Peșterile Skocjan sunt situate în Platoul Karst din sud-vestul Sloveniei, arată park-skocjanske-jame.si. Sunt incluse în Parcul Regional Skocjan, arie protejată de 413 hectare, aflată lângă localitatea Divaca, aproape de granița cu Italia. Impresionantele canioane subterane, sculptate de râul Reka în rocile calcaroase, alături de tezaurele speologice și arheologice descoperite în zonă au determinat includerea sitului în Patrimoniul Mondial UNESCO încă din anul 1986, potrivit whc.unesco.org.

Primele scrieri ce menționează peșterile Skocjan datează din secolul al doilea înainte de Hristos, fiind semnate de filosoful și geograful grec Poseidonios din Apamea. Formațiunile naturale apar și pe una dintre cele mai vechi hărți ale regiunii, așa-numita 'Hartă Lazius-Ortelius', realizată în 1561.

În 1782, peisagistul francez Louis-Francois Cassas a imortalizat frumusețile reliefului carstic de la Skocjan.

Studiul științific al zonei a debutat în 1689, atunci când Johann Weikhard von Valvasor, unul dintre pionierii topografiei carstice, a scris despre cursul subteran al râului Reka. De altfel, studiul fenomenelor și formațiunilor geologice care implică dizolvarea de apă a rocilor solubile, formând peșteri, doline, chei și acvifere subterane a căpătat numele de 'cercetare carstică' datorită denumirii platoului din zonă (Karst).

Explorarea sistematică a peșterilor a început cu expediția speologică din 1884. Prima încercare de cartografiere a complexului de peșteri datează din 1888 și îi aparține cehului Anton Hanke. În 1904, speologii au pătruns pentru prima dată în ceea ce astăzi se numește 'Peștera tăcută' (Tiha jama).

Râul Reka izvorăște din platoul Sneznik și are o lungime la suprafață de 55 de kilometri. Locul unde râul plonjează în adâncuri, numit 'Marea vale' (Velika Dolina), se află în apropierea localității Skocjan, care dă numele sistemului de peșteri. Canalul subteran calcaros prin care trece râul Reka are lungimea de 3,5 kilometri și atinge lățimi de până la 60 de metri.

Vizitatorii străbat un tunel de peste 110 metri, realizat în 1933, pentru a ajunge în Peștera Tăcută, unde pot admira stalactite și stalagmite gigantice de până la 15 metri înălțime, notează slovenia.info. După traversarea unei porțiuni ce a fost, în trecutul îndepărtat, albia unui râu, se ajunge într-o sală de aproximativ 120 de metri lățime și 30 de metri înălțime.

Traseul continuă pe podul Cerkevnik, suspendat la 50 de metri deasupra albiei râului Reka.

Următorul obiectiv este sala Muller, cu pereți ce ating 60 de metri înălțime. Alte puncte de interes sunt sala Schmidl și peștera Tominc, aceasta din urmă fiind locul unde au fost aduse la lumină dovezi ale prezenței umane datând de peste zece mii de ani.

Sala Martel este cea mai mare din întregul complex de peșteri și una dintre cele mai mari încăperi subterane din lume, având lungimea de 308 metri, lățimea medie de 89 metri și înălțimea maximă de 146 de metri.

De-a lungul traseului turistic, se întâlnesc cascade subterane, întregul sistem de peșteri numărând 26 de astfel de căderi de apă.

Diferența de nivel dintre cea mai înaltă intrare în sistemul de peșteri de la Skocjan, numită Abisul Okroglica, și cel mai jos punct atins de om în subteranul Skocjan este de 223 metri, punctează park