Ortodoxe
Sf. 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci

Greco-catolice
Cei 42 m. din Amoreea

Romano-catolice
Sf. Coletta, fc.; Fer. Roza din Viterbo, fc.


Sfinții 42 Mucenici din Amoreea sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 martie.

Sfinți Mucenici din Amoreea, erau comandanți bizantini în armata împăratului Teofil (829-842), care a dus mai multe conflicte armate atât la frontiera de răsărit cât și la cea de apus a imperiului.

Voievozii și comandanți de oaste, toți bărbați vestiți, au fost trimiși de împărat pentru a întări apărarea strălucitoarei cetăți din Frigia, Amoreea, care în cele din urmă a fost cucerită de saracini, în urma unei trădări din interior.

'Astfel, frumoasa cetate Amoreea a pierit într-o zi, prin foc și sabie, pentru păcatele rău credinciosului împărat Teofil care a lepădat din biserici podoaba icoanelor și pe mulți sfinți mărturisitori i-a muncit cumplit, pentru închinarea icoanelor'. (Viețile Sfinților)

După cucerirea cetății, au fost prinși de vii cei mai sus pomeniți voievozi care erau trimiși de împărat. Dintre locuitori, cei rămași în viață s-au despărțit bărbați, tineri, femei și fecioare. Și s-au găsit bărbați ca la șaptezeci de mii, iar femei, fecioare și tineri fără de număr. Deci, pe toți bărbații a poruncit cuceritorul să-i taie cu sabia, lăsând vii numai pe comandanți de ostași, iar pe femei și copii i-a împărțit la ostașii săi.

Șapte ani au fost ținuți închiși, voievozii, chinuiți cu asprime, dar și ademeniți cu bani și funcții pentru a trece la mahomedanism.

'Așadar, intrând unii la sfinți în temniță și dându-le puțină milostenie, îi sfătuiau să se miluiască singuri și să scape din temniță, zicându-le că vor fi eliberați, dacă vor veni la legea lor mahomedană. Iar sfinții nici nu voiau să audă cuvintele lor cele amăgitoare, voind mai ales, în tot timpul vieții lor, să rabde cele mai grele nevoi și legături ale temniței și să sufere cea mai cumplită moarte, decât să se lepede de Hristos și să urmeze necuratului Mahomed. Și nu o dată veneau la sfinți înșelători de aceștia, ci de multe ori; dar cât de puțin n-au sporit cu nimic, deși le făgăduiau sfinților, nu numai libertate, ci și cinste și daruri multe'. (Viețile Sfinților)

'Căci Dumnezeu, fiind foarte milostiv și văzând că slăbește tot omul care vrea să împlinească cu lucrul legea cea grea a lui Hristos', spuneau amăgitorii, 'a trimis pe prorocul său Mahomed ca să ridice toată greutatea de la oameni și toată neputința s-o dezlege. Iar după dulcețile cele în tot chipul ale vieții acesteia le-a făgăduit veselia cea de dincolo, învățându-i că numai prin credință, fără de fapte, se vor mântui cei ce-l vor asculta pe el'. (Viețile Sfinților)

'Niște cuvinte hulitoare, ca acestea ale agarenilor, auzindu-le acei preaînțelepți bărbați, au căutat unul la altul și au zâmbit. Apoi au zis cuvântul psalmistului: 'Mi-au spus mie călcătorii de lege bârfeli, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne. Toate poruncile Tale sunt adevărate' '. (Viețile Sfinților)

În închisoare, ziua și noaptea, aceștia se rugau neîncetat, cântând psalmii regelui David și mulțumind lui Dumnezeu pentru toată purtarea Lui de grijă. Căci anii trecuți ai vieții lor, pe care i-au trăit în dulceți și în mulțimea greșelilor, îi curăța Dumnezeu printr-o strâmtorare ca aceea și suferință a temniței, căci printr-o atât de lungă răbdare îi întărea, lucru la care mai înainte nici nu se puteau gândi.

Toți cei 42 de comandanți au fost uciși, în ziua de 6 martie, iar trupurile aruncate în Eufrat.

A fost ucis atunci și trădătorul, pe motiv că: 'Dacă a fost adevărat creștin, apoi nu i se cădea să se abată de la credința sa; și dacă nu și-a păzit credința către Hristos al său, apoi cum va putea să păzească credința către Mahomed al nostru? Cel ce s-a făcut vrăjmaș creștinilor săi, vânzându-i în mâinile noastre, dacă s-ar întâmpla vreo vreme rea, cum nu s-ar face vânzător și celor ai noștri? Cel ce a fost necredincios spre ai lui, va fi oare credinciosul celor străini? Nicidecum!'. (Viețile Sfinților)


* Tot astăzi se face și pomenirea aflării minunate a lemnului Sfintei Cruci la Ierusalim, în anul 326, de către Sfânta Împărăteasă Elena, care a încredințat-o apoi episcopului Macarie al Ierusalimului.

Sfânta Elena a căutat Cinstita Cruce a Mântuitorului în Ierusalim, și, aflând de locul unde ar putea fi, a dărâmat templul lui Venus sub care a găsit trei cruci.

Pentru deosebirea Sfintei Cruci, episcopul Macarie al Ierusalimului, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie așezat pe rând pe fiecare dintre cruci. Când a fost așezat pe Crucea Mântuitorului, mortul a înviat, iar Crucea Dătătoare de Viață a fost înălțată și cinstită. (sursa: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)