Sărbători solstițiale, Sânzienele (Drăgaica) și Sânpetru sunt celebrate în tradiția popular de ziua nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (24 iunie) și la praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie).

În tradiția populară, ziua de Sânziene este respectată cu strictețe. Legat de acest moment există diverse obiceiuri, care pun în valoare muncile agricole specifice acestui timp.

Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi binecuvântate iar apoi erau păstrate pentru tratarea bolilor și alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, odată cu venirea verii, se culeg și plantele de leac.

Sânziana este o plantă erbacee din familia Rubiaceae. În flora României, cele două varietăți de plante, sânziana galbenă (Galium verum L.) și sânziana albă (Galium mollugo L.) cresc prin fânețe și livezi, pe marginea drumurilor, prin păduri și pe lângă garduri. Planta are două denumiri zonale: sânziana (Oltenia, Banat, Transilvania, Bucovina, Maramureș, nordul Moldovei) și drăgaica (Dobrogea, Moldova de sud și central, Muntenia).

Prin calitatea sa de a înflori în cea mai lungă zi a anului și cu insolația cea mai puternică, sânziana a devenit reper calendaristic pentru aprecierea stadiului de dezvoltare al culturilor; dacă înflorește înainte de ziua care îi este dedicată, 24 iunie, stadiul vegetal al plantelor este avansat și invers. În nordul României și în zonele de munte la înfloritul sânzienii se începea cositul pajiștilor.

Pentru farmacopeea și cosmetica populară florile sunt culese, după un anumit ritual, în zorii zilei de Drăgaică (Sânziană) iar tulpinile, semințele și rădăcinile toamna.

Planta sau anumite părți ale plantei au diverse întrebuințări: pusă în scaldă întărește copiii debili, zeama obținută din zdrobirea frunzelor vindecă frigurile, plămădită în rachiu vindecă loviturile și vătămările, cu rouă căzută în noaptea de Sânziene și recoltată în zorii acestei zile se tratau diferite boli de ochi și de piele.

Așadar, locul aparte al Sânzienelor în Calendarul popular este subliniat de culegerea rituală a plantelor de leac (sânziana, usturoiul, cicoarea, cimbrișorul, trifoiul alb, spânzul, sulfina și altele) și de indicarea celei mai mari zile din an, a solstițiului de vară.

Marcând perioada de coacere a recoltelor de grâu, orz, secară, Sânzienele prezentau o valoare general, notează prof. univ. dr. Ion Ghinoiu în lucrarea 'Sărbători și obiceiuri românești'.

Floarea de sânziene se purta de către fete în păr, în buzunare, în sân, se încingea peste mijloc, se punea sub căpătâi pentru a visa peste noapte ursitul. Din întreaga floră spontană a României, sânziana este, fără îndoială, cea mai îndrăgită, menționează Ion Ghinoiu în lucrarea citată. Locul aparte deținut de floarea de sânziene, în obiceiurile populare românești, nu se datorează mirosului și frumuseții sale, ci valorii de simbol calendaristic, în Maramureș înfloritul sânzienelor indică momentul favorabil pentru începutul cositului fânului, precum și începutul unor activități agricole de vară, iar în zona Tecuciului funcționa ca un adevărat barometru pentru aprecierea stadiului de dezvoltare a culturilor.

Există, de asemenea, credința că în noaptea de Sânziene cerurile se deschid, florile capătă puteri deosebite, iar anumite practici pot ajuta la aflarea ursitului sau la descoperirea viitorului. Tradiția populară vorbește și despre existența unor ființe fantastice numite sânziene, prezentate ca zâne binevoitoare, ocrotitoare ale naturii și oamenilor. Toate aceste elemente alcătuiesc un patrimoniu cultural bogat, ce reflectă sensibilitatea și imaginația poporului român, arată doxologia.ro.

Însă, pentru creștinul ortodox, orice tradiție trebuie privită în lumina Evangheliei și a învățăturii Bisericii. Nu vechimea unui obicei îi conferă valoare spirituală, ci compatibilitatea lui cu adevărul revelat de Dumnezeu.

Biserica privește cu respect tradițiile populare care exprimă bucuria omului în fața frumuseții creației, deoarece florile, holdele, pădurile, izvoarele reprezintă daruri ale lui Dumnezeu, iar admirația față de ele rămâne firească, legitimă. În spiritualitatea ortodoxă, lumea întreagă este văzută ca o operă a Creatorului. Problema apare atunci când anumitor plante, obiecte ori practici li se atribuie puteri supranaturale independente de Dumnezeu. În acel moment se produce o deplasare a centrului credinței: omul nu mai caută binecuvântarea divină, ci începe să își pună nădejdea în obiecte, ritualuri sau semne considerate miraculoase, face cunoscut doxologia.ro.

Tradițiile populare pot fi păstrate atunci când exprimă frumusețea sufletului românesc și respectul față de creație. Însă ele trebuie îndepărtate de orice element superstițios și așezate sub lumina Evangheliei, deoarece adevărata binecuvântare nu vine de la cununi, flori sau ritualuri, ci de la Dumnezeu, 'de la care vine toată darea cea bună și tot darul desăvârșit'. (surse: https://basilica.ro; https://doxologia.ro; 'Sărbători și obiceiuri românești', Ion Ghinoiu, Ed. Elion, 2003) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)