logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Un an de mandat al președintelui american Donald Trump, pe scurt (politică internă)

Image

În primul an al celui de-al doilea mandat al său la Casa Albă, care a debutat la 20 ianuarie 2025, președintele american Donald Trump a adoptat o serie de măsuri care au influențat cursul politicii interne a SUA, potrivit agențiilor de presă naționale și internaționale.

* În prima zi a celui de-al doilea mandat la Casa Albă, la 20 ianuarie, președintele Donald Trump a semnat 26 de ordine executive care au vizat națiunea americană. Printre acestea: redenumirea Golfului Mexicului drept Golful Americii, înghețarea ajutorului extern american destinate OMS pentru combaterea tuberculozei.

* Trump a impus, la 2 februarie 2025, taxe vamale de 25% asupra mărfurilor din Canada, cu excepția hidrocarburilor indexate cu 10%, din Mexic și 10% suplimentar pentru mărfurile chinezești. Casa Albă a justificat decizia prin dorința de a forța cele trei țări să acționeze pentru a reduce traficul de fentanil, un puternic opioid, cu destinația Statele Unite.

* La 3 februarie 2025, au fost adoptate măsuri adiționale la nivel federal pentru combaterea antisemitismului pe teritoriul SUA.

* Donald Trump a suspendat, la 6 februarie, activitatea Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) pentru a reevalua asistența externă a SUA, cerând totodată ca această structură să fie ''suprimată''. Secretarul de stat american Marco Rubio a anunțat, la 10 martie, anularea în proporție de 83% a programelor agenției de dezvoltare USAID.

* Potrivit unui ordin semnat de liderul de la Casa Albă, începând cu data de 12 martie, Statele Unite au impus noi tarife de 25% la importurile de oțel și aluminiu din întreaga lume.

* La 7 martie, s-a constituit, la Casa Albă, un grup de lucru destinat pregătirii Cupei Mondiale FIFA din 2026.

* Președintele american a hotărât, la 9 aprilie, prin ordin executiv modernizarea achizițiilor din apărare și intensificarea inovării în industria de apărare.

* La 19 aprilie, administrația Donald Trump a publicat restul arhivelor guvernului american cu privire la asasinarea în 1963 a președintelui John F. Kennedy. Decizia a venit după semnarea ordinului executiv de către președintele Donald Trump, în ianuarie, prin care a dispus declasificarea înregistrărilor rămase din arhive despre asasinatele lui JFK, ale fratelui său Robert F. Kennedy și ale liderului pentru apărarea drepturilor civile Martin Luther King.

* Președintele american Trump a semnat, la 20 martie, decretul pentru desființarea Departamentului Educației. La 6 iunie, administrația președintelui Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să îi permită să continue demersurile de desființare a Departamentului Educației, iar în 15 iulie, Curtea Supremă a SUA l-a autorizat provizoriu pe președintele american Donald Trump să își continue desființarea programată a Departamentului Educației și reducerea masivă a efectivelor acestui departament.

* Donald Trump a anunțat, la 22 martie, un ordin prin care pune capăt statutului legal a peste 500.000 de migranți latino-americani, oferindu-le câteva săptămâni pentru a părăsi SUA. Decizia viza aproximativ 532.000 de cetățeni cubanezi, haitieni, nicaraguani și venezueleni care au sosit în Statele Unite în cadrul unui program lansat în octombrie 2022 de președintele democrat Joe Biden și extins în ianuarie 2023. Măsura nu-i vizează, însă, pe cei cărora li s-a acordat un alt statut de imigrare care le permite să rămână în țară.

* La 9 aprilie, administrația Trump a anunțat că revine asupra deciziei privind stoparea finanțării a cel puțin șase programe de ajutor extern pentru asistență alimentară de urgență, care fuseseră anulate în primele zile ale mandatului.

* Casa Albă a publicat, la 10 aprilie, decretul care anunță nivelul taxelor vamale impuse Chinei de SUA, la un nivel de 145%, și suspendarea pentru 90 de zile a taxelor vamale 'reciproce' stabilite de președintele Donald Trump.

* Doi reporteri ai agenției Associated Press au fost excluși, din nou, la 15 aprilie, din Biroul Oval al Casei Albe, încălcându-se un ordin judecătoresc care acordă acces jurnaliștilor agenției de presă. Casa Albă a interzis participarea reporterilor agenției la conferința de presă a președintelui Donald Trump cu omologul său din Salvador, Nayib Bukele. Cu o săptămână înainte, o instanță federală a ordonat Casei Albe să acorde agenției acces în Biroul Oval, în avionul prezidențial Air Force One și alte zone ori de câte ori acestea sunt deschise altor jurnaliști. La 7 iunie, o curte de apel americană a hotărât că președintele american Donald Trump poate interzice temporar agenția Associated Press de la anumite evenimente de presă, inclusiv accesul în Biroul Oval și în avionul prezidențial Air Force One. La 19 februarie, președintele american anunțase, prima dată, că va menține restricțiile de acces care vizează agenția de presă Associated Press, atât timp cât aceasta nu este de acord să folosească denumirea geografică 'Golful Americii', denumire stabilită de Trump în prima sa zi de mandat.

* Curtea Supremă a SUA a suspendat, la 19 aprilie, deportarea de către administrația americană a migranților venezueleni suspectați că aparțin unei organizații infracționale. Președintele Trump invocase, în martie, Alien Enemies Act din 1798 pentru a aresta migranți venezueleni acuzați că aparțin bandei Tren de Aragua, înainte de a-i deporta în El Salvador.

* Curtea Supremă a SUA a autorizat temporar, la 7 mai, administrația Donald Trump să excludă persoanele transgender din armată. Decretul prezidențial de excludere a persoanelor transgender din forțele armate ale SUA fusese anterior suspendat de doi judecători federali, dar administrația Trump a contestat aceste decizii și apoi cazul a ajuns la Curtea Supremă.

* Administrația americană a anunțat, la 14 mai, că a început retragerea de pe piață a suplimentelor de fluor ingerabile prescrise pe rețetă pentru copii, o decizie ce face parte din voința guvernului de a reduce expunerea populației la fluor.

* Administrația Trump a interzis, la 23 mai, înscrierea studenților străini la prestigioasa Universitate Harvard. ''Certificarea programului SEVIS (Student and Exchange Visitor) al universității Harvard este revocată cu efect imediat'', potrivit secretarului american pentru securitate internă Kristi Noem. Harvard a primit, astfel, interdicția de a primi studenți titulari ai vizelor F sau J pentru anul de învățământ 2025-2026. Un judecător american a blocat, la 23 mai, temporar decizia președintelui Donald Trump care interzice înscrierea studenților străini la prestigioasa universitate Harvard.
Casa Albă a cerut, la 28 mai, suspendarea procesării vizelor pentru studenții străini, pentru a le examina postările de pe rețelele de socializare, în contextul măsurilor față de Universitatea Harvard.

* Administrația Trump a concediat, la 24 mai, peste 100 de funcționari ai Consiliului Național de Securitate, ca parte a măsurilor lui Donald Trump de a reduce dimensiunea și rolul acestui organism.

* Donald Trump a semnat, la 8 iunie, un memorandum privind mobilizarea a 2.000 de gărzi naționale 'pentru a aborda ilegalitatea' în statul american California, pe fondul protestelor față de raidurile antiimigrație din Los Angeles ale ofițerilor de la Serviciul de Imigrare și Aplicare a Vămilor. La 10 iunie, liderul de la Casa Albă a luat decizia a de trimite membri activi ai celebrului Corp al Pușcașilor Marini la Los Angeles, după trei zile de ciocniri uneori violente între forțele de ordine și manifestanții care se opun politicii sale migratorii. Comandamentul militar pentru America de Nord a anunțat trimiterea a aproximativ 700 de pușcași marini pentru a se alătura membrilor Gărzii Naționale. La 31 decembrie 2025, Trump a ordonat rechemarea efectivelor de la Garda Națională din Chicago, Portland și Los Angeles, pe fondul acțiunilor de reducere a criminalității.

