DOCUMENTAR: 80 de ani de la nașterea regizorului David Lynch (20 ianuarie)
David Lynch a fost un regizor american ale cărui filme extrem de neconvenționale au săpat în adâncurile neplăcute ale psihicului națiunii sale, evidenția publicația The Guardian, la moartea sa, în ianuarie 2025.
''A fost cel mai original cineast care a apărut în America postbelică, precum și cel mai mare suprarealist din cinema de la Bunuel încoace. Înțelegerea sa asupra dorinței, fanteziei și fricii era de neegalat'', mai notează sursa amintită. Publicația Paris Review l-a numit 'Edward Hopper al filmului american'.

David Lynch s-a născut la 20 ianuarie 1946, în Missoula, Montana, SUA. Părinții i-au încurajat ambițiile artistice încă de la o vârstă fragedă. Într-o declarație pentru Rolling Stone în 1990, el a spus că mama sa l-a 'salvat' încurajându-l să deseneze pe resturi de hârtie, în loc să folosească cărți de colorat, unde 'întreaga idee este să stai printre rânduri', amintește https://www.bbc.com/.
Cineastul a povestit că a fost inspirat să devină regizor atunci când, în timp ce picta, a auzit în mod inexplicabil o rafală de vânt și a văzut opera de artă mișcându-se pe pânză. Momentul a definit obsesia sa de a 'vedea picturile mișcându-se', dar și flerul său pentru bizar - realități răsucite pe micul și marele ecran timp de aproape 40 de ani, după cum notează sursa citată.

David Lynch şi Laura Dern
Frustrarea tinerească față de calmul vieții suburbane l-a lăsat să tânjească după 'ceva ieșit din comun' pentru a contesta superficialitatea idealurilor familiale din anii 1950 - un vis întunecat pe care filmele și producțiile sale l-au adus la viață, mai remarca BBC.
Visător autoproclamat, Lynch a izbucnit în scenă prin circuitul filmelor de noapte cu 'Eraserhead' din 1977. Groaza năucitoare, cu trimitere la paranoia masculină, a stabilit șablonul stratificat care a definit opera sa, potrivit sursei amintite.
Criticii au rămas nedumeriți, dar succesul său nocturn i-a adus propunerea din partea producătorului Mel Brooks să regizeze filmul 'Omul Elefant' (1980). Producția a transformat povestea stigmatului într-un succes emoționant, depășind piesa de teatru originală. Lynch a primit nominalizări la Oscar pentru cel mai bun regizor și scenariu adaptat, ca parte a celor opt nominalizări ale filmului, inclusiv pentru cel mai bun film.
Regizorul nu avea niciun interes să fie 'mainstream', astfel că adaptarea sa din 1984 a romanului SF 'Dune' a fost singurul dintre filmele sale care a scăpat complet de sub controlul său și care a fost lansat într-o formă neaprobată de acesta, amintește www.theguardian.com. Filmul nu era potrivit pentru rigorile filmelor de succes, iar încercările sale de a încadra narațiunea cu multiple tentacule a lui Frank Herbert într-o formă coerentă au fost sortite eșecului. Filmul a fost un eșec costisitor - Lynch l-a numit 'un fiasco', iar experiența realizării l-a lăsat epuizat și deprimat.
Charles Bramesco de la Guardian a scris că experimentele lui Lynch au lăsat franciza 'radioactivă timp de decenii'. 'Sunt mândru de tot, cu excepția lui 'Dune'', avea să spună Lynch mai târziu, la o sesiune de întrebări și răspunsuri pe YouTube, recunoscând cu altă ocazie că filmul aproape i-a 'ucis' cariera.
Rănile au început să se vindece, însă, când s-a întors pentru a-și amplifica stilul caracteristic, cu fascinația pentru părțile interlope ale Americii. 'Blue Velvet', cu Kyle MacLachlan, din 'Dune', în rol principal, urmărea un băiat dintr-un oraș mic prins în lumea interlopă. Brutal și violent într-o anumită măsură, filmul a divizat criticii, dar i-a adus lui Lynch a doua sa nominalizare la Oscar pentru cel mai bun regizor.
'Așa este America pentru mine', avea să descrie Lynch mai târziu filmul, în cartea sa, 'Lynch despre Lynch', potrivit https://www.bbc.com/.
A câștigat prestigiosul Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru 'Wild at Heart', în 1990, cu Nicolas Cage, Laura Dern și Willem Dafoe în rolurile principale.

