În perioada 13 februarie 1991 - 20 iunie 1991 au avut loc numeroase dezbateri parlamentare pe titluri, capitole, teze și articole asupra proiectului de constituție votat în Parlament și aprobat prin referendum în noiembrie - decembrie 1991. Redăm, în cele ce urmează, un fragment din dezbaterile pe marginea Constituției din 1991, cuprinse în volumul 'Geneza Constituției României 1991. Lucrările Adunării Constituante' (Regia Autonomă 'Monitorul Oficial', 1991)

* Fragment din alocuțiunea lui Mihai Constantinescu pe marginea titlului II, capitolul IV, din Constituția de la 1991 referitoare la Avocatul Poporului; Stenograma ședinței din 26 martie 1991, Monitorul Oficial, Partea a II-a, nr. 8 din 28 martie 1991; pp. 271-272; ședință de vot.

'Este absolut necesar ca atunci când analizăm această instituție, să se facă o demarcație între statutul instituțional al unei instituții și statutul ei legal, complet. Statutul constituțional cuprinde numai anumite principii, absolut necesare pentru ca această instituție să existe. Statutul ei complet va rezulta din legea organică la care fac trimitere tezele și care va reglementa în mod complet care este statutul acestei instituții.

În cadrul statutului constituțional, în fond, ce este important? Importantă este instituționalizarea instituției. Importantă este definiția menirii sale, dar nu a întregului arsenal de mijloace și toate aspectele care caracterizează această instituție; numai aspectele acestea, absolut esențiale: instituționalizarea, menirea. Cred că, față de sugestiile pe care le-ați făcut dumneavoastră, important este să mai cuprindem în statutul ei constituțional faptul că Avocatul Poporului poate acționa și din oficiu; acesta este un lucru care a fost sugerat și de experții străini și trebuie deci să subliniem mai mult independența în activitatea Avocatului Poporului. Dar mijloacele concrete țin de statutul ei legal, care va rezulta din lege.

În legătură cu aceste mijloace, în dreptul comparat există o foarte mare diversitate de opinii, care nu ar putea să fie cuprinse în tezele Constituției, care nu e bine să fie cuprinse în tezele Constituției, în primul rând pentru un argument care s-a adus aici, anume datorită lipsei noastre de experiență. Deci, în faza aceasta a lipsei de experiență, nu este bine ca acum să venim și să extrapolăm la nivelul unor forme constituționale, care au o mare stabilitate, anumite lucruri care apoi, în viață, se dovedește că sunt insuficiente sau chiar inadecvate. Pe când, pe calea unei norme de lege ordinară, bineînțeles că o instituție poate fi mult mai ușor asimilată. La ce mă refer când mă gândesc la aceste mijloace? Mă refer, de exemplu, la dacă dumneavoastră veți fi de acord că această instituție, fiind instituție publică, trebuie să primească ajutorul tuturor celorlalte organe de stat, și îndeosebi al procuraturii și poliției. Aceste două instituții, în toate țările unde există ombudsman, sunt obligate ca, la cererea acestuia, să-l ajute pentru definirea misiunii sale. Deci este o problemă serioasă, dar nu e o chestiune de subordonare; procuratura și poliția nu sunt subordonate ombudsmanului, dar la cererea lui trebuie să acționeze. (...).

Îmi amintesc că unul din experții cu care am discutat îmi spunea că secretul acestei instituții constă în două lucruri: în calitatea persoanei și în stilul de lucru. Da, în stilul de lucru, pentru că ombudsmanul, în primul rând, nu acționează neapărat prin organele statului, ci prin influența opiniei publice. În momentul în care ia o hotărâre, el o și publică în ziare, o prezintă la televiziune și creează o imensă presiune; așa e în statul democrat.'

***
Adunarea Constituantă a României s-a constituit prin Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990, iar la 11 iulie 1990 a fost aprobată componența nominală a Comisiei de redactare a proiectului de Constituție, condusă de Antonie Iorgovan, profesor la Facultatea de Drept. Comisia a inclus 23 de parlamentari și 5 experți - personalități ale învățământului juridic românesc și juriști (Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida), conform volumului 'Geneza Constituției României 1991. Lucrările Adunării Constituante' (Regia Autonomă 'Monitorul Oficial', 1991) și site-ului http://www.cdep.ro/.

O variantă de lucru a proiectului de Constituție a fost schițată de Comisia de redactare, între noiembrie 1990 - ianuarie 1991. Au urmat serii de dezbateri parlamentare în cadrul Adunării Constituante, precum și dezbateri pe articole, teze, titluri.

Proiectul de Constituție al României, astfel cum a rezultat în urma dezbaterilor, a fost votat de parlament la 21 noiembrie 1991. La 8 decembrie 1991, proiectul a fost aprobat prin referendum de către cetățeni, conform cdep.ro.

Constituția din 1991 a fost revizuită în 2003.

***
Instituția Avocatului Poporului este prevăzută la art. 55 din Capitolul IV, Titlul II din Constituția din 1991.

Titlul II din Constituția din 1991 se numește 'Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale' și este structurat, la rândul său, pe mai multe capitole:
* Capitolul I - Dispoziții comune
* Capitolul II - Drepturile și libertățile fundamentale
* Capitolul III - Îndatoririle fundamentale
* Capitolul IV - Avocatul Poporului

Conform art. 55, cap. IV din Constituția din 1991, Avocatul Poporului este numit de Senat, pe o durată de 4 ani, pentru apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor. Organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului se stabilesc prin lege organică. Prin revizuirea din 2003, mandatul Avocatul Poporului a fost prelungit de la 4 la 5 ani. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Ady Ivaşcu)