În perioada 13 februarie 1991 - 20 iunie 1991 au avut loc numeroase dezbateri parlamentare pe titluri, capitole, teze și articole asupra proiectului de constituție votat în Parlament și aprobat prin referendum în lunile noiembrie-decembrie 1991. Redăm, în cele ce urmează, un fragment din dezbaterile specialiștilor din epocă pe marginea Constituției din 1991, cuprinse în volumul 'Geneza Constituției României 1991. Lucrările Adunării Constituante' (Regia Autonomă 'Monitorul Oficial', 1991)

Fragment din alocuțiunea lui Ioan Muraru (1938-2021; profesor, judecător și președinte al Curții Constituționale, Avocat al Poporului, reputat constituționalist) pe marginea titlului II, capitolul II, din Constituția de la 1991 - procedurile penale privind reținerea, arestarea, învinuirea; Stenograma ședinței de dezbateri din 1 octombrie 1991, Monitorul Oficial, Partea a II-a, nr. 8 din 26 din 3 octombrie 1991; pp. 347.

'Mi-aș permite să vă informez cu câteva formulări folosite în documentele internaționale și constituțiile statelor străine. În ceea ce privește reținerea, arestarea și învinuirea, Pactul drepturilor civile arată că motivele se aduc la cunoștință fie în momentul arestării, fie în cel mai scurt termen. Aceasta este expresia pe care pactul drepturilor civile o folosește, pentru că este foarte greu, uneori aproape imposibil, să se stabilească ore sau zile în aceste domenii delicate și complicate. Constituția Olandei, de exemplu, care este o constituție adoptată în 1987, vorbește de un 'termen rezonabil', dar termenul rezonabil este prin el însuși discutabil. Constituția Spaniei spune că această informare se face imediat.

Ce trebuie să observăm deci? Noi am ales, într-o primă fază, la prima parte - pentru că acest aliniat 5 trebuie, de fapt, despărțit în două aspecte - am ales termenul 'de îndată', pentru că termenul 'de îndată' este un termen consacrat în drept; îl veți găsi în orice lege. Am întâmpinat împotrivirea unor specialiști în limba română contemporană care ne-au spus că termenul 'de îndată' este un termen desuet; că dicționarele folosesc termenul 'neîntârziat'. Noi, ca specialiști în drept, am considerat necesar să ascultăm specialiștii în limba română, în acest domeniu. Dar intervin două aspecte; domnul deputat Vaida a explicat: învinuirea este o activitate, o acțiune care presupune din partea autorităților și a celui în cauză o serie de acte procedurale - dacă le pot spune așa. Ca atare, învinuirea - am spus noi - se aduce la cunoștință numai în prezența unui avocat, dar ceea ce i se aduce neîntârziat la cunoștință celui reținut sau arestat sunt motivele reținerii sau arestării. În momentul în care un agent al forței publice reține o persoană, trebuie să-i comunice de ce; s-ar putea să nu aibă documentele necesare la el - pentru că, știu eu, caută o persoană, trebuie să-i comunice de ce; s-ar putea să nu aibă documentele necesare la el - pentru că, știu eu, caută o persoană și persoana seamănă cu cine era căutat; deci, se pot ivi 'n' motive. Deci, neîntârziat trebuie să i se aducă la cunoștință.

Termenul de 24 de ore, propus de dl. deputat Radu nu se aplică la reținere, pentru că reținerea, prin ea însăși, nu poate depăși 24 de ore. Nici nu trebuie să ajungă la 24 de ore. Constituția a stabilit 24 de ore în semn de termen limită. Reținerea poate dura și 1-2-3 ore, până se fac identificările necesare.

(...) S-ar putea ca peste 2-3 ani, când vom perfecționa aparatul justiției, aparatul procuraturii, deci tot ceea ce lucrează în domeniul judiciar, aceste termene să fie exagerate. S-ar putea să cerem - știu eu - judecătorilor ca un proces să fie judecat mai repede de două luni, de exemplu. S-ar putea aceasta - zic eu - atunci când vom avea tot ceea ce trebuie unei bune funcționări a justiției. Ca atare - și această observație trebuie avută în vedere în continuare - nu trebuie să frânăm prin constituție posibilitatea ca legislația să răspundă cât mai bine cerinței de ocrotire a vieții și libertății persoanei. Iată de ce noi, comisia, ne permitem să vă cerem să menținem, textul pe care l-am propus.'

***

Adunarea Constituantă a României s-a format prin Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990, iar la 11 iulie 1990 a fost aprobată componența nominală a Comisiei de redactare a proiectului de Constituție, condusă de Antonie Iorgovan, profesor la Facultatea de Drept. Comisia a inclus 23 de parlamentari și 5 experți - personalități ale învățământului juridic românesc și juriști (Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida), conform volumului 'Geneza Constituției României 1991. Lucrările Adunării Constituante' (Regia Autonomă 'Monitorul Oficial', 1991) și site-ului http://www.cdep.ro/.

O variantă de lucru a proiectului de Constituție a fost schițată de Comisia de redactare, între noiembrie 1990 - ianuarie 1991. Au urmat serii de dezbateri parlamentare în cadrul Adunării Constituante, precum și dezbateri pe articole, teze, titluri.

Proiectul de Constituție al României, astfel cum a rezultat în urma dezbaterilor, a fost votat de parlament la 21 noiembrie 1991. La 8 decembrie 1991, proiectul a fost aprobat prin referendum de către cetățeni, conform cdep.ro.

Constituția din 1991 a fost revizuită în 2003.
***

Reținerea și arestarea sunt prevăzute de art. 23 din Constituția din 1991, care scrie că reținerea nu poate depăși 24 de ore (alin. 3) și că celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștință, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoștință numai în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu (alin. 5). De asemenea, articolul indicat mai prevede că eliberarea celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut (alin. 6).

Revizuirea din 2003 a dus ca noutate completarea conform căreia punerea în libertate a celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum și în alte situații prevăzute de lege (art. 23, alin. 9).

Procedurile de reținere, arestare sau învinuire sunt cuprinse în cap. II, titlul II din Constituția din 1991, precum și în varianta revizuită în 2003. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Irina Andreea Cristea)