Laura Dern, David Lynch (ctr.) şi Kyle MacLach (2017)
Dar credința lui Lynch în frumusețea și groaza americană, ca două fețe ale aceleiași monede, perfecționată în proiectul său 'Twin Peaks', lansat în același an, a ajuns să-l definească.
Pe hârtie, drama tulburătoare explora evenimentele sumbre din orașul forestier american, în urma uciderii adolescentei - regină a frumuseții - Laura Palmer, interpretată în mod tulburător de Sheryl Lee. Dar telespectatorii au fost cu adevărat captivați de ceea ce oferea povestea pe ecran: un coșmar oniric cu personaje idiosincrasice, precum agentul FBI Dale Cooper, interpretat din nou de Kyle MacLachlan, în confortul aparent al Americii înconjurate de garduri, înainte de a pătrunde fără ezitare în sufragerii cu iz înfiorător de abuz sexual și crimă, observa BBC.
Producția ABC a câștigat trei premii Globul de Aur în 1991, inclusiv pentru cel mai bun serial dramatic de televiziune și pentru cel mai bun actor într-o dramă TV - MacLachlan.
'Fără 'Twin Peaks' și extinderea big-bang a posibilităților televiziunii, jumătate dintre serialele voastre preferate nu ar exista', a scris James Parker pentru The Atlantic. Serialul 'a renegociat efectiv contractul televiziunii cu publicul său', a mai punctat editorialistul.

Mel Brooks (stg.) şi David Lynch (2012)
În 1992, telespectatorii au fost purtați din nou în lumea Twin Peaks cu un lungmetraj ''prequel'', 'Fire Walk With Me', dar nimic nu semăna cu seria originală.
Când națiunea a întrebat 'Cine a ucis-o pe Laura Palmer?', nu era vorba doar de rezolvarea misterului, ci de găsirea unui refugiu departe de realitățile putrede pe care societatea prefera să le ignore. Lynch își găsise întunericul, evidențiază BBC.
În cele din urmă, Lynch avea să se întoarcă la marele ecran pentru a ataca trucurile diabolice ale Hollywood-ului, legate de faimă,'glamour', înșelăciune și pierderea identității, în filmele cunoscute neoficial drept 'trilogia Los Angeles'. Acest drum a început cu 'Lost Highway' din 1997, apoi a continuat cu 'Mulholland Drive' din 2001 - probabil cel mai apropiat ca estetică de 'Twin Peaks'.
Drama psihologică 'Mulholland Drive' a fost apreciată de critici, aducându-i lui Lynch a treia nominalizare la Oscar pentru cel mai bun regizor și premiul pentru cel mai bun regizor la Cannes.
În cele din urmă, trilogia a fost completată de 'Inland Empire' din 2006, ultimul lungmetraj al lui Lynch, care s-a dovedit a fi la fel de captivant - fără milă față de cultura vedetelor de la Hollywood, potrivit https://www.bbc.com/.
În 2017, a regizat 'Twin Peaks: The Return', un nou serial care are loc la 25 de ani după evenimentele serialului original, cu o mare parte din aceeași distribuție. În același timp, moștenirea serialului a continuat să dăinuie, inspirând drame precum 'True Detective' sau jocul de supraviețuire horror pentru Playstation, 'Alan Wake II'.

David Lynch (stg.), Laura Dern şi Mark Ruffalo (2010)
Departe de camera de filmat, Lynch a recunoscut că uneori s-a chinuit să echilibreze cariera sa cu 'treaba dificilă' a paternității. A avut patru copii - Jennifer, Austin, Riley și Lula - cu Peggy Reavey, Mary Fisk și Mary Sweeney și Emily Stofle. 'Munca este principală și știu că am provocat suferință din cauza asta. Dar, în același timp, am o dragoste imensă pentru copii.', a mărturisit regizorul pentru publicația Vulture.
Deși Lynch nu s-a mai întors niciodată la regia de lungmetraj pentru a-și oferi o nouă șansă la un premiu Oscar, în 2019 a primit o statuetă onorifică pentru întreaga carieră din partea Academiei Americane de Film.

David Lynch (2017)
În 2022, apărut într-un cameo în filmul semi-autobiografic al lui Steven Spielberg 'The Fablemans', interpretându-l pe regizorul John Ford.
Căutarea sa artistică s-a diversificat din ce în ce mai mult spre sfârșitul vieții, de la pasiunea sa inițială pentru pictură la muzică. În 2024, a lansat 'Cellophane Memories', un album realizat în colaborare cu artista Chrystabell. Anterior, a produs videoclipuri muzicale pentru artiști precum Moby sau Nine Inch Nails.
Tot în 2024, David Lynch a dezvăluit că suferă de emfizem, afirmând că diagnosticul a fost 'prețul plătit' pentru obiceiul său de a fuma. Starea sa s-a deteriorat în câteva luni. Într-un interviu din noiembrie, acordat revistei People, Lynch a spus că are nevoie de oxigen pentru a merge.
A decedat pe 16 ianuarie 2025.
Stilul său a ajuns să fie imortalizat în dicționarul Oxford ca adjectiv - 'Lynchian'. 'Lynch se remarcă pentru juxtapunerea elementelor suprarealiste sau sinistre cu medii banale, cotidiene, și pentru utilizarea unor imagini vizuale convingătoare pentru a sublinia o calitate onirică a misterului sau amenințării'', explică Oxford English Dictionary pe www.oed.com. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.imdb.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi













