logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Luna iulie

Image

Luna iulie, cunoscută în tradiția populară și sub numele de 'cuptor', este perioada anului când se înregistrează cele mai toride zile de vară. Luna iulie are 31 de zile, ziua numărând 14 ore, iar noaptea doar 10 ore.

Numită inițial ''quintilis'' de la cuvântul ''quintus'' (al cincilea), fiind a cincea lună în vechiul calendar roman, luna iulie (lat. julius) a fost dedicată, ulterior, împăratului Iulius Cezar, care în anul 46 î.Hr. a avut inițiativa alcătuirii unui nou calendar. Un grup de astronomi din Alexandria a lucrat sub conducerea lui Sosigene, reușind să alcătuiască un nou calendar, la baza căruia se afla mișcarea Soarelui timp de un an. Anul era stabilit la 365 de zile, astfel că într-un ciclu erau trei ani de 365 de zile, în timp ce un al patrulea an, de 366 de zile, era denumit an bisect. Anul a fost împărțit în 12 luni cu denumirile anterioare. Sosigene a stabilit ianuarie ca primă lună a anului, potrivit lucrării ''Zile și mituri. Calendarul țăranului român'' (Ion Ghinoiu, 2000).

Soarele și Luna
La începutul lunii, Soarele răsare la ora 5 h 35 m și apune la ora 21 h 04 m, iar la sfârșitul lunii răsare la ora 6 h 01 m și apune la ora 20 h 42 m, conform https://astro-urseanu.ro/.

Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO


Luna - reprezintă perioada de timp cât durează o rotație a astrului în jurul Pământului: 29 de zile, 12 ore, 44 minute și 3 secunde, aproximativ 29 zile și jumătate. În această mișcare, se disting patru faze: Lună Nouă, Primul Pătrar, Lună Plină, Ultimul Pătrar. În luna iulie, fazele Lunii sunt: 7 iulie - Ultimul Pătrar, la 22 h 29 m; 14 iulie - Lună Nouă, la 12 h 43 m; 21 iulie - Primul Pătrar, la 14 h 06 m; 29 iulie - Lună Plină, la 17 h 36 m, indică https://astro-urseanu.ro/.

În a doua jumătate a lunii iulie sunt activi câțiva curenți de meteori, care au radianții apropiați pe cer, în constelațiile Capricornus și Aquarius. Curentul de meteori Alpha Capricornids nu este foarte puternic, fiind văzuți între 5 și 7 meteori pe oră. Remarcabil este, însă, numărul de sfere strălucitoare produse în timpul perioadei sale de activitate. Curentul de meteori este vizibil de ambele părți ale Ecuatorului și este activ din 7 iulie până în 15 august, cu un maximum în noaptea de 29 spre 30 iulie, potrivit https://www.imo.net/.

Foto: (c)  ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Curentul de meteori Southern delta Aquariids este activ din 12 iulie până în 23 august și atinge vârful de manifestare în noaptea de 30 spre 31 iulie, cu 15-20 de meteori pe oră, în condiții de vizibilitate maximă.

Tradiția populară
Luna lui Cuptor este o lună plină de tradiții, fiind dedicată secerișului. Se spune că toți sfinții prăznuiți în această lună au puteri asupra recoltelor și le protejează, dacă sunt cinstiți cum se cuvine, sau de nu, le pot distruge. Pe 1 iulie este sărbătoarea Sfinților Cosma și Damian, cunoscută popular sub numele de Cosmandin, 'doftorii fără de arginți', cei care feresc oamenii de boli. Dacă sărbătoarea este respectată, oamenii vor fi feriți de foc, atât de pârjolul soarelui, care arde și usucă recolta, cât și de trăsnete și incendii. Țăranii din Transilvania și Banat știu că aceia care nu se păzesc în această zi și lucrează la vie, arșița soarelui îi va pârjoli și le va arde vița de vie, notează site-ul Agenției Naționale a Zonei Montane, https://azm.gov.ro/.

Foto: (c)  GABRIEL PETRESCU/AGERPRES FOTO


Sfântul Ilie, considerat ocrotitorul recoltei, dar și cel care controlează tunetele și fulgerele, pedepsindu-i pe cei necredincioși, este sărbătorit pe 20 iulie. Există credința că dacă omul poartă în ziua de prăznuire a Sfântului mâțișori de salcie, sfințiți la Florii, va fi ferit de fulgere. În trecut, oamenii nu lucrau de ziua Sfântului Ilie, ca să fie feriți de grindină, tunete și fulgere; dăruiau mere, miere și covrigi pentru cei adormiți.

De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, procesul fiind numit 'retezatul stupilor'. Tot în această zi, se culegeau plante de leac, în special busuiocul.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO


Ciobanii coborau în sate pentru prima dată după urcarea oilor la stână și aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Dacă tună în ziua de Sântilie toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.

Panteliile sunt considerate în lumea satului reprezentări meteorologice care pârjolesc și ard recoltele în luna lui Cuptor. Sunt surori cu Sântilie, iar forța lor distrugătoare poate fi diminuată prin diferite interdicții de muncă în două perioade: șapte zile înainte și după Sfântul Ilie, în perioada 13-27 iulie.

Credințele populare spun că, pe vreme de secetă, se anunță vijelie mare atunci când soarele arde înăbușit, cu zăduf. Când norii negrii se ridică de peste păduri sau atunci când merg împotriva vântului este semn de 'ploaie putredă' (măruntă și lungă). De asemenea, 'se dezleagă ploaia', atunci când o femeie însărcinată este stropită cu apă pe neașteptate. Tot în popor, se mai zice că, pentru a alunga furtuna trebuie înfipt în pământ un topor sau un cuțit. Cu tăișul se face semnul crucii pe pământ. Pe muchia lor se presară puțină sare și se așează spre apus, în timp ce copiii rostesc: 'Fugi, fugi, ploaie mare/Că te ajunge Sfântul Soare', notează https://patrimoniu.ro/.

Un obicei care încă se mai întâlnește la sat este 'paparuda', invocată de ceata feminină pentru a dezlega ploile în zilele caniculare ale verii, închipuită ca 'o sfântă înaltă și subțire', 'o zeiță', care 'diriguiește ploile', 'sparge' sau 'urnește norii', 'o femeie care umblă cu ploile' etc. I se alătură 'caloianul', o păpușă confecționată din lut, cârpe, paie sau crenguțe de lemn, inițiată și trimisă să dezlege ploile sau să le alunge, care era supusă unui întreg ritual funerar. Obiceiul a fost atestat, în numeroase variante locale și zonale, pretutindeni în țară, conform volumului amintit mai sus.

Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/AGERPRES FOTO


Între obiceiurile satelor erau și târgurile de vară, precum cel renumit de pe Muntele Găina. Târgurile aveau mare importanță etnografică, pentru că ele făceau posibilă întâlnirea și căsătoria tinerilor din zone altfel îndepărtate.

Foto: (c)  PAUL BUCIUTA/AGERPRES FOTO


Fetele și flăcăii veneau la eveniment, se cunoșteau, intrau în vorbă. Târgurile care au funcționat la început ca ceremonii de invocare a divinității protectoare a căsătoriilor și femeilor măritate au fost atestate și în alte localități: Hălmagiu (Bulciul Sărutului sau Târgul nevestelor), Teiuș, Blaj, Recea (Târguri de Fete), dar și vestitele Târguri ale Drăgaicei din sud-estul României. În 2026, Târgul de pe Muntele Găina are loc în perioada 18-19 iulie, fiind marcat prin spectacole folclorice, parada costumelor populare, dar și prin meșteșuguri autentice și bucate tradiționale. AGERPRES /(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Andreea-Gabriela Onogea, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 692

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.

Documentare 25-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie

Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori

Documentare 24-10-2026 23:58

DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)

În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal

Documentare 24-10-2026 05:29

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 23-10-2026 13:52

Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026

Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant