile tranzitorii și suplimentare'', Constituția de la 1866 deschidea calea unor noi reforme. Astfel, se reafirma necesitatea unor legi speciale în domeniile descentralizării administrative, responsabilității ministeriale, dezvoltării căilor de comunicație, exploatării minelor și pădurilor, organizării armatei, justiției militare.
Constituția de la 1866 a suferit mai multe modificări, aduse în anii 1879, 1884, 1917, dar a rămas în vigoare până în 1923. A fost abrogată implicit după promulgarea, la data de 28 martie 1923, a unei noi Constituții. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Andreea-Gabriela Onogea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













