JO 2026: Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026
Jocurile Olimpice de iarnă revin în Europa în 2026, locul în care a apărut schiul alpin, la Milano-Cortina, în regiunea de nord a Italiei, cunoscută la nivel mondial pentru pârtiile de schi extraordinare și stațiunile sale faimoase pentru sporturilor de iarnă, potrivit olympics.com.
În perioada 6-22 februarie, circa 2.900 de sportivi reprezentând peste 90 de comitete olimpice naționale vor concura în 116 probe pe gheață și pe zăpadă, la opt sporturi și, respectiv, 16 discipline sportive.
În 2018, Italia și Suedia au transmis dosarele de candidatură pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă 2026. Italia a transmis dosarul pentru Milano-Cortina d'Ampezzo, iar Suedia pentru Stockholm și Are.
Anul următor, Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a ales, la 24 iunie, la Lausanne, cu prilejul celei de-a 134-a Sesiuni, cu 47 de sufragii pentru, dosarul de candidatură depus de Italia, în timp ce dosarul Suediei a primit doar 34 de voturi.
Întregul proces de candidatură s-a desfășurat pe fondul îngrijorărilor privind costurile în creștere asociate pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă. În cadrul procesului precedent de depunere a candidaturilor pentru ediția din 2022 mai multe state s-au retras pe fondul îngrijorării publice privind potențialele cheltuieli mari sau a unor posibile întreruperi a lucrărilor premergătoare competiției. Drept urmare, CIO a schimbat procedurile sale pentru a reduce costurile privind depunerea dosarelor de candidatură și a găzduirii olimpiadei de iarnă.
După desemnarea Italiei ca țară gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, a fost înființată, la 9 decembrie 2019, Fondazione Milano-Cortina 2026 pentru a organiza, pentru a promova și pentru a disemina evenimentele culturale și sportive legate de Jocurile Olimpice și Paralimpice. Fondazione Milano-Cortina 2026 respectă principiile cartei olimpice, codul de etică al Comitetului Internațional Olimpic și Acordul semnat la Lausanne în 24 iunie 2019, potrivit olympics.com.
Ceremonia de deschidere va avea loc la 6 februarie, la stadionul San Siro din Milano, și va implica artiști de renume internațional care vor participa la un spectacol uimitor, printre care vedeta americană Mariah Carey, câștigătoarea de cinci ori a Premiilor Grammy, câștigătoarea Globului de Aur, artista italiană Laura Pausini, starul muzicii italiene Andrea Bocelli, actorul și producătorul Pierfrancesco Favino și actrița italiană Sabrina Impacciatore. Spectacolul ceremoniei este realizat de compania Balich Wonder Studio, coordonatorul ceremoniei este Marc Balich.
Ceremonia marchează în mod oficial startul Jocurilor Olimpice. În deceniile trecute, din motive de organizare logistică, unele evenimente competiționale preliminare s-au desfășurat, ocazional, înaintea debutului ceremoniei de deschidere a olimpiadei, un exemplu fiind Jocurile Olimpice de vară de la Paris din 2024.
În acest an, la Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina unele probe de calificare vor debuta înaintea ceremoniei de deschidere, respectiv la 4 februarie.
Parada delegațiilor și aprinderea vasului olimpic vor rămâne momentele de referință ale ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Milano-Cortina 2026.
Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice se va desfășura la 22 februarie, în Verona Arena, cunoscută oficial ca Verona Olympic Arena, fiind un spectacol de muzică, artă și spiritul pur al sportului, celebrând unitatea și legăturile durabile între sportivi și națiuni. Evenimentul va aduce un omagiu tuturor participanților înainte de predarea tradițională a ștafetei olimpice, aducând un omagiu reușitelor și conexiunilor obținute în timpul Olimpiadei și privind cu încredere spre viitor privind Mișcarea Olimpică. Întregul spectacol al ceremoniei este pus în scenă de compania specializată pentru organizarea de evenimente Filmmaster.
Medaliile pentru Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026 sunt realizate de Monetăria de stat italiană, Instituto Poligrafico e Zecca dello Stato (IPZS), care este și sponsor oficial al Jocurilor Olimpice și Paralimpice Milano-Cortina 2026. Distincțiile au două fețe împletite, simbolizând apogeul călătoriei sportivilor și a celor care-i însoțesc, discurile sunt realizate de IPZS din materiale reciclate recuperate de la companiile care reciclează deșeuri și vor avea un înalt grad de calitate. Doar medaliile din 1912 au fost realizate din aur solid, ulterior au fost realizate din argint și sablate cu șase grame de aur pur așa cum este prevăzut în îndrumarul oficial al Comitetului Internațional Olimpic.
La prețurile din prezent, medaliile de aur care vor atârna la gâtul campionilor olimpici de la Milano-Cortina vor avea fiecare puțin peste 687 de euro valoare în aur. Medaliile de argint sunt realizate în principal din argint veritabil, un aliaj care conține de obicei cupru, ajutând la rezistența la uzură, menținând în același timp luciul medaliei. Medaliile de bronz sunt realizate din cupru pur.
Un total de 1.146 de medalii sunt produse pentru olimpici pentru a fi acordate în cele 195 de evenimente, din care câte 245 sunt dedicate locului I (aur), locului II (argint) și locului III (bronz), iar câte 137 sunt realizate pentru sportivii paralimpici pentru fiecare din cei care ocupă locul I (aur), locul II (argint) și locul III (bronz).
Trei state vor debuta la Jocurile Olimpice de Iarnă, la ediția din acest an, de la Milano-Cortina: Benin, Guineea-Bissau și Emiratele Arabe Unite.
La 29 ianuarie, Comitetul Internațional Olimpic a anunțat că a aprobat participarea a 13 sportivi din Rusia și 7 din Belarus care vor concura la Jocurile Olimpice Milano-Cortina în calitate de sportivi individuali neutri, fără purtarea drapelului și fără intonarea imnului lor național, potrivit olympics.com.
Italia a mai găzduit de două ori Jocurile Olimpice de iarnă, la Cortina d'Ampezzo, între 26 ianuarie și 5 februarie 1956, și la Torino, în perioada 10-26 februarie 2006.
Aceasta este prima ediție a Jocurilor Olimpice desfășurată în mandatul actualei președinte a Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, care a preluat conducerea CIO la 23 iunie 2025.
Ștafeta torței olimpice se va încheia pe 6 februarie, după o călătorie de 12.000 de kilometri prin cele 110 provincii ale Italiei, în care a fost purtată de 10.001 de persoane.
Mascotele oficiale ale Jocurilor de la Milano-Cortina 2026 sunt Tina (mascota olimpică) și Milo (mascota paralimpică). Tina este prescurtarea de la Cortina, iar Milo este prescurtarea de la Milano. Perechea va fi acompaniată de șase fulgi de zăpadă, numiți ''Flo'', care simbolizează spiritul olimpic.
România va fi reprezentată la cea de-a XIV-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina d'Ampezzo de 29 de sportivi, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Însoțiți de echipele tehnice, 28 de sportivi titulari și o rezervă, care vor locui în șase sate olimpice, vor concura la nouă discipline sportive. Cei șapte purtători de drapel ai României sunt: Julia Sauter (patinaj artistic) - Milano, Kata Mandel (snowboard) și Alexandru Ștefănescu (schi alpin) - Livigno, Daniela Toth (schi sărituri) și Paul Pepene (schi fond) - Predazzo, Raluca Strămăturaru (sanie) și Mihai Tentea (bob) - Cortina d'Ampezzo. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












