Elisabeta, soția regelui Carol I, a primit titlul și demnitatea de primă regină a României odată cu proclamarea regatului în 1881. De la sosirea în țară și până la moartea sa, de-a lungul a 47 de ani, regina Elisabeta s-a identificat cu poporul ei și a contribuit la împlinirea culturală a acestuia. S-a implicat în acțiuni de binefacere, încă din perioada Războiului de Independență (1877-1878), pe care le-a continuat înființând mai multe societăți filantropice și naționale. S-a dedicat acțiunilor de ilustrare a specificului românesc la nivel internațional, prin încurajarea dezvoltării meșteșugurilor tradiționale. Inteligentă, cultivată, sensibilă, regina Elisabeta a scris cu aproape aceeași ușurință în limbile germană, franceză, engleză și română, semnându-și cărțile cu pseudonimul Carmen Sylva.

Principesă, mamă și Regină
Principesa Elisabeta Paulina Otilia Luiza de Wied s-a născut la 17/29 decembrie 1843, în castelul Monrepos, din Neuwied, fiind primul copil al principelui Herman de Wied (1814-1864) și al principesei Marie de Nassau (1825-1902). Talentată, cu înclinații spre artă și poezie, principesa a primit o educație aleasă.

Până în 1869, anul căsătoriei cu principele Carol, și-a împărțit existența între studiu și acțiuni caritabile. A studiat limbile clasice, literatura franceză și engleză, filosofia, istoria, gramatica, arătând un talent ieșit din comun în asimilarea limbilor străine: italiană, franceză, engleză, suedeză și rusă. A luat lecții de pian de la Clara Schumann și Arthur Rubinstein, a deprins desenul, acuarela și pictura, a studiat orga și clavecinul. Și-a îmbogățit cunoștințele, urmând cursuri de filosofie la universități prestigioase, precum Budapesta și Heidelberg și a aprofundat pictura la Academia de Belle Arte din Berlin, se arată pe https://peles.ro/.

Regele Carol I (8/20 aprilie 1839-27 septembrie 1914) şi regina Elisabeta (17/29 decembrie 1843-18 februarie 1916), alături de principele de Wied, Sinaia, 15 ianuarie 1914.

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI/Arhiva istorică AGERPRES

Unicul copil al Elisabetei și al lui Carol, prințesa Maria, s-a născut la 27 august/8 septembrie 1870, dar a murit patru ani mai târziu, după ce s-a îmbolnăvit de scarlatină. A fost înmormântată în biserica mănăstirii Cotroceni apoi la Curtea de Argeș, în 1889 fiindu-i închinată Biserica Domnească din Bușteni, notează site-ul https://www.romaniaregala.ro/.

La 9/21 mai 1877, Parlamentul a proclamat Independența de stat a României iar la 14/26 martie 1881, România devenea regat. În același an, la 10/22 mai au fost organizate festivități prilejuite de proclamarea Regatului și de ceremonia de încoronare a domnitorului Carol I. Regele Carol I și regina Elisabeta au purtat coroane făurite din oțelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de Independență, potrivit lucrării 'Istoria României în date' (Editura Enciclopedică, 2003).

Activitatea filantropică
Întrucât, soțul său, principele Carol i-a interzis orice amestec în viața politică, principesa Elisabeta și-a concentrat întreaga sa energie și afecțiune către lucrurile care i-au definit caracterul generos și implicat.

A fondat, în 1876, 'Societatea Națională de Cruce Roșie' din România și a creat 'Serviciul de ambulanță', în contextul izbucnirii Războiului de Independență (1877-1878), alături de generalul Carol Davila, inspectorul serviciului sanitar român. Au fost înființate spitale de campanie, iar mai mulți medici militari germani au activat în Principate sub conducerea directă a suveranei. Regina Elisabeta a fost numită 'mama răniților', oferind un model pe care regina Maria l-a desăvârșit în 1916-1918 iar principesa Ileana l-a continuat după 1940, mai notează https://peles.ro/.

Regina Elisabeta și-a continuat activitățile filantropice, și în contextul proclamării Regatului, îndemnându-le pe doamnele din înalta societate să-i urmeze exemplul. A înființat, printre alte: 'Societatea Regina Elisabeta'' (1893), care trata anual circa 17.000 de pacienți, distribuia medicamente gratuite și monitoriza starea familiilor nevoiașe, 'Policlinica Regina Elisabeta' (1895), care oferea consultații gratuite săracilor, azilul pentru orbi 'Regina Elisabeta' (Vatra Luminoasă, 1909), unde cei cu deficiențe de vedere beneficiau de asistență medicală și socială gratuită.

Ilustrată de epocă înfăţişând-o pe principesa Elisabeta (1843-1916), în port popular românesc; în fundal este reprezentată Mănăstirea Sinaia, Bucureşti, 1 ianuarie 1900.

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI/Arhiva istorică AGERPRES

Implicarea sa la nivel social i-a oferit prilejul de a observa cultura tradițională românească, cu specificul agricol și meșteșugurile sale. Pornind de la portul național românesc, pe care l-a adoptat imediat și pe care l-a impus suitei sale, oferindu-i o înaltă prestanță socială, și până la încurajarea dezvoltării industriei locale, regina Elisabeta a contribuit și la emanciparea socială a femeii române. În cadrul complexului Peleș, a organizat 'Atelierele de Artă și Meșteșug'.

Au apărut Societatea 'Concordia', înființată pentru a favoriza dezvoltarea industriei textile; Societatea 'Furnica', prin care a încurajat industria produselor destinate consumului casnic; Societatea 'Munca' (1885) oferea serviciu la domiciliu femeilor din popor, infirmelor, văduvelor, casnicelor; Societatea 'Țesătoarea' (1905), condusă chiar de Regină, a încurajat cultura de viermi de mătase din România, menționează http://peles.ro/.

Inițiativele sale au fost răsplătite, România fiind invitată să participe la Expozițiile Universale de la Paris (1867, 1889 și 1900) cu articole tradiționale variate, cu broderii, tapițerii și costume populare. În 1912, la Berlin, regina a organizat expoziția 'Femeia în artă și meșteșuguri', presa occidentală atribuindu-i articole pozitive, notează aceeași sursă.

Vernisajul expoziţiei ”Regina Elisabeta, Regina Maria, Ana Brâncoveanu de Noailles şi Elena Văcărescu - Primele femei primite în Academia Română”, eveniment organizat la sediul Bibliotecii Academiei Române, Bucureşti, 3 aprilie 2015.

Foto: (c) ILIE BUMBAC/AGERPRES FOTO

A sprijinit și a încurajat tinerii talentați să studieze prin intermediul unui program de burse. În cadrul grupului de artiști pe care l-a format, i-a sprijinit financiar pe Nicolae Grigorescu și pe Vasile Alecsandri. În martie 1898, l-a cunoscut pe tânărul muzician George Enescu, care a mers la Sinaia în fiecare vară, până în 1914, potrivit www.familiaregala.ro și lucrării 'Dicționar biografic de istorie a României' (Editura Meronia, 2008).

Scriitoarea Carmen Sylva
Încurajată de Vasile Alecsandri să scrie versuri, în 1880, i-a apărut, sub semnătura Carmen Sylva, volumul de debut - 'Safo Hammerstein și Furtuni'.

Autoare prolifică de romane, eseuri, satire, piese dramatice, articole avangardiste, basme pentru copii, Carmen Sylva a fost și o talentată traducătoare de folclor și poezie românească. A fost tradusă în limba română de Mihai Eminescu, George Coșbuc, Mite Kremnitz și Adrian Maniu. Între lucrările notabile, amintim: 'Poezii românești', 'Cugetările unei Regine', 'O rugăciune', 'Din două lumi', 'Schițe', 'La voia întâmplării', 'Legendele Peleșului', 'Cântece din valea Dâmboviței'.

Talentată pictoriță, regina și-a ilustrat câteva dintre volume. A lăsat miniaturi, portrete în cărbune și o superbă Evanghelie cu ilustrații făcute de ea, pe pergament. A publicat unele dintre volumele sale în ediții succesive.

În 1881 a devenit membră de onoare a Academiei Române, potrivit https://acad.ro/. A fost distinsă de Academia Franceză cu premiul 'Botta' în 1888, pentru volumul de versuri 'Cugetările unei Regine'.

După moartea regelui Carol I (27 septembrie 1914), regina Elisabeta s-a retras la mănăstirea de la Curtea de Argeș, unde a încetat din viață, la 18 februarie 1916, în urma unei duble pneumonii. A fost înmormântată alături de Carol I, la Curtea de Argeș. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Explicaţie foto din deschidere: Statuia reginei Elisabeta (1881-1916), scriitoarea Carmen Sylva, în cadrul Complexului Peleş (construit de Carol I la sfârşitul sec.XIX), fostă reşedinţă regală, astăzi Muzeul Naţional Peleş, Sinaia, 30 iulie 2004.