Retrospectiva evenimentelor interne 23-27 februarie 2026
Ministrul Afacerilor Externe a lansat Președinția României a Inițiativei Central Europene (ICE)
* Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a deschis, la 26 februarie, la București, lucrările primei reuniuni a Comitetului Coordonatorilor Naționali (CNC), eveniment care marchează debutul oficial al mandatului României de Președinție-în-Exercițiu (PiE) a Inițiativei Central Europene (ICE) pentru anul 2026. Inițiativa Central Europeană (ICE) înseamnă 'acasă' pentru 160 de milioane de cetățeni, a subliniat ministra, în context.
La reuniune au participat Secretarul General al Secretariatului Executiv al ICE, Franco Dal Mas, precum și Coordonatorii Naționali din toate cele 16 state membre ale Inițiativei, reconfirmând rolul ICE ca platformă de dialog strategic și cooperare regională, se arată într-un comunicat al MAE.
ICE este cel mai extins forum de cooperare regională din Europa Centrală și de Sud-Est, reunind state membre UE și state candidate: Bulgaria, Cehia, Croația, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Albania, Bosnia și Herțegovina, Republica Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia și Ucraina.
România a aderat la ICE la 1 iunie 1996.
Premierul Ilie Bolojan în vizită la Bruxelles: întâlnire cu Ursula von der Leyen și participarea la lansarea EastInvest
* Premierul Ilie Bolojan a efectuat o vizită la Bruxelles (25-26 februarie), între altele, întâlnindu-se cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și participând la lansarea noului instrument european EastInvest.
La 26 februarie, în cadrul discuțiilor purtate cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a convenit că solicitările României privind cererile de plată 3 și 4 din PNRR vor fi analizate înaintea deciziei finale a Comisiei.
În cadrul Conferinței la nivel înalt privind regiunile estice ale Uniunii Europene (Eastern Border Regions High-Level Conference), eveniment dedicat lansării EastInvest, premierul a declarat că Flancul estic al Uniunii Europene devine un pilon de coeziune, reziliență și securitate prin inițiative precum programul european EastInvest. Premierul a mai prezentat și progresele în implementarea programului SAFE, precum și aprecierea față de instrumentele financiare pe care Comisia le dezvoltă și le pune la dispoziția statelor membre pentru dezvoltarea propriilor industrii de apărare.
La rândul său, președinta Comisiei Europene a apreciat faptul că România se menține pe traiectoria bugetară de reducere a deficitului, modul în care este implementat programul SAFE, precum și eforturile depuse pentru propunerea proiectelor din cadrul EastInvest.
România a primit al 21-lea aviz al OCDE
România a primit, la 26 februarie, cel de-al 21-lea aviz al OCDE din cele 25 necesare, de la Comitetul pentru piețe financiare, ceea ce înseamnă că mai avem doar patru pași pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) - 'clubul țărilor dezvoltate', obiectivul Guvernului României în 2026, a anunțat, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu. Potrivit acesteia, 'în ultimii ani, administrația românească lucrează intens la acest proces de aderare și a reușit să convingă comitetele sectoriale ale OCDE că suntem deja, pe cele mai multe domenii, la nivelul statelor dezvoltate care respectă cele mai înalte standarde de democrație și performanță economică'.
Guvernul a aprobat ordonanțele de urgență ce prevăd reduceri de posturi și cheltuieli în administrație
* La 24 februarie, Executivul a adoptat două ordonanțe de urgență:
- Ordonanța de urgență privind măsuri din administrația locală și centrală, care prevede reducerea numărului de posturi și a cheltuielilor de personal din administrația centrală și locală;
- Ordonanța de urgență privind instituirea unor măsuri de relansare economică.
Ordonanța de urgență privind măsuri din administrația locală și centrală prevede, între altele:
- reduceri de posturi cu 30% pentru primării și consilii județene și cu 25% pentru prefecturi.
- o reducere de 10% cu cheltuielile de personal în Guvern, ministere, organe de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului și a ministerelor.
- mobilitatea prin rotație a funcțiilor publice de conducere, unde se instituie maximum două mandate de câte cinci ani, și la înalții funcționari publici de maximum două mandate a câte trei ani.
- modificarea legii privind pensiile militare de stat, în scopul creșterii etapizate și progresive a vârstei standard de pensionare, cu aplicarea unor măsuri tranzitorii și fără afectarea persoanelor care îndeplinesc condițiile legale pentru obținerea unei pensii de serviciu la data adoptării actului normativ.
- diminuarea sporului de doctorat la maxim 500 ron brut lunar etc.
Ordonanța de urgență privind instituirea unor măsuri de relansare economică:
- OUG include măsuri de sprijin a economiei prin stimularea investițiilor, inclusiv acordarea de ajutoare de stat, modificări în ceea ce privește domeniul fiscal și acțiuni pentru asigurarea unui cadru favorabil implementării proiectelor de parteneriat public-privat (PPP);
- se instituie Programul 2026-2028 - Facilitatea Națională pentru pregătirea proiectelor și asistență tehnică pentru parteneriate public - private;
- în domeniul taxei pe valoarea adăugată, se va aplica majorarea etapizată a plafonului prevăzut pentru aplicarea sistemului TVA la încasare de la 4.500.000 lei, cât este prevăzut în prezent, la 5.000.000 lei, în perioada 1 martie - 31 decembrie 2026, și, începând cu data de 1 ianuarie 2027, la 5.500.000 lei etc.
