23 mai - Noaptea Muzeelor 2026, ediția a 22-a
Noaptea Muzeelor 2026, ediția a 22-a, are loc pe 23 mai, sub genericul 'O noapte. Toate muzeele. Uși deschise'. În țara noastră, 330 de muzee din 39 de județe își deschid porțile dincolo de programul obișnuit. Sunt organizate ghidaje, ateliere, expoziții speciale, concerte de cameră și proiecții - toate cu intrare majoritar gratuită, se arată pe site-ul oficial dedicat evenimentului, https://noapteamuzeelor.org/.
Organizat la nivel european, începând din 2005, susținut de Ministerul Culturii din Franța, cu sprijinul UNESCO, al Consiliului Europei și al Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM), evenimentul cultural Noaptea Muzeelor este corespondentul nocturn al Zilei internaționale a muzeelor, sărbătorită în fiecare an la 18 mai. La prima ediție din 2005 au participat 1.200 de muzee europene, între care 700 din Franța.
Orașul Berlin a lansat, în 1997, evenimentul 'Lange Nacht der Museen' - 'Noaptea Lungă a Muzeelor' - invitându-și locuitorii să descopere instituțiile culturale apropiate de casă, multe dintre ele nefiind niciodată pe lista acestora de obiective. Peste o sută de instituții au participat la această primă ediție, primind publicul de la ora 18:00 până la miezul nopții, notează https://www.artmajeur.com/.
În 1999, Ministerul Culturii și Comunicării din Franța a adoptat conceptul și a lansat proiectul 'Primăvara Muzeelor', invitând toate muzeele din țară să își deschidă porțile gratuit într-o duminică de primăvară. A fost un succes imediat.
Evenimentul a atins în 2001, o nouă etapă importantă: și-a deschis porțile pentru toate muzeele din cele 39 de state membre ale Consiliului Europei, care au semnat o convenție culturală comună. Evenimentul a căpătat apoi o dimensiune continentală. Din 2006, Secretarul General al Consiliului Europei a acordat evenimentului patronajul său oficial. UNESCO îl sprijină din 2009, iar Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM) este, de asemenea, partener.
În acest an, peste 3.000 de muzee, galerii de artă, castele și centre culturale din 30 de țări europene își deschid porțile gratuit pentru vizitatori, potrivit https://www.artmajeur.com/.
În România, evenimentul este coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
***
Prima ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor a avut loc, în țara noastră, pe 14 mai 2005. Cele mai multe instituții, care au fost deschise publicului, au fost cele din București precum Muzeul Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa', Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Național 'George Enescu', Muzeul Național al Literaturii Române. În țară, doar câteva instituții s-au aliniat evenimentului, precum Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.
Peste 5.000 de vizitatori au văzut, în 2006, în cadrul celei de-a doua ediții a Nopții Muzeelor, expoziția 'Întâlnire cu Rembrandt - 400 de ani de la nașterea artistului. Pictură, desen, gravură din colecțiile Muzeului Național de Artă al României și Bibliotecii Academiei Române', organizată de Muzeul Național de Artă al României. Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa', Muzeul Țăranului Român și-au întâmpinat vizitatorii, de asemenea, cu manifestări culturale inedite.
Cea de-a treia ediție a Nopții Muzeelor, din 2007, a adus aproximativ 6.000 de vizitatori la Muzeul Național de Artă al României și la Muzeul Colecțiilor de Artă. În 2008, 12 instituții din Capitală s-au unit într-un proiect comun, prin care au fost puse la dispoziția publicului autobuze speciale, care au făcut legătura între aceste instituții, de la ora 21.00 până la ora 3.00. Și-au deschis porțile pentru acest eveniment o serie de muzee din țară precum Muzeul 'Casa Mureșenilor' și Muzeul de Artă din Brașov, Muzeul Județean din Alexandria, Muzeul Național al Petrolului din Ploiești, Muzeele de Artă Populară și de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, Muzeul de Istorie din Târgoviște, Muzeul Național Brukenthal - Sibiu, Muzeul Județean Mureș și Muzeul de Istorie din Sighișoara.
La Noaptea Muzeelor din 16 mai 2009, Bucureștiul a oferit un circuit de 11 muzee importante, înregistrându-se cifre record de peste 100.000 de vizitatori. Muzeul Național de Istorie a României a fost cel preferat, cu 24.000 de vizitatori, urmat de Muzeul Național de Geologie - 20.000 de vizitatori și de Muzeul Național de Artă al României - 15.000 de vizitatori. Peste 20 de muzee din toată țara - Iași, Târgoviște, Arad, Galați, Sibiu, Cluj-Napoca, Sighișoara, Ploiești, Timișoara și altele - s-au alăturat evenimentului. Pe 15 mai 2010, s-au alăturat evenimentului Arhivele Naționale ale României, Fundația Löwendal și Centrul Cultural Art Society. Au participat în total 35 de muzee din 15 județe, notează https://noapteamuzeelor.org/.
Peste 70 de muzee din întreaga țară au participat pe 14 mai 2011, la ediția cu numărul șapte a Nopții Muzeelor. În premieră, în București, au intrat în circuit Muzeul Bellu, care face parte din Asociația Cimitirelor Semnificative din Europa, inclus pe harta culturală a Europei, Muzeul Național Tehnic 'Prof. Ing. Dimitrie Leonida' și Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I'. În 2012, pe 19 mai, s-au alăturat Nopții Muzeelor 130 de muzee din 30 de județe, între care, pentru prima oară Universitatea 'Spiru Haret' din București, Școala Centrală, Biblioteca Națională a României (expoziția World Press Photo România) și Muzeul Național al Pompierilor. În București, s-au înregistrat peste 150.000 de vizitatori, cu peste 21.000 la Muzeul Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa'.
Pe 18 mai 2013, peste 300 de instituții culturale din întreaga țară au sărbătorit ediția a IX-a a Nopții Muzeelor. Au participat, pentru prima oară, din București, Muzeul Căilor Ferate, Muzeul 'Theodor Aman', dar și organizațiile culturale Ferma Animalelor (Pantelimon), Galeria Galateca, Romanian Design Week Preview - Palatul Știrbei. Numărul vizitatorilor, în București, a fost de 171.824 de persoane. Pe 17 mai 2014, aproximativ 400 de muzee din 38 de județe și-au deschis porțile simultan. Programele educative extinse, atelierele pentru copii și concertele live au completat un parcurs muzeal bogat, atrăgând sute de mii de vizitatori din toată țara.
Aproximativ 420 de muzee din 40 de județe au participat la evenimentul Noaptea Muzeelor, organizat pe 16 mai 2015, cu programe care au inclus ateliere de meșteșuguri tradiționale, demonstrații științifice, tururi ghidate tematice și concerte live. Municipiul Galați a înregistrat un record de vizitatori, aproximativ 24.000, cel mai vizitat muzeu fiind cel de Istorie, cu 8.246 de persoane care i-au trecut pragul. Potrivit Rețelei Naționale a Muzeelor din România, numărul mare de vizitatori a plasat orașul Galați pe locul al cincilea în topul național, după București, Iași, Sibiu și Cluj-Napoca.
La Noaptea Muzeelor din 21 mai 2016, au participat, la nivel național, 190 de entități culturale (muzee și spații culturale alternative) din 41 de județe. Au fost organizate circuite muzeale în mai multe orașe (București, Timișoara, Cluj-Napoca, Baia Mare), au fost integrate o multitudine de spații culturale alternative (galerii de artă, biblioteci, spații non-formale și creative) și a generat o serie de evenimente conexe precum concerte, proiecții, mapping, performing, ateliere experimentale, tururi de biciclete, quiz-uri & quest-uri.
420 de complexe muzeale și organizații culturale din 40 de județe au participat la ediția a XIII-a a Nopții Muzeelor. S-au activat noi parteneri - Romanian Design Week, NOD Makerspace, World Press Photo Romania - iar programul a inclus concerte, mapping, performing arts, ateliere experimentale, tururi cu bicicletele și quest-uri culturale.
Ediția 2018 a extins circuitul dincolo de București - Sibiu, Cluj-Napoca și Baia Mare și-au organizat propriile programe - și a marcat prezența unor muzee de nișă: Muzeul Parfumului, Muzeul Antreprenoriatului, Muzeul Kitsch-ului, Colecția Țiriac de Automobile sau Muzeul Nokia din Timișoara. Pe 19 mai 2018, aproximativ 430 de muzee din 40 de județe au deschis porțile. Alături de muzee au participat galerii, teatre, licee, universități, case ale experimentelor, o fermă a animalelor și o moară de hârtie.

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
Noaptea Muzeelor ajunsă la cea de-a XV-a ediție, a reunit, pe 18 mai 2019, aproape 500 de muzee și spații expoziționale neconvenționale din 41 de județe. fiind una dintre cele mai ample de până atunci. Au fost organizate expoziții, proiecții, piese de teatru și concerte, care au atras peste 1 milion de vizitatori. În Capitală au fost și spații nou intrate în circuit precum Muzeul de Artă Recentă (MaRe), Muzeul Recordurilor Românești, Muzeul Tablourilor în Mișcare, oferit de Qreator, dar și cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin'.
