Ortodoxe
Sf. Sfințiți Mc. Efrem, episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie și Eterie, episcopi de Herson

Greco-catolice
Sf. ep. m. Efrem, Vasile, Eugen, Agatodor, Capiton, Eteriu și Elpidiu din Cherson

Romano-catolice
Ss. Perpetua și Felicitas, m.


Sfinții mucenici pomeniți în această zi au fost trimiși pentru vestirea Evangheliei în ținutul Hersonului și la sciți.

Patriarhul Ierusalimului, în timpul împăratului roman Dioclețian (284-305), a trimis mulți episcopi în diferite țări ca să vestească cuvântul lui Dumnezeu și să propovăduiască pe Hristos.

'Dintre aceia, doi episcopi, Efrem și Vasile, au mers în țara Tavroschitiei; și, ieșind în cetatea Cherson, s-au ostenit amândoi, propovăduind pe adevăratul Dumnezeu, la acel popor fără Dumnezeu, luminând pe cei întunecați cu întunericul închinării la idoli elinești. După aceea Sfântul Efrem, lăsând pe chersoneni în grija Sfântului Vasile, a mers la sciții care locuiau pe lângă Dunăre și acolo, propovăduind, pe mulți i-a întors la Hristos'. (Viețile Sfinților)

Sfântul Sfințit Mucenic Efrem a fost al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor grecești și latine (secolul IV).

S-a născut în sudul Dunării, părinții săi erau creștini și l-au crescut în această credință. Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas acolo și a fost făcut preot și slujitor la una dintre biserici. Atunci, în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, și tracă (besă).

A ajuns apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300-314) și a fost pregătit din tinerețe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele 'barbare' de la Gurile Dunării și din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioșii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creștinism numeroși daci, romani, goți și sciți și răscumpărând de la moarte mulți sclavi, pe care apoi îi creștina.

În acel timp erau martirizați pentru credința în Hristos zeci de creștini ale căror sfinte moaște episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa, înălța biserici de lemn sau de piatră peste ele și rânduia preoți să slujească noaptea Sfânta Liturghie.

În marea persecuție declanșată de Dioclețian din anii 304-305, episcopul Efrem a fost prins, întemnițat și chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu și a se închina idolilor. Mărturisind că este gata să-și dea viața pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în ziua de 7 martie, în anul 304.

Sfinții mucenici Evghenie, Elpidie și Agatodor, împreună cu Sfântul Vasile, au suferit moarte martirică în aceeași zi, 7 martie, în ani diferiți.

În timpul Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), a fost trimis la Herson de patriarhul Ierusalimului episcopul Eterie.

'Văzând Sfântul Eterie în Herson cumplita necredință a poporului, care nu îngăduia cât de puțin pe creștini în cetate, s-a dus la Constantinopol, la împăratul Constantin, și s-a jeluit asupra necuratului popor din Herson, care strâmtora pe creștini. Iar împăratul a dat poruncă să locuiască creștinii în Herson în liniște și să facă adunările lor, spre lauda lui Dumnezeu, fără nici o opreală, iar toți cei ce li se vor împotrivi să se izgonească afară din cetate. Cu această poruncă împărătească, Sfântul Eterie, întorcându-se în Herson, a veselit foarte mult turma lui Hristos, iar necredincioșii s-au mâhnit și s-au tulburat'. (Viețile Sfinților)

După moartea Sfântului Eterie, a fost trimis în locul său, episcop al Bisericii din Herson, fericitul Capiton. Acesta a intrat într-un cuptor mare aprins, căci mulțimea poporului necredincios cerea de la dânsul semne, ca să-și adeverească credința cu minune că este dreaptă, ca astfel și ei să poată a se încredința.

'Aprinzându-se cuptorul foarte tare, sfântul episcop - pe când tot poporul privea la el -, și-a pus omoforul și se ruga lui Dumnezeu cu umilință ca să-și arate puterea Sa cea dumnezeiască, precum altădată în cuptorul Babilonului, pentru încredințarea poporului necredincios. După multă rugăciune, diaconul a strigat cu mare glas: 'Să luăm aminte!' Atunci arhiereul a intrat în cuptor și a stat în văpaia aceea un ceas, rugându-se cu mâinile întinse spre cer, dar n-a primit nici o vătămare din acea văpaie mare de foc. Apoi, luând cărbuni aprinși în felonul său, a ieșit la popor fără de nici o vătămare, și toți erau cuprinși de mare mirare și de frică, privind la acea slăvită minune - căci focul nu se atinsese nici de veșmintele lui, ba încă și felonul plin de cărbuni aprinși nu se aprinsese -, și cu mare glas și cu o gură au strigat: 'Unul este Dumnezeu, Dumnezeul creștinilor, Cel mare și tare, Care a păzit pe robul Său nears în cuptor' '. (surse: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com; 'Patericul românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Sihăstria) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Doina Lecea)