România, în continuare, țara cu cea mai mare inflație din UE
Conform datelor publicate în 25 februarie de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat), rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut până la 2% în ianuarie, de la un nivel de 2,3% luna precedentă, iar România este în continuare țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 8,5%.
Luna trecută, țările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflației au fost: Franța (0,4%), Danemarca (0,6%), Finlanda și Italia (ambele cu 1%). La polul opus, țările membre UE cu ratele cele mai ridicate ale inflației au fost: România (8,5%), Slovacia (4,3%) și Estonia (3,8%).
Ucraina, 4 ani de război
* Cu prilejul marcării a 4 ani de la declanșarea Războiului din Ucraina, la 24 februarie, președintele Nicușor Dan a scris pe Facebook că Ucraina luptă pentru noi toți și menține securitatea întregului continent cu un curaj și o rezistență admirabile. Într-o postare pe Facebook, ilustrată cu o fotografie în care apare cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, președintele Nicușor Dan a reamintit că, ''în urmă cu patru ani, unul dintre cele mai teribile scenarii pentru Europa devenea realitate''.
- Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis că Guvernul României își exprimă sprijinul și solidaritatea față de poporul ucrainean în lupta sa pentru libertate, suveranitate și pace. 'Rezistența Ucrainei este esențială pentru securitatea întregii Europe'', a scris Ilie Bolojan, pe pagina sa de Facebook.
- Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a transmis că România a ales în 2022 să fie de partea corectă a istoriei, susținând Ucraina, dar și că va continua pe acest drum. O pace 'dictată prin forță nu este pace', ci doar o pauză în fața unei agresiuni care nu se va opri, a scris Țoiu pe Facebook.
Legea pensiilor magistraților a fost promulgată
Președintele Nicușor Dan a anunțat, la 27 februarie, că a promulgat legea privind pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale. Curtea Constituțională a României a publicat, la 26 februarie, motivarea deciziei din 18 februarie, prin care a stabilit că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților este constituțional.
Proteste împotriva măsurilor guvernamentale
* Reprezentanții celor trei sindicate din educație au solicitat, la 25 februarie, într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Nicușor Dan să inițieze un proiect de reformă a sistemului educațional, care să reunească experți din zona universităților, institutelor de cercetare și academiilor, care, împreună cu organisme de profil și cu actori relevanți ai mediului privat, să găsească 'soluții de succes' problemelor cu care se confruntă educația. Aceștia i-au cerut președintelui să aducă în atenția coaliției de guvernare, între altele, următoarele revendicări:
- abrogarea măsurilor anti-educație luate prin Legea nr.141/2025 (creșterea numărului de elevi la clasă, majorarea normei didactice de predare, diminuarea tarifului la plata cu ora etc.);
- creșterea bugetului pentru educație și pentru cercetare;
- recunoașterea importanței activității cadrelor didactice printr-o poziționare corectă în proiectul noii legi a salarizării în domeniul bugetar;
- menținerea indemnizației pentru titlul științific de doctor măcar la valoarea aferentă anului 2025 etc.
Procurorul militar Bogdan Pîrlog s-a retras din cursa pentru conducerea DIICOT
* Procurorul militar Bogdan Pîrlog a anunțat, la 25 februarie, într-un mesaj pe Facebook, că își retrage candidatura pentru funcția de procuror-șef al DIICOT, dar rămâne în cursa pentru postul de procuror general al României. Anunțul a venit cu puțin timp înainte de a susține interviul în fața unei comisii conduse de ministrul Justiției, Radu Marinescu.
După retragerea lui Pîrlog, au rămas patru candidați la șefia DIICOT: Ioana-Bogdana Albani, procuror-șef serviciu în cadrul DIICOT - structura centrală; Alina Albu, actualul procuror-șef al DIICOT; Antonia Diaconu, procuror-șef serviciu la DIICOT Pitești; Codrin-Horațiu Miron, procuror-șef serviciu la DIICOT Timișoara.
Pîrlog a făcut parte din primul grup de magistrați care a acceptat să discute în mod public, la întâlnirea din decembrie 2025 de la Palatul Cotroceni, despre problemele grave din justiție.
Senatul a respins moțiunea simplă depusă de opoziție împotriva ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu
* Senatul a respins moțiunea simplă depusă de opoziție împotriva ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu. Ministra nu a participat la dezbateri, fiind la Bruxelles la reuniunea Consiliului Afacerilor Externe. Din partea MAE a fost prezentă Clara Volintiru, secretar de stat. Moțiunea, intitulată 'Diplomația progresistă cu hashtaguri a pus agricultura României în pericol. Oana Țoiu spune 'da' altora și 'nu' propriilor cetățeni'', a fost semnată de senatori de la PACE - Întâi România, AUR și neafiliați.
Moțiune simplă depusă de opoziție împotriva ministrului Culturii
* Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, la 25 februarie, în plen, depunerea moțiunii simple împotriva ministrului Culturii, Andras Istvan Demeter, intitulată 'Breasla vă vrea afară, domnule ministru. Sunteți o jignire pentru cultura română'. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Irina Andreea Cristea)
***Sinteza este realizată în baza știrilor AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal














