În anii 1970-1980, economiile puterilor industriale ale lumii s-au aflat sub o presiune crescândă generată de procesul de globalizare. Conceptul de comerț liber privind deplasarea fără restricții a bunurilor dincolo de granițele naționale a fost considerat un obiectiv economic pozitiv care trebuia urmat și implementat pentru a crește gradul de bunăstare economică.

Președintele Braziliei, Jose Sarney, și omologul său din Argentina, Raul Alfonsin, și-au unit eforturile, în 1985, pentru planificarea unui tratat care să pună bazele unei Piețe Comune a Sudului, cunoscută drept Mercado Comun del Sur, în limba spaniolă MERCOSUR.

Economia Braziliei se confrunta în anii 1980 cu o inflație majoră și cu o datorie economică uriașă când președintele Sarney și-a asumat președinția, la 21 aprilie 1985. Obiectivele președinției braziliene au vizat realizarea unui tratat economic între țările Americii de Sud pentru a ajuta la rezolvarea problemelor economice. La rândul său, președintele argentinian Alfonsin a fost interesat de participarea țării sale într-un asemenea proiect de tratat, considerând că astfel se intervenea pentru sprijinirea economiei Argentinei care se confrunta cu probleme generate de inflație, indică www.ebsco.com.

Astfel, la 26 martie 1991, la Asuncion (Paraguay), reprezentanții guvernelor din Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay au semnat Tratatul care punea bazele Pieței Comune a Sudului (MERCOSUR), potrivit www.mercosur.int.

Inițial, Tratatul de la Asuncion a oferit cadrul pentru structura instituțională provizorie în vederea funcționării acestei piețe. A fost, ulterior, amendat la 17 decembrie 1994, prin semnarea Protocolului adițional la Tratatul de la Asuncion privind Structura Instituțională a MERCOSUR (Protocolul Ouro Preto). Prin amendarea acestui protocol a fost stabilită structura instituțională definitivă, compusă din trei organisme decizionale și trei fără aport în sistemul de decizie al organizației, mai indică www.mercosur.int.

Obiectivele MERCOSUR vizează: mișcarea liberă a bunurilor, serviciilor și factorilor de producție între statele membre; stabilirea unor tarife externe comune și adoptarea unei politici comerciale unificate în relația cu statele terțe, precum și o coordonare comună a pozițiilor în ce privește evenimentele regionale și internaționale economice și comerciale; coordonarea politicilor sectoriale și macroeconomice între statele membre; angajamentul statelor părți ale tratatului fondator de armonizare a legislației în domeniile relevante pentru întărirea procesului de integrare.

De-a lungul anilor, ca răspuns la diferitele etape ale procesului de integrare, au mai fost create alte organisme interne, care au abordat caracterul social și cel orientat către cetățeanul membru al acestei piețe comune, precum: Institutul MERCOSUR pentru Politici Publice privind Drepturile Omului, Institutul Social MERCOSUR, parlamentul MERCOSUR, Secretariatul și Tribunalul Permanent de Evaluare.

Tratatul permite (conform Art.20) procesul de extindere al organizației cu state membre din Asociația de Integrare Latino-Americană.

La 4 iulie 2006, Venezuela a devenit membru cu drepturi depline în cadrul blocului regional, prin semnarea și prin armonizarea la nivelul legislației naționale a Protocolului de Aderare al Venezuelei la MERCOSUR. Dar, de la 1 decembrie 2016, Venezuela este stat suspendat din toate drepturile și obligațiile inerente care decurg din statutul de țară membră a MERCOSUR, în acord cu prevederile Art.5 (2) din Protocolul de la Ushuaia, precizează www.mercosur.int.

Procesul de integrare în blocul regional este caracterizat de un angajament puternic în ceea ce privește principiile democratice, în conformitate cu Protocolul de la Ushuaia privind angajamentul democratic în MERCOSUR, semnat în 24 iulie 1998 și intrat în vigoare în 2002.

Ulterior, la 17 iulie 2015, protocolul de aderare al Boliviei la MERCOSUR a fost semnat de toate statele membre, iar guvernul bolivian a depus instrumentele de ratificare, în iulie 2024. De atunci, guvernul Boliviei are la dispoziție patru ani pentru includerea în legislația națională a prevederilor cadrului de reglementare al blocului regional. După definitivarea acestei etape, Bolivia devine membru cu drepturi depline în MERCOSUR.

Piața Comună MERCOSUR are state asociate care sunt membre ale Asociației de Integrare Latino-Americană și care au încheiat acorduri parțiale cu blocul regional (Chile, Columbia, Ecuador, Guyana, Panama, Peru și Surinam).

Pentru soluționarea diferendelor în ceea ce privește chestiunile juridice și instituționale, a fost semnat, la 18 februarie 2002, Protocolul de la Olivos pentru Reglementarea Disputelor în MERCOSUR. A intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004.

La 8 decembrie 2005, a fost semnat Protocolul Constitutiv al Parlamentului MERCOSUR, intrat în vigoare în 2007, care introducea organismul de reprezentare a intereselor cetățenilor acestui bloc regional. Denumit PARLASUR, acest nou for a înlocuit Comisia parlamentară comună, conform site-ului oficial al organizației.

În 1999, Uniunea Europeană a declanșat negocieri cu MERCOSUR pentru parafarea unui acord comercial de liber schimb, potrivit AFP și Comisia Europeană (https://commission.europa.eu). Discuțiile s-au încheiat la 6 decembrie 2024, la Montevideo, părțile au ajuns la un numitor comun privind obținerea acordului politic, iar în 17 ianuarie 2026 textul acordului a fost parafat. În urma contestării de către Parlamentul European a textului acordului cu MERCOSUR la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Comisia Europeană a anunțat, la 23 martie 2026, că aplicarea acordului se va face cu titlu provizoriu începând cu 1 mai 2026, potrivit AFP și Reuters.

Având o suprafață de circa 15 milioane de km pătrați și o populație de peste 280 de milioane de oameni, cu ramuri economice dezvoltate și schimburi comerciale serioase, Piața Comună a Sudului (MERCOSUR) este un actor relevant pentru comerțul și economia mondiale. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cerasela Bădiță)