DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea academicianului și omului politic Gabriel Țepelea (6 februarie)
Membru al Partidului Național Țărănesc și un apropiat al lui Iuliu Maniu, Gabriel Țepelea a fost deținut politic și persecutat în perioada de început a dictaturii comuniste din România. Unul dintre cei mai importanți filologi ai României, doctor ''magna cum laude'' în filologie al Universității din București, Gabriel Țepelea a fost obligat să-și reia destinul de la statutul de muncitor necalificat, reușind să revină în fruntea unor prestigioase instituții de învățământ și să fie ales pe prima scenă a politicii românești.
'Pronia cerească (...) m-a ajutat să navighez prin apele învolburate ale destinului: războiul pe ambele fronturi, închisoarea, reinserția socială pornind de la treapta cea mai de jos, aceea de muncitor necalificat, apropierea treptată de învățământ, dreptul la semnătură, naveta de 19 ani, cu toate caracteristicile unei existențe fracturate. Nu amintesc aceste încercări pentru a-mi crea o anumită aură, ci ca un memento de încheiere al unei smerite rugi rostite în fiecare dimineață', arăta Gabriel Țepelea într-un discurs ținut la Academia Română, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani.

Istoricul literar, scriitorul şi politicianul Gabriel Ţepelea susţine un discurs la simpozionul "În memoriam Corneliu Coposu", eveniment organizat cu ocazia marcării a 10 ani de la trecerea în nefiinţă a liderului ţărănist, Bucureşti, 11 noiembrie 2005.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
S-a născut la 6 februarie 1916, în comuna Borod, județul Bihor.
A urmat studiile liceale la Oradea, apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie, Secția Filologie romanică, la Cluj, absolvind în 1937, potrivit dicționarului 'Membrii Academiei Române (1866-2003)' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003). Și-a continuat specializarea în limbă franceză și filologie romanică în Franța (1938), iar în 1947 a devenit doctor ''magna cum laude'' în filologie al Universității din București, menționează volumul 'Protagoniști ai vieții publice', editat de Agenția Națională de Presă ROMPRES (București, 1995).
Între 1947-1949, a fost asistent universitar la Cluj și profesor secundar la București. După anii de detenție politică a lucrat, o perioadă, ca muncitor necalificat (1955-1957), apoi a fost bibliotecar școlar și profesor secundar (1957-1960), după care a fost din nou scos din învățământ.
Reintegrat în învățământ în 1962, a fost lector, apoi conferențiar la Facultatea de Filologie din Timișoara, apoi, din 1964, la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Pitești, unde a promovat ulterior până la gradul de profesor universitar și unde a fost și decan (1971-1974). Tot de aici s-a și pensionat, în anul 1981, după cum indică lucrarea 'Protagoniști ai vieții publice' (București, 1995).

Istoricul literar, scriitorul şi politicianul Gabriel Ţepelea, membru corespondent al Academiei Române, la sărbătorirea vârstei de 90 de ani, Bucureşti, 2006.
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / AGERPRES FOTO
A fost și profesor universitar consultant al Universității din București, iar între 1965-1969 a fost președinte al Filialei București a Societății de Științe Istorice și Filologice. În calitate de cadru didactic a realizat patru cursuri universitare publicate în limba română și trei cursuri în limba franceză.
În perioada interbelică, Gabriel Țepelea a desfășurat și o intensă activitate politică, ca membru al Partidului Național Țărănesc (din 1933), motiv pentru care în perioada de început a dictaturii comuniste a fost arestat, anchetat și condamnat la șase ani de închisoare și confiscarea averii, fiind deținut la Jilava, Aiud, Oradea și la Canalul Dunăre-Marea Neagră. A fost, de asemenea, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, la care a participat pe ambele fronturi.
După 1989, profesorul Gabriel Țepelea a devenit unul dintre liderii Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat (PNȚCD), fiind vicepreședinte, apoi prim-vicepreședinte al partidului. A fost deputat de Bihor, din partea PNȚCD, în trei legislaturi (1990-1992, 1992-1996, 1996-2000), președinte al Comisiei de Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă a Camerei Deputaților (1992-1996 și 1996-2000) și vicepreședinte al Uniunii Europene Creștin Democrate (1997-1999). În anul 2000 s-a retras din viața politică.
Încă din tinerețe a desfășurat o bogată activitate publicistică, începând să publice, de la sfârșitul anilor '30, sub nume propriu sau sub diverse pseudonime, în presa vremii (''Ardealul'', ''Argeș'', ''Familia'', ''Limba Română'', ''Luceafărul'', ''Orizont'', ''România Literară'', 'Universul', 'Tribuna Transilvaniei' ș.a.).
Scriitor, eseist, memorialist, Gabriel Țepelea este autorul a numeroase volume, dintre care amintim: ''Instantanee'' (1937), ''Plugari condeieri din Banat'' (1943), ''Drum spre țară'' (1943), ''Nuvele'' (1944), ''Țara Bihariei'' (1945), 'Problema omului în societatea românească' (1947), 'Argeșul în lumina toponimiei' (1969), 'Opțiuni și retrospective' (1989), 'Anii nimănui' (1992), 'Iuliu Maniu în fața istoriei' (1993), ''Amintiri și evocări'' (1994), 'Ion Mihalache în fața istoriei' (1994), 'Corneliu Coposu în fața istoriei' (1996), ''Cântece de galeră'' (1995), ''Însemnări de taină'' (1997), ''Călătorii interioare. Memorii'' (1999), 'Libertate sub semnul răspunderii' (coordonator și autor, 2000), 'Pe același drum' (coordonator și autor, 2000) ș.a.
În 2006, și-a lansat, la București, cartea ''Credință și speranță'' (Editura Casa Radio), reunind ''Pagini de publicistică radiofonică în perioada 1943-2004''. ''O carte a unui om de cultură, îndrăgostit de cultură, care a trăit și a biruit prin cultură'', spunea, la evenimentul de lansare a cărții, criticul și istoricul literar Valeriu Râpeanu.
A publicat 48 de volume și peste 700 de studii, articole și comunicări, a avut contribuții în redimensionarea literaturii și culturii vechi românești, în includerea scrierilor românești în limba latină în istoria literaturii și a culturii române, precum și în domeniul literaturii comparate, potrivit biografiei de pe site-ul https://www.cdep.ro/. A adus importante contribuții la studierea istoriei limbii și literaturii române, în lucrări precum ''Studii de istorie și limbă literară'' (1970), ''Corelația limbă-literatură'' (1971), ''Momente din evoluția limbii române literare'' (1973, în colaborare), 'Pentru o nouă istorie a literaturii și culturii române vechi' (1994), aplecându-se, totodată, asupra creațiilor semnate de Perpessicius, Al. Piru, G. Călinescu, Șerban Cioculescu ș.a.
A fost membru al Asociației Scriitorilor Români din Ardeal, al Asociației Foștilor Deținuți Politic, al Uniunii Scriitorilor (din 1999).
Ca o recunoaștere a valorii operelor sale, la 12 noiembrie 1993 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
I-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al universităților din Pitești, Oradea și Arad, precizează dicționarul 'Membrii Academiei Române (1866-2003)', și a fost distins cu Ordinul Național ''Serviciul Credincios'' în grad de Cavaler. În 2001 a devenit ofițer al Legiunii de Onoare a Franței.
Academia Română l-a sărbătorit, la 6 februarie 2006, pe profesorul Gabriel Țepelea, la împlinirea vârstei de 90 de ani, în cadrul unei ședințe aniversare, fiind omagiat, cu acest prilej, între alții, de academicienii Eugen Simion, Marius Sala și Gheorghe Mihăilă.
Gabriel Țepelea a încetat din viață la 12 aprilie 2012, la București. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează
Săptămâna mondială a spațiului cosmic (ONU) (4-10 octombrie)
La 4-10 octombrie este marcată Săptămâna mondială a spațiului cosmic, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, potrivit www.un.org. Săptămâna mondială a spațiului cosmic, marcată în fiecare an în perioada 4 - 10 octombrie, a fost proclamată prin Rezoluția 54/68 din 6 decembrie 1999 a
4 octombrie - Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc
Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc este sărbătorită în fiecare an, în prima duminică a lunii octombrie, iar în 2026, la 4 octombrie. În 2017, în urma primului congres de gastronomie și vin, Chef Nico Lontraș (Rare Foods Services), Cezar Ioan (Cezar Connaisseur SRL) și Cosmin Dragomir (
4 octombrie - Ziua mondială a mersului pe jos
Ziua mondială a mersului pe jos este marcată în primul weekend al lunii octombrie. În 2026, evenimentul principal este programat pentru 4 octombrie, potrivit site-ului oficial www.worldwalkingday.org. Este o inițiativă a Asociației Internaționale a Sportului pentru Toți (TAFISA) și se adr
4 octombrie - Ziua internațională a animalelor
Ziua internațională a animalelor este marcată, anual, la 4 octombrie, cu scopul de a promova drepturile și bunăstarea tuturor animalelor, fie ele cu stăpân sau fără, sălbatice sau domestice, potrivit worldanimalday.org.uk. Evenimentele dedicate acestei zile sunt coordonate la nivel global î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 octombrie
Ortodoxe Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae; Sf. Sfințit Mc. Ierotei, episcopul Atenei Duminica a 19-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 19-a după Rusalii. Sf. ep. Ieroteu; Sf. Francisc de Assisi Romano-catolice Duminica a 27-a de peste an Sf. Francisc din Assisi Sf&acir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 octombrie
Este a 277-a zi a anului 2026. Au mai rămas 88 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 17 m și apune la 18 h 51 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 15 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Ady Ivaşcu)