* O judecătoare federală din Boston a ordonat, la 18 iunie, administrației Trump să reia eliberarea de pașapoarte cu genul 'X' sau un gen diferit de cel la naștere pentru persoanele transgen sau care se identifică drept non-binare, eliberare întreruptă în ianuarie, decretul respectiv și politica de eliberare de pașapoarte care decurge din el au un probabil caracter discriminatoriu.

* Președintele american a cerut, la 14 august, o relaxare a procedurilor și reglementărilor, în special de mediu, pentru a permite sectorului spațial privat american să își majoreze în mod ''considerabil'' numărul de lansări.

* Președintele american Donald Trump a semnat, la 5 septembrie, ordinul executiv pentru redenumirea Departamentul Apărării al SUA în Departamentul de Război, ''ca a doua denumire pentru Departamentul Apărării'', potrivit Casei Albe. Prin acest ordin, Trump a cerut secretarului Pete Hegseth să ia toate măsurile necesare, inclusiv prin acțiuni legislative, pentru a ''redenumi permanent Departamentul Apărării al SUA în Departamentul de Război''.

* Casa Albă a anunțat, la 1 noiembrie, că restricționează accesul jurnaliștilor la o parte din biroul său de presă pentru a proteja mai bine ''informațiile sensibile'', pe fondul tensiunilor dintre mass-media tradițională și administrația președintelui Donald Trump. Asociația Corespondenților de la Casa Albă, care reprezintă jurnaliștii ce relatează despre activitățile președintelui SUA, a criticat schimbările, spunând că acestea împiedică reporterii să adreseze întrebări oficialilor și reduc transparența. Anunțul vine, la două săptămâni, după ce Departamentul Apărării al SUA a impus jurnaliștilor acreditați interdicția de a solicita sau publica anumite informații fără autorizație explicită din partea Pentagonului.

* Donald Trump a anunțat, la 1 decembrie, faptul că înghețarea procedurilor de azil în SUA va dura ''timp îndelungat''. Administrația a decis să înghețe orice decizie cu privire la acordarea de azil în SUA și să reexamineze ''cărțile verzi'' care acordă titlul de rezident permanent în țară, eliberate unor cetățeni din 19 țări, printre care Afganistan, Iran, Haiti și Venezuela.

* Trump a anunțat, la 5 decembrie, reducerea duratei de valabilitate a permiselor de lucru pentru numeroase categorii de imigranți.

* Casa Albă a anunțat, la 22 decembrie, că Trezoreria SUA a colectat 235 de miliarde de dolari din tarife de la începutul anului.

* Departamentul american al sănătății, condus de Robert Kennedy Jr., a anunțat, la 5 ianuarie 2026, o reducere a numărului de vaccinuri recomandate pentru copii, într-un nou program descris ca fiind 'mult mai rezonabil' de către președintele Trump.

* Secretara pentru Securitate Națională a SUA, Kristi Noem, a anunțat, la 8 ianuarie 2026, că aproape 2,6 milioane de migranți au părăsit teritoriul SUA în primul an de mandat al președintelui Donald Trump la Casa Albă, dintre care peste 650.000 au refuzat să plece de bunăvoie de pe teritoriul american și au fost arestați de autorități pentru a putea fi expulzați. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Gabriela Badea)

Citeşte şi:

* DOCUMENTAR: Un an de mandat al președintelui american Donald Trump, pe scurt (politică externă) 

Afisari: 1277

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 07-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi

Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio

Documentare 07-10-2026 08:30

7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului

Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție

Documentare 07-10-2026 07:30

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie

Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi

Documentare 07-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie

Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 06-10-2026 07:50

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol

Documentare 06-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie

Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 05-10-2026 21:09

Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni

Documentare 05-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu

Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo

Documentare 05-10-2026 09:00

5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)

Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even

Documentare 05-10-2026 08:30

5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii

Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.

Documentare 05-10-2026 08:00

5 octombrie - Ziua mondială a educației

Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (

Documentare 05-10-2026 07:00

A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)

Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS

Documentare 05-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost

Documentare 05-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie

Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea) 

Documentare 04-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)

Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează