Autor și ilustrator, Eric Carle a publicat peste 70 de cărți pentru copii. Este probabil cel mai bine cunoscut pentru scrierea și ilustrarea cărții 'Omida mâncăcioasă' (1969), care a câștigat numeroase premii atât în SUA, cât și în străinătate. Eric Carle spera, ca prin cărțile sale, să ofere copiilor oportunitatea de a învăța ceva nou despre lumea din jurul lor, dar și să stabilească o punte între învățarea de acasă și cea de la școală, o tranziție care a fost dificilă pentru el, pe când copil, notează https://www.illustrationhistory.org/.

Născut în Syracuse, New York, pe 25 iunie 1929, Eric Carle a fost fiul imigranților germani Erich și Johanna. În ciuda problemelor economice grave, tatăl lui Eric era vopsitor la compania Easy Washer din Syracuse, iar mama sa lucra ca menajeră pentru o familie înstărită. În 1935, când Carle avea doar șase ani, familia a decis să se întoarcă în Germania. Înainte de a se muta în străinătate, el își dezvoltase o pasiune pentru desen, încurajată de învățătoarea sa din clasa întâi, Lena Frickey.

Carle a mers la școală în Stuttgart. La câteva săptămâni după invadarea Poloniei de către germani, tatăl lui Carle a fost înrolat în Wehrmacht. Ulterior, a fost ținut într-un lagăr rus de prizonieri de război și nu s-a mai întors acasă timp de câțiva ani. În timpul războiului, Stuttgart, un centru industrial important care avea mai multe căi ferate și baze militare, a fost supus bombardamentelor aliaților, Carle fiind nevoit să fugă în zona rurală.

Sursa foto: www.imdb.com

Școlarizarea sa în această perioadă a fost strictă, foarte diferită de perioada petrecută la Syracuse. Cu toate acestea, unul dintre profesorii lui Carle, Herr Krauss, s-a opus reglementărilor (școala se concentra în principal pe arta realistă și naturalistă, alte mișcări artistice fiind considerate 'degenerate' de către naziști și nu au fost predate elevilor) și i-a arătat, acestuia, în secret, lucrări ale unor artiști precum Picasso, Paul Klee și Wassily Kandinsky. Această experiență l-a șocat și l-a entuziasmat pe tânărul Carle, lucrările fiind diferite de orice i se arătase la școală.

După război, s-a înscris la cursurile Academiei de Arte Frumoase din Stuttgart, unde a studiat arta comercială sub îndrumarea profesorului Ernst Schneidler - un reputat designer, caligraf și tipograf.

La 23 de ani, Carle s-a întors în SUA, cu patruzeci de dolari în buzunar și cu un portofoliu. A fost designer grafic pentru The New York Times, în departamentul de marketing. A fost apoi director artistic pentru o agenție de publicitate specializată în industria farmaceutică. Munca sa în publicitate, în special reclama cu un homar roșu, a atras atenția autorului și directorului editorial William Martin Jr., care i-a cerut să-i ilustreze cartea 'Brown Bear, Brown Bear, What Do You See?', pe care a publicat-o în 1967.

Sursa foto: www.imdb.com

Un an mai târziu, Carle a publicat prima sa carte ilustrată, '1, 2, 3 to the Zoo'. Deși nu conține text, această carte se concentrează pe alfabetizarea vizuală și îi încurajează pe cei mai mici cititori să observe și să învețe. Animale colorate călătoresc în vagoane de tren, fiecare vagon având un număr tot mai mare de animale până ajunge la zece. În anul următor, în iunie 1969, Carle a publicat 'The Very Hungry Caterpillar'.

'The Very Hungry Caterpillar' ('Omida mâncăcioasă') este probabil cea mai cunoscută carte ilustrată a lui Carle, fiind tradusă în peste șaizeci și șase de limbi și vândută în peste cincizeci de milioane de exemplare. A fost numită una dintre cele mai bune zece cărți ilustrate ale anului de către The New York Times (1969) și a fost premiată cu Deutsche Jugendbuchpreis (1970), cu premiul Institutului American de Arte Grafice (1970) și cu premiul cititorilor 'Nakamori' în Japonia (1975), printre altele. Criticii au lăudat-o pentru imaginile sale frumoase, povestea și integrarea diverselor concepte.

Povestea s-a intitulat inițial 'A Week with Willi Worm', iar ideea a venit într-o zi în care Carle se juca cu un perforator, care i-a amintit de un șoarece de bibliotecă. Editorul său, Ann Beneduce, i-a sugerat în schimb o omidă, la care Carle a răspuns cu entuziasm: 'Un fluture!', potrivit https://carlemuseum.org/.

Carle a hotărât să se dedice în totalitate realizării de cărți ilustrate pentru copii și a lansat seria 'Very', ce cuprinde cărțile: 'The Very Busy Spider' (1984), 'The Very Quiet Cricket' (1990), 'The Very Lonely Firefly' (1995) și 'The Very Clumsy Click Beetle' (1999).

Deși 'The Very Hungry Caterpillar' a devenit cea mai cunoscută lucrare a lui Carle, cartea sa preferată a fost 'Do You Want to Be My Friend?' (1971), o temă pe care a reluat-o în multe dintre cărțile sale. A mai publicat: 'The Tiny Seed' (1970), 'Have You Seen My Cat?' (1973), 'Papa, Please Get the Moon for Me' (1986), 'From Head to Toe' (1997), 'Mister Seahorse' (2004), 'The Artist Who Painted a Blue Horse' (2011), 'Love' (2015), conform https://www.goodreads.com/.

Pentru crearea ilustrațiilor, Carle folosea cel mai adesea colajul, realizat din hârtie fină, absorbantă, creion, vopsea, lipici, creioane pastel și creioane colorate. În loc să cumpere hârtie colorată sau absorbantă - așa cum făcuse la începutul carierei sale - Carle își picta propria hârtie, pe care o folosea ulterior pentru diversele sale proiecte. Pictatul propriei hârtii i-a permis să experimenteze cu diferite culori, tușe de pensulă și texturi. Tehnica lui Carle de a folosi hârtie absorbantă începea prin amestecarea vopselei acrilice sau a vopselei pentru postere cu apă. Apoi aplica vopseaua pe o foaie albă de hârtie absorbantă și, odată terminată, o lăsa să se usuce pe hârtie de ziar înainte de a adăuga straturi suplimentare de culoare și textură. A creat, în acest fel, mult material pe care l-a depozitat în sertare codificate pe culori.

Când începea să lucreze la un colaj, lua un desen pe care îl făcea - creion pe hârtie de calc - și îl așeza peste o bucată de hârtie colorată la alegere. Folosind un cuțit, tăia atât hârtia de calc, cât și hârtia absorbantă în forma dorită din desen. Apoi lipea hârtia decupată pe cartonul de ilustrații și repeta procesul. Orice alte detalii sau retușuri finale erau făcute folosind creioane colorate.

Asociația Bibliotecilor Americane i-a acordat, în 2003, Medalia bienală 'Laura Ingalls Wilder' (astăzi Children's Literature Legacy Award), un premiu pentru scriitorii sau ilustratorii de cărți pentru copii publicate în SUA care au adus contribuții de durată în domeniu. Carle a fost, de asemenea, nominalizat în SUA pentru Premiul internațional bienal 'Hans Christian Andersen' în 2010, potrivit https://www.goodreads.com/.

În 1973, Eric Carle s-a căsătorit pentru a doua oară, cu Barbara 'Bobbie' Morrison. El mai fusese căsătorit cu Dorothea, pe care a cunoscut-o în Germania, cu care a avut doi copii, Cirsten și Rolf - ale căror inițiale le ascundea uneori în ilustrațiile sale. În 1974, Carle și Bobbie s-au mutat la Northampton, Massachusetts. În 2002, cei doi au fondat Muzeul de Artă al Cărților Ilustrate 'Eric Carle' din Amherst, Massachusetts. Muzeul deține o vastă colecție de lucrări ale lui Carle, precum și lucrări ale altor ilustratori de cărți pentru copii, moderni și contemporani. În 2015, soția sa a murit, se arată pe site-ul https://www.illustrationhistory.org/.

Eric Carle s-a retras din realizarea de cărți ilustrate, dar a continuat să creeze artă la studioul său din Florida Keys, inspirat de artistul Paul Klee, care alături de flamandul Pieter Bruegel cel Bătrân, au fost printre artiștii preferați ai lui Carle.

Ilustratorul american a încetat din viață pe 23 mai 2021, la vârsta de 91 de ani. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)