În perioada 13 februarie 1991 - 20 iunie 1991 au avut loc numeroase dezbateri parlamentare pe titluri, capitole, teze și articole asupra proiectului de constituție votat în Parlament și aprobat prin referendum în noiembrie-decembrie 1991. Redăm, în cele ce urmează, un fragment din dezbaterile specialiștilor din epocă pe marginea Constituției din 1991, cuprinse în volumul 'Geneza Constituției României 1991. Lucrările Adunării Constituante' (Regia Autonomă 'Monitorul Oficial', 1991)

* Fragment din alocuțiunea lui Antonie Iorgovan pe marginea Titlului III, capitolul 3, din Constituția de la 1991 referitoare la procedura de învestitură a guvernului; Stenograma ședinței din 24 aprilie 1991, Monitorul Oficial, Partea a II-a, nr. 13 din 26 aprilie 1991; pp. 540.

***

Adunarea Constituantă a României s-a constituit prin Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990, iar la 11 iulie 1990 a fost aprobată componența nominală a Comisiei de redactare a proiectului de Constituție, condusă de Antonie Iorgovan, profesor la Facultatea de Drept. Comisia a inclus 23 de parlamentari și 5 experți - personalități ale învățământului juridic românesc și juriști (Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida), conform volumului 'Geneza Constituției României 1991. Lucrările Adunării Constituante' (Regia Autonomă 'Monitorul Oficial', 1991) și site-ului www.cdep.ro.

O variantă de lucru a proiectului de Constituție a fost schițată de Comisia de redactare, între noiembrie 1990 - ianuarie 1991. Au urmat serii de dezbateri parlamentare în cadrul Adunării Constituante, precum și dezbateri pe articole, teze, titluri.

Proiectul de Constituție al României, astfel cum a rezultat în urma dezbaterilor, a fost votat de parlament la 21 noiembrie 1991. La 8 decembrie 1991, proiectul a fost aprobat prin referendum de către cetățeni, conform cdep.ro.

Constituția din 1991 a fost revizuită în 2003.

***

'În ceea ce privește problema învestiturii sau a votului de încredere, se impune a sublinia că ea nu se consumă printr-un singur act, dimpotrivă, în concepția tezelor noastre este o procedură complexă, care presupune o suită de operațiuni juridice, o succesiune de fapte juridice și de aici o înlănțuire și o determinare reciprocă de raporturi de drept constituțional. Astfel, într-o primă fază se stabilește un raport de drept constituțional între Președintele republicii, pe de o parte, și Parlament, pe de altă parte. După cum se precizează în tezele consacrate atribuțiilor președintelui, Președintele României, în ipoteza în care există un grup majoritar în urma alegerilor, practic nu face altceva decât un act formal de învestitură în funcția de prim-ministru a persoanei pe care o desemnează grupul parlamentar majoritar. În ipoteza în care nu există un asemenea grup parlamentar majoritar, el numește în funcția de prim-ministru o persoană în urma consultărilor pe care le are cu grupurile parlamentare. În urma acestei faze a procesului de învestitură a Guvernului se desemnează, practic, persoana care dobândește dreptul constituțional de a întocmi lista unui nou guvern. Se subînțelege că în tot acest timp există un guvern care administrează treburile publice ale țării și care, firește, are în fruntea sa un prim-ministru.

Dacă se face comparația între acest prim-ministru, deci care conduce guvernul în funcțiune, și noul prim-ministru numit de Președinte, după procedura menționată mai sus, se subînțelege că acesta din urmă poate fi evocat și prin expresia de 'prim-ministru desemnat'.

În faza a doua a procesului de învestitură, se stabilește un raport juridic între Parlament, mai exact Camera Deputaților și Senatului, în ședință comună pe de o parte, și primul-ministru numit, pe de altă parte. În virtutea acestui raport, primul-ministru, în termen de 5 zile de la numire, are obligația de a prezenta lista și programul noului guvern, cerând votul de încredere al Parlamentului. De asemenea, zicem noi că se subînțelege că acest vot de neîncredere vizează atât componența Guvernului, cât și programul propus pentru guvernare.

Într-o a treia etapă, se stabilește un raport de drept constituțional între Parlament, pe de o parte, deci Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, și primul-ministru numit, împreună cu echipa sa guvernamentală, pe de altă parte. În virtutea acestui raport, Parlamentul are dreptul să acorde sau nu învestitura. (...)'.


***

Procedura de învestitură a Guvernului este prevăzută în Constituția de la 1991, la Titlul III, Capitolul 3, art. 102, intitulat 'Învestitura'.

Conform articolul 102 din Constituția de la 1991, Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament (alin. 1).

Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului (alin. 2, art. 102).

Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor (alin. 3).

Prin revizuirea din 2003, prevederile privind învestitura guvernului sunt conținute de articolul nr. 103 și au rămas nemodificate. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Andreea-Gabriela Onogea, editor online: Andreea Lăzăroiu)