FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la convocarea Tribunalului Militar Internațional pentru Extremul Orient (29 aprilie)
Tribunalul Militar Internațional pentru Extremul Orient (IMTFE) a reprezentat un eveniment de referință în dezvoltarea dreptului penal internațional modern.
Procesul de la Tokyo a fost o întreprindere complexă și un efort internațional de a trage la răspundere persoanele pentru cele mai grave crime internaționale și de a înfăptui justiție, potrivit www.nurembergacademy.org.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, guvernele aliate victorioase au înființat primele tribunale penale internaționale, care au urmărit oficialii politici și autorități militare la nivel înalt pentru crime de război și alte atrocități din timpul conflictului.

Cele patru puteri aliate - Franța, Marea Britanie, SUA și URSS - au înființat Tribunalul Militar Internațional (International Military Tribunal - IMT) la Nürnberg, Germania, pentru a urmări și pedepsi 'principalii criminali de război din statele Axei Europene'. (sursa: https://history.state.gov)
În august 1945, puterile aliate au semnat Acordul de la Londra, care a instituit IMT. Ulterior, în sprijinul Acordului de la Londra s-au declarat mai multe state: Australia, Belgia, Cehoslovacia, Danemarca, Etiopia, Grecia, Haiti, Honduras, India, Luxemburg, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Panama, Paraguay, Polonia, Uruguay și Iugoslavia.
Carta Tribunalului Militar Internațional (sau Carta de la Nürnberg) a fost anexată Acordului de la Londra din 1945 și a stabilit organizarea, funcțiile și jurisdicția tribunalului. Carta de la Nürnberg prevedea, de asemenea, că IMT avea autoritatea de a judeca și pedepsi persoanele care 'au comis oricare dintre următoarele infracțiuni': crime împotriva păcii, crime de război și crime împotriva umanității, arată sursa menționată anterior.

Tribunalul Militar Internațional pentru Orientul Îndepărtat (International Military Tribunal for the Far East - IMTFE), cunoscut și sub numele de Procesul de la Tokyo privind crimele de război, a fost înființat în conformitate cu proclamația din 1946 a generalului american Douglas MacArthur, Comandant suprem pentru Puterile Aliate din Japonia ocupată.
Spre deosebire de Tribunalul Militar Internațional de la Nürnberg, IMTFE nu a fost creat printr-un acord internațional, dar a decurs din acordurile internaționale privind judecarea criminalilor de război japonezi, potrivit https://history.state.gov. În iulie 1945, China, Marea Britanie și SUA au semnat Declarația de la Potsdam, în care cereau, printre altele, 'predarea necondiționată' a Japoniei.
Declarația de la Potsdam nu a fost semnată și de către URSS, care i-a declarat război Japoniei mai târziu, starea de război intervenind în aceeași zi în care Statele Unite au detonat a doua bombă atomică deasupra orașului Nagasaki, 9 august 1945. Japonia s-a predat câteva zile mai târziu, pe 14 august 1945.
La Conferința de la Moscova, desfășurată în decembrie 1945, URSS, Marea Britanie și SUA (cu acordul Chinei) au convenit asupra unei structuri de bază pentru ocuparea Japoniei. Generalului MacArthur, în calitate de comandant suprem al Puterilor Aliate, i s-a acordat autoritatea de a 'emite toate ordinele pentru punerea în aplicare a condițiilor de predare, ocuparea și controlul Japoniei și toate directivele suplimentare la acestea', conform https://history.state.gov.
În ianuarie 1946, acționând în conformitate cu această autoritate, generalul MacArthur a emis o proclamație specială care a instituit IMTFE, la care a fost anexată Carta Tribunalului Militar Internațional pentru Orientul Îndepărtat. Similar documentului de la Nürnberg, Carta IMTFE stabilea organizarea, jurisdicția și funcțiile tribunalului.
Articolul 1 al Cartei IMTFE stabilea înființarea Tribunalului Militar Internațional pentru Extremul Orient pentru judecarea și pedepsirea justă și promptă a principalilor criminali de război din Extremul Orient (potrivit https://www.jus.uio.no).
Carta prevedea ca generalul MacArthur să numească judecători la IMTFE din țările semnatare ale instrumentelor capitulării Japoniei: Australia, Canada, China, Franța, India, Marea Britanie, Olanda, Filipine, URSS și SUA. Fiecare dintre aceste state avea, de asemenea, o echipă de urmărire penală.
IMTFE avea competența de a judeca oameni politici și militari de rang înalt pentru crime împotriva păcii, crime de război și crime împotriva umanității.
Însă, IMTFE avea jurisdicție asupra crimelor care au avut loc pe o perioadă mai mare de timp, de la invazia japoneză din Manciuria din 1931 până la predarea Japoniei din 1945.
Tribunalul Militar Internațional pentru Orientul Îndepărtat a prezidat urmărirea penală a nouă înalți lideri politici japonezi și a optsprezece lideri militari. Procesul a debutat în mai 1946.
Împăratul japonez Hirohito și alți membri ai familiei imperiale nu au fost inculpați. Puterile aliate i-au permis împăratului Hirohito să-și păstreze poziția la tron, dar cu prerogative limitate.
Procesul de la Tokyo privind crimele de război s-a încheiat în noiembrie 1948. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.virginialibrariesjournal.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal














