logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Prof. dr. Dorin Sarafoleanu, reputat specialist în domeniul otorinolaringologiei, împlinește 90 de ani (9 februarie)

Image

Prof. dr. Dorin Sarafoleanu, personalitate marcantă în domeniul otorinolaringologiei, membru al Academiei de Științe Medicale din România, s-a născut la 9 februarie 1936, în localitatea Ghizela, județul Timiș. Studiile liceale le-a făcut la Timișoara, apoi a urmat facultatea la Institutul de Medicină din Timișoara.

A fost repartizat, prin concurs, la Spitalul Clinic Grivița din București. S-a pregătit în secundariat la Clinica ORL Colțea, perfecționându-se sub îndrumarea unor profesori de renume, apoi a obținut o bursă de studii postuniversitare în Franța. Aici a învățat chirurgia cu laser, pe care apoi a introdus-o în specialitatea ORL din România și ulterior a dezvoltat-o. Din 1979 devine membru al Societății Franceze de ORL și Chirurgie Cervico-Facială.

Reputat specialist în țară și în străinătate, prof. dr. Dorin Sarafoleanu a îndrumat generații întregi de medici care s-au specializat în ORL.

În anul 1971 a înființat Clinica ORL și Chirurgie Cervico-facială la Spitalul Grivița - în prezent Spitalul Clinic 'Sfânta Maria' - din București, potrivit http://www.adsm.ro/. În 1994, instituția devine clinică universitară, afiliată Facultății de Stomatologie a UMF 'Carol Davila', sub conducerea prof. dr. Dorin Sarafoleanu. Actualmente Clinica ORL și Chirurgie Cervico-facială din Spitalul Clinic 'Sfânta Maria' este Centru de Excelență în Chirurgia Endoscopică ORL al UMF 'Carol Davila', deține prioritatea națională în chirurgia endoscopică a bazei craniului, spațiilor cervicale profunde și căilor lacrimale, după cum indică site-ul Spitalului clinic 'Sfânta Maria'.

Deține prioritatea națională în domeniile: Imunologia căilor respiratorii superioare ('Investigația imunologică în ORL', 1982, Editura Academiei Române); Chirurgia LASER în ORL ('Chirurgia cu LASER CO2 în otorinolaringologie', Editura Realitatea, 1995); Chirurgia endoscopică funcțională rinosinusală, introdusă în Clinica ORL 'Sfânta Maria' în 1993, potrivit http://www.adsm.ro/.

Prof. dr. Dorin Sarafoleanu este membru titular al Academiei de Științe Medicale din România (din 1993), fondator și președinte de onoare al Societății Române de Rinologie (din 2011), de asemenea, a fost membru în Biroul Executiv al EUFOS - Federația Europeană a Societăților de ORL (1996-2005), președinte al Societății Internaționale Francofone de ORL (1996-1998), președinte al Societății Internaționale Latine de ORL (2006-2008), membru în comitetul editorial al Romanian Journal of Rhinology, potrivit http://www.adsm.ro/.

Este autor sau coautor al mai multor tratate și monografii de specialitate, publicate în țară și în străinătate, autorul a numeroase articole, lucrări și comunicări științifice susținute la congrese și conferințe naționale și internaționale.

Prof. dr. Dorin Sarafoleanu și echipa sa de specialiști au organizat în perioada 26-29 aprilie 2006 la București cel de-al 36-lea Conventus ORL Latina. A fost pentru a treia oară când Conventus-ul ORL Latina s-a organizat în România, primul fiind organizat la București în 1937, iar cel de-al doilea în 1984. Președinte al Congresului din 2006 de la București a fost prof. Dorin Sarafoleanu.

Activitatea sa a fost apreciată și recompensată cu numeroase premii și distincții. A fost decorat de Președinția României cu Ordinul 'Meritul Sanitar' în Grad de Mare Comandor (2004), de Președinția Senegalului cu 'Ordre de Lion' (2001), a primit premii de excelență pentru întreaga activitate științifică ale Societății Internaționale Latine de ORL, Societății Francofone de ORL, Societății Române de ORL, Societății Române de Rinologie. De asemenea, a primit distincția Meritul Academic (în 2011) și a fost distins cu Ordinul 'Coroana României', în grad de Ofițer, de Casa Regală a României (în 2015).

La 20 iulie 2017, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Elisabeta, principesa Maria a acordat oficial Înaltul Patronaj celui de-al 42-lea Conventus Latin ORL, desfășurat în perioada 6-9 septembrie 2017 în România, la Sinaia. La evenimentul de la Palatul Elisabeta a fost prezent și prof.dr. Dorin Sarafoleanu, președintele de onoare al Societății Române de Rinologie. AGERPRES/(Documentare: Ruxandra Bratu; editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 1020

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 12-09-2026 10:00

12 septembrie - Ziua ONU pentru cooperarea Sud-Sud (ONU)

Ziua Națiunilor Unite pentru cooperarea Sud-Sud, marcată în fiecare an la 12 septembrie, celebrează solidaritatea, colaborarea și schimbul tot mai mare de soluții practice între țările din Sudul Global. Aceasta recunoaște faptul că fiecare țară are cunoștințe, experiență și inovații valoroase de împărtășit și că progresul este cel mai puternic atunci c&acir

Documentare 12-09-2026 09:00

12 septembrie - Ziua mondială a primului ajutor

Ziua mondială a primului ajutor este marcată în acest an la 12 septembrie, pentru a crește gradul de conștientizare, a consolida pregătirea comunității și a încuraja oamenii de pretutindeni să învețe abilități esențiale de salvare a vieții. Această zi a fost inițiată de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR), fiind sărbătorită anua

Documentare 12-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 septembrie

Ortodoxe Odovania Praznicului Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Avtonom, Macedonie și Teodul Greco-catolice Sf. m. Autonom Romano-catolice Preasfântul Nume al Mariei Sfântul Mucenic Avtonom este pomenit în calendarul cr

Documentare 12-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 septembrie

Este a 255-a zi a anului 2026. Au mai rămas 110 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 51 m și apune la 19 h 32 m. Luna răsare la 08 h 12 m și apune la 19 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 11-09-2026 17:18

Săptămâna europeană 7-11 septembrie 2026

Modificări ale normelor care reglementează infrastructura energetică transeuropeană, propuse de eurodeputați, vizita în Groenlanda a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, acordarea Spaniei de asistență de urgență în valoare de 114,7 milioane de euro pentru a contribui la gestionarea situației din Ceuta, adoptarea unei comunicări care stabilește o n

Documentare 11-09-2026 16:36

Retrospectiva evenimentelor interne 7-11 septembrie 2026

Continuarea discuțiilor pe marginea formării unui nou guvern, promulgarea legii privind primul împrumut al României la BIRD pentru acoperirea deficitului, inculparea șefului DSU, Raed Arafat, pentru contrabandă în dosarul privind achiziționarea unui elicopter, eliberarea condiționată a sirianului Omar Hayssam, audierile din comisia parlamentară de a

Documentare 11-09-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Festivalul Internațional de Teatru Oradea (FITO) revine cu o ediție aniversară care marchează 10 ani de FITO și 50 de ani de la prima ediție a Festivalului de Teatru Scurt. Organizat de Teatrul Regina Maria din Oradea, în parteneriat cu Fundația Culturală FITO, și finanțat de Consiliul Județean Bihor, evenimentul se desfășoară în

Documentare 11-09-2026 11:00

DOCUMENTAR: 25 de ani de la atentatele de la Pentagon și World Trade Center (11 septembrie)

Atacurile teroriste împotriva orașului New York și Washington, D.C., din 11 septembrie 2001, au fost considerate cele mai grave atacuri asupra teritoriului american din istoria statului, conducând, după cum spune FBI, la schimbări de amploare în abordările și operațiunile antiteroriste din SUA și din întreaga lume, menționează site-ul

Documentare 11-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 septembrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin bucătarul Greco-catolice Sf. cuv. Teodora din Alexandria Romano-catolice Ss. Prot și Iacint, frați m. Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria este pomenită în calendarul cre

Documentare 11-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 septembrie

Este a 254-a zi a anului 2026. Au mai rămas 111 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 19 h 34 m. Luna răsare la 06 h 59 m și apune la 19 h 31 m. Lună Nouă la 06 h 27 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-09-2026 11:00

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Teatrul sicilian de marionete Opera dei Pupi

Teatrul de marionete, cunoscut sub numele de ''Opera dei Pupi'', a apărut în Sicilia la începutul secolului al XIX-lea și s-a bucurat de un succes uriaș în rândul claselor muncitoare ale insulei. Păpușarii spuneau povești bazate pe literatura cavalerească medievală și pe alte surse, cum ar fi poeziile italiene ale Renașterii, viețile s

Documentare 10-09-2026 10:00

10 septembrie - Ziua Țării Moților

La 10 septembrie este celebrată Ziua Țării Moților. Propunerea legislativă a fost inițiată de senatorul PNL Călin Petru Marian și a fost semnată de mai mulți parlamentari, dar și susținută de peste o mie de cetățeni, care au semnat pentru sprijinirea acestui demers. Inițiatorii legii au motivat în expunerea de motive că sărbătoarea Țării M

Documentare 10-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 septembrie

Ortodoxe Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora; Sf. Împărăteasă Pulheria Greco-catolice Sf. m. Minodora, Mitrodora și Nimfodora Romano-catolice Sf. Nicolae din Tolentino, pr. Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora sunt pome

Documentare 10-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 septembrie

Este a 253-a zi a anului 2026. Au mai rămas 112 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 19 h 36 m. Luna răsare la 05 h 44 m și apune la 19 h 11 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 09-09-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fostul internațional de fotbal Silviu Lung

Fostul internațional de fotbal Silviu Lung a fost unul dintre cei mai buni portari din fotbalul românesc, jucând pentru Universitatea Craiova, Steaua București și pentru naționala de fotbal a României. A câștigat două titluri și patru cupe ale României cu Universitatea Craiova, dar și o cupă cu Steaua București. Este maestru emerit al sp