Masticul este o emblemă a insulei Chios, în estul Mării Egee, undeva la răscrucea dintre Orient și Occident. Rășina aromatică extrasă din arbustul de mastic 'Pistacia lentiscus' reprezintă și principala sursă de venit pentru mulți locuitori ai insulei.

Cultivarea tradițională a masticului reprezintă un eveniment social și o afacere de familie. Îngrijirea crângurilor de mastic se întinde pe tot parcursul anului. Bărbații se ocupă de fertilizarea naturală și de tăiere iarna, în timp ce femeile pregătesc solul din jurul trunchiului și presară pământ alb cernut, în jurul lunii iunie, înainte de a recolta rășina.

Masticul, renumit de mult timp pentru numeroasele sale proprietăți, este o rășină naturală, aromatică, care ia forma unor picături, mai mari sau mai mici, atunci când curge din crestăturile superficiale făcute de cultivatori pe trunchiul copacului și pe ramurile principale cu unelte ascuțite. 'Chios Mastiha' este numele sevei rășinoase produse din arborele de mastic din Chios (Pistacia Lentiscus var. Chia), explică https://www.gummastic.gr/ 

Deși trăiește mai mult de 100 de ani, arborele de mastic furnizează rășină începând cu al cincilea an și până în cel de-al 70-lea. Cultivarea masticului reprezintă un fenomen social amplu, în jurul căruia s-au dezvoltat rețele de sprijin reciproc și alianțe, arată site-ul UNESCO - https://ich.unesco.org/.

Între lunile iulie și octombrie, are loc recoltarea rășinilor. Această procedură se numește 'Kentima' și constă în efectuarea unor mici incizii de două ori pe săptămână, de la 20 la 100 de tăieturi, în funcție de vârsta copacului - pe trunchi și ramuri, pentru a permite masticului lichid să se scurgă afară. Deși devine mai solid în contact cu aerul, cristalizarea totală durează între 15 și 30 de zile, după care are loc colectarea masticului mai mare, unul câte unul, la mijlocul lunii august, apoi, are loc o a doua recoltare, la începutul lunii septembrie. Odată ce masticul s-a solidificat, femeile selectează mai întâi 'lacrimile' mai mari, le spală și le așază în cutii de lemn într-un loc răcoros.

Execuția manuală face din recoltare un proces elaborat și lung. Membrii mai în vârstă ai comunității sunt responsabili de transmiterea tehnicilor de incizie și recoltare către generațiile mai tinere.

Un detaliu interesant este că arborii de mastic cresc în multe părți ale lumii, dar singurul loc unde se extrage rășina lor este Chios. Nu este foarte clar când a început cultivarea acestor copaci pe insulă, dar se știe că Herodot a fost primul care a observat rășina lor, în jurul secolului al V-lea î.Hr, potrivit https://www.greeka.com.

Există chiar și o legendă medievală care explică motivul din spatele acestui fenomen, conform căreia arborii au început să plângă ca expresie a suferinței atunci când Agios Isidoros (Sfântul Isidor) a fost torturat de romani pe insulă. În secolul al XV-lea, masticul devenise deja o marcă a insulei Chios.

În fața invaziilor și a piraților, arhitectura insulei a fost adaptată, astfel că satele medievale din sud, unde cresc arborii de mastic, au forma unei cetăți.

În zilele noastre, masticul este principala sursă de venit pentru aproximativ 5.000 de familii din sudul insulei Chios, iar 90% din produs este exportat. Guma de mastic din Chios a fost recunoscută de Uniunea Europeană ca produs exclusiv grecesc și numai Grecia are dreptul să o producă, subliniază sursa amintită anterior.

Obiceiul cultivării masticului a fost inclus de UNESCO pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității în 2014. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Irina Andreea Cristea ,editor online: Andreea Preda) 

Sursa fotografiilor: ich.unesco.org