Membru al Partidului Național Țărănesc și un apropiat al lui Iuliu Maniu, Gabriel Țepelea a fost deținut politic și persecutat în perioada de început a dictaturii comuniste din România. Unul dintre cei mai importanți filologi ai României, doctor ''magna cum laude'' în filologie al Universității din București, Gabriel Țepelea a fost obligat să-și reia destinul de la statutul de muncitor necalificat, reușind să revină în fruntea unor prestigioase instituții de învățământ și să fie ales pe prima scenă a politicii românești.

'Pronia cerească (...) m-a ajutat să navighez prin apele învolburate ale destinului: războiul pe ambele fronturi, închisoarea, reinserția socială pornind de la treapta cea mai de jos, aceea de muncitor necalificat, apropierea treptată de învățământ, dreptul la semnătură, naveta de 19 ani, cu toate caracteristicile unei existențe fracturate. Nu amintesc aceste încercări pentru a-mi crea o anumită aură, ci ca un memento de încheiere al unei smerite rugi rostite în fiecare dimineață', arăta Gabriel Țepelea într-un discurs ținut la Academia Română, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani.

Istoricul literar, scriitorul şi politicianul Gabriel Ţepelea susţine un discurs la simpozionul "În memoriam Corneliu Coposu", eveniment organizat cu ocazia marcării a 10 ani de la trecerea în nefiinţă a liderului ţărănist, Bucureşti, 11 noiembrie 2005. 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

S-a născut la 6 februarie 1916, în comuna Borod, județul Bihor.

A urmat studiile liceale la Oradea, apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie, Secția Filologie romanică, la Cluj, absolvind în 1937, potrivit dicționarului 'Membrii Academiei Române (1866-2003)' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003). Și-a continuat specializarea în limbă franceză și filologie romanică în Franța (1938), iar în 1947 a devenit doctor ''magna cum laude'' în filologie al Universității din București, menționează volumul 'Protagoniști ai vieții publice', editat de Agenția Națională de Presă ROMPRES (București, 1995).

Între 1947-1949, a fost asistent universitar la Cluj și profesor secundar la București. După anii de detenție politică a lucrat, o perioadă, ca muncitor necalificat (1955-1957), apoi a fost bibliotecar școlar și profesor secundar (1957-1960), după care a fost din nou scos din învățământ.

Reintegrat în învățământ în 1962, a fost lector, apoi conferențiar la Facultatea de Filologie din Timișoara, apoi, din 1964, la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Pitești, unde a promovat ulterior până la gradul de profesor universitar și unde a fost și decan (1971-1974). Tot de aici s-a și pensionat, în anul 1981, după cum indică lucrarea 'Protagoniști ai vieții publice' (București, 1995).

Istoricul literar, scriitorul şi politicianul Gabriel Ţepelea, membru corespondent al Academiei Române, la sărbătorirea vârstei de 90 de ani, Bucureşti, 2006.

Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / AGERPRES FOTO 

A fost și profesor universitar consultant al Universității din București, iar între 1965-1969 a fost președinte al Filialei București a Societății de Științe Istorice și Filologice. În calitate de cadru didactic a realizat patru cursuri universitare publicate în limba română și trei cursuri în limba franceză.

În perioada interbelică, Gabriel Țepelea a desfășurat și o intensă activitate politică, ca membru al Partidului Național Țărănesc (din 1933), motiv pentru care în perioada de început a dictaturii comuniste a fost arestat, anchetat și condamnat la șase ani de închisoare și confiscarea averii, fiind deținut la Jilava, Aiud, Oradea și la Canalul Dunăre-Marea Neagră. A fost, de asemenea, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, la care a participat pe ambele fronturi.

După 1989, profesorul Gabriel Țepelea a devenit unul dintre liderii Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat (PNȚCD), fiind vicepreședinte, apoi prim-vicepreședinte al partidului. A fost deputat de Bihor, din partea PNȚCD, în trei legislaturi (1990-1992, 1992-1996, 1996-2000), președinte al Comisiei de Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă a Camerei Deputaților (1992-1996 și 1996-2000) și vicepreședinte al Uniunii Europene Creștin Democrate (1997-1999). În anul 2000 s-a retras din viața politică.

Încă din tinerețe a desfășurat o bogată activitate publicistică, începând să publice, de la sfârșitul anilor '30, sub nume propriu sau sub diverse pseudonime, în presa vremii (''Ardealul'', ''Argeș'', ''Familia'', ''Limba Română'', ''Luceafărul'', ''Orizont'', ''România Literară'', 'Universul', 'Tribuna Transilvaniei' ș.a.).

Scriitor, eseist, memorialist, Gabriel Țepelea este autorul a numeroase volume, dintre care amintim: ''Instantanee'' (1937), ''Plugari condeieri din Banat'' (1943), ''Drum spre țară'' (1943), ''Nuvele'' (1944), ''Țara Bihariei'' (1945), 'Problema omului în societatea românească' (1947), 'Argeșul în lumina toponimiei' (1969), 'Opțiuni și retrospective' (1989), 'Anii nimănui' (1992), 'Iuliu Maniu în fața istoriei' (1993), ''Amintiri și evocări'' (1994), 'Ion Mihalache în fața istoriei' (1994), 'Corneliu Coposu în fața istoriei' (1996), ''Cântece de galeră'' (1995), ''Însemnări de taină'' (1997), ''Călătorii interioare. Memorii'' (1999), 'Libertate sub semnul răspunderii' (coordonator și autor, 2000), 'Pe același drum' (coordonator și autor, 2000) ș.a.

În 2006, și-a lansat, la București, cartea ''Credință și speranță'' (Editura Casa Radio), reunind ''Pagini de publicistică radiofonică în perioada 1943-2004''. ''O carte a unui om de cultură, îndrăgostit de cultură, care a trăit și a biruit prin cultură'', spunea, la evenimentul de lansare a cărții, criticul și istoricul literar Valeriu Râpeanu.

A publicat 48 de volume și peste 700 de studii, articole și comunicări, a avut contribuții în redimensionarea literaturii și culturii vechi românești, în includerea scrierilor românești în limba latină în istoria literaturii și a culturii române, precum și în domeniul literaturii comparate, potrivit biografiei de pe site-ul https://www.cdep.ro/. A adus importante contribuții la studierea istoriei limbii și literaturii române, în lucrări precum ''Studii de istorie și limbă literară'' (1970), ''Corelația limbă-literatură'' (1971), ''Momente din evoluția limbii române literare'' (1973, în colaborare), 'Pentru o nouă istorie a literaturii și culturii române vechi' (1994), aplecându-se, totodată, asupra creațiilor semnate de Perpessicius, Al. Piru, G. Călinescu, Șerban Cioculescu ș.a.

A fost membru al Asociației Scriitorilor Români din Ardeal, al Asociației Foștilor Deținuți Politic, al Uniunii Scriitorilor (din 1999).

Ca o recunoaștere a valorii operelor sale, la 12 noiembrie 1993 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

I-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al universităților din Pitești, Oradea și Arad, precizează dicționarul 'Membrii Academiei Române (1866-2003)', și a fost distins cu Ordinul Național ''Serviciul Credincios'' în grad de Cavaler. În 2001 a devenit ofițer al Legiunii de Onoare a Franței.

Academia Română l-a sărbătorit, la 6 februarie 2006, pe profesorul Gabriel Țepelea, la împlinirea vârstei de 90 de ani, în cadrul unei ședințe aniversare, fiind omagiat, cu acest prilej, între alții, de academicienii Eugen Simion, Marius Sala și Gheorghe Mihăilă.

Gabriel Țepelea a încetat din viață la 12 aprilie 2012, la București. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)