PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Complexul istoric de la Split cu Palatul lui Dioclețian (Croația)
Split găzduiește numeroase vestigii istorice și culturale, care fac deliciul vizitatorilor din lumea întreagă și reprezintă cea mai importantă carte de vizită pentru al doilea cel mai mare oraș al Croației care scoate în evidență îmbinarea permanentă la tot pasul a tradiției cu modernitatea. Unul dintre elementele simbol ale orașului este reprezentat de edificiul actual cunoscut drept Palatul lui Dioclețian, împăratul roman care a reușit în anii săi de domnie (284-305) să stabilizeze situația internă a Imperiului Roman.
Palatul, construit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului IV-lea, nu se păstrează intact, dar ruinele rămase se regăsesc peste tot în oraș, fiind elementul esențial al sitului UNESCO de 20,8 hectare, potrivit https://whc.unesco.org.
Din acest sit UNESCO mai fac parte o catedrală din Evul Mediu, biserici de secol XII-XIII, fortificații medievale, palate gotice de secol XV, dar și alte construcții în stil baroc și renascentist care completează întreaga zonă protejată de legislația națională și internațională specifică unui astfel de obiectiv aflat în grija statului croat și a agenției specializate a ONU.

Ruinele palatului lui Dioclețian reprezintă cel mai important reper din perioada romană de la coasta Adriatică.
După ce a renunțat de bunăvoie la tronul imperiului, la începutul secolului a IV-lea, Dioclețian s-a retras în mai 305 în acest palat aflat pe coasta provinciei Illiricum a Imperiului Roman, care avea capitala la Salonea, în apropierea orașului Split de astăzi.

Palatul cuprindea, pe lângă structura masivă din piatră care includea stabilimentul propriu-zis, și clădiri adiacente, care aveau rolul de a găzdui garnizoana militară.
Întregul complex al Palatului acoperea o suprafață de circa 30.000 de metri pătrați, iar astăzi ruinele se află în centrul orașului Split.

Vechea fortăreață este considerată astăzi orașul vechi Split, dar inundat de numeroase magazine, cafenele, restaurante și de asemenea apartamente de locuit. În prezent, circa 3.000 de oameni locuiesc pe teritoriul unde se află rămășițele palatului lui Dioclețian, potrivit https://www.diocletianspalace.org/.

Ferestrele de la camerele inferioare sunt dispuse destul de sus în partea dinspre plafonul primului nivel pentru a se evita posibilitatea inundațiilor în cazul în care nivelul apei ar fi crescut destul de mult și pentru a se asigura iluminare permanentă pe timpul zilei. Din perioada romană s-au mai păstrat ruinele palatului, rămășițe ale zidurilor și porțile de acces.

Restul orașului este împânzit de clădiri din piatră albă din diferite perioade și aparținând unor diverse stiluri arhitecturale.
Palatul a fost construit din piatră de calcar locală și din marmură albă.

Are o formă rectangulară neregulată cu numeroase turnuri pe fațada de vest, nord și est.
Fațada sudică nu are turnuri pentru că se înalță direct din apele Adriaticii. Proiectul arhitectural reprezintă o îmbinare între vilă și arhitectura unui castru roman.

Apartamentele împăratului erau localizate în partea sudică a complexului, la Marea Adriatică.
Doar fundația și podeaua de jos a apartamentelor au supraviețuit până astăzi.

Mausoleul octogonal al lui Dioclețian, reconstruit ulterior într-o biserică creștină și unul dintre cele mai vechi din lume, alături de alte trei temple se regăsesc în partea de sud a palatului. Unul dintre aceste temple a fost transformat ulterior în capelă creștină, iar celelalte două nu au rezistat timpului.

La intersecția principalelor căi de acces ale palatului se află peristilul, o curte deschisă de formă rectangulară străjuită de coloane și care a funcționat asemenea unei veritabile inimi a palatului, unde se întâlneau cetățenii romani puternici cu o anumită influență în jocul politic aristocratic al vremii.

Palatul are patru porți. Poarta de aur se află în partea de nord a fortăreței, în est se află poarta de argint, la vest cea de fier și în sud poarta de bronz, la malul mării.
Porțile nu au supraviețuit, dar s-au păstrat piloni de piatră care amintesc de acestea, precum și urmele rămase ale arcadelor.

Un element distinct al antichității din Egiptul antic, un sfinx vechi de 3500 de ani, a fost adus la palat pentru Dioclețian.

Coloanele de granit și marmură, cu capiteluri corintice, sunt inundate la coborârea serii peste orașul croat de lumini splendide transformând palatul într-o scenă specială amintind de perioada Imperiului Roman cu bărbați îmbrăcați în togă romană care interpretează sub arcadele vechiului palat, arată https://www.diocletianspalace.org/

Orașul Split scoate în evidență tezaurul său la fiecare pas, cu piețele sale vibrante, cafenele îmbietoare, dar în special prin Galeria Mestrovic, unde vizitatorii pot descoperi geniul unuia dintre cei mai sofisticați sculptori ai Croației - Ivan Mestrovic (1883-1962).

Ruinele palatului lui Dioclețian reprezintă și astăzi atracția principală a orașului croat de la Adriatica și totodată simbolul special care a stat la baza motivației dosarului de înscriere în 1979 în Patrimoniul Mondial UNESCO. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru ,editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: whc.unesco.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