În 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, evenimentul Noaptea Muzeelor a avut loc, la nivel european, în 14 noiembrie. La noi în țară, pentru cea de-a XVI-a ediție a Nopții Muzeelor, o serie de organizații și instituții culturale au pregătit câteva proiecte culturale ce au putut fi accesate de pe platformele social-media și de pe website-urile acestora. Au fost și evenimente organizate în spațiul fizic, cu respectarea măsurilor adoptate de autorități. Și în 2021, a XVII-a ediție a evenimentului s-a desfășurat în același context, cel al crizei sanitare. Evenimentul a avut date diferite de organizare, ținându-se cont de evoluția diferită a situației în fiecare țară în parte și de măsurile propuse pentru sectorul cultural. Din acest motiv, Rețeaua Națională a Muzeelor din România a propus o dată diferită - 12 iunie, față de cea stabilită la nivel european - 3 iulie, potrivit https://noapteamuzeelor.org/. Au fost organizate, fizic, expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte sau tururi interactive, dar și o serie de activități în mediul online. Manifestarea a fost prezentă în 185 de spații culturale din 37 de județe ale țării.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
La 14 mai 2022, cea de a XVIII-a ediție a Nopții Muzeelor s-a desfășurat în nu mai puțin de 260 de muzee și spații culturale, din peste 90 de localități (orașe, comune, sate), care au acoperit geografic 39 de județe, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES. În București, Noaptea Muzeelor a înregistrat un record absolut de 64 de obiective culturale. În urma centralizării datelor furnizate de reprezentanți ai 123 din cele 260 de obiective branșate la circuitul național, cifra de prezență a fost de 325.133 de vizitatori la nivelul întregii țări, dintre care 83.409 de vizitatori numai în București, potrivit datelor colectate de la 35 din cele 64 spații activate de Noaptea Muzeelor.
În 2023, cea de-a XIX-a ediție a Nopții Muzeelor a avut loc la data de 13 mai și a fost organizată împreună cu instituții culturale din Republica Moldova. Au fost prezente în cadrul evenimentului peste 360 de muzee și spații din 90 de localități din România și alte nouă de peste Prut. Acestea au acoperit geografic 38 de județe și cinci raioane ale țării vecine. În București, Noaptea Muzeelor s-a prezentat publicului în 65 de obiective culturale dintre cele mai diverse - de la 34 de muzee, la festivaluri de design și de la case ale creației și ale experimentelor, până la palate și galerii de artă.
Cea de-a XX-a ediție, aniversară, a Nopții Muzeelor s-a desfășurat în 2024, la data de 18 mai. La două decenii de participare la acest proiect, în 2025, s-au înscris 278 de muzee din toate cele 42 de județe - unele dintre instituții prezente în program de la primele ediții românești, altele intrând pentru prima dată pe hartă. La fel ca în anii anteriori au fost înscrise în circuit și muzee din Republica Moldova.
În 2025, cea de-a XXI-a ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor, a avut loc pe 17 mai, sub genericul 'Mai aproape de oameni într-o noapte de mai', când peste 70 de muzee, galerii și instituții culturale din București și din țară și-au deschis porțile gratuit pentru public. Ediția a fost marcată de o premieră istorică: pentru prima dată, Ministerul Culturii a susținut oficial Noaptea Muzeelor, integrând diversitatea ofertei muzeale într-o platformă națională coerentă de comunicare și promovare. Mesajul central al ediției - 'Educația prin cultură. Dezvoltarea prin cultură' - a reflectat viziunea unui eveniment care depășește simpla deschidere nocturnă a muzeelor, devenind un argument pentru rolul culturii în evoluția societății, se arată pe https://noapteamuzeelor.org/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
*Noaptea Muzeelor - participă 333 de muzee din 39 de județe; 49 - în București
*Vâlcea: Memorialul Nicolae Bălcescu - pentru prima dată, la Noaptea Muzeelor
*Noaptea Muzeelor/Dolj: Muzeul Olteniei oferă expoziții speciale și acces gratuit pentru public
*Iași: Noaptea Muzeelor la Ateneul Național din Iași și CIAC - Baia Turcească
*Noaptea Muzeelor la MNIR - vizitatorii pot descoperi istoria și patrimoniul României
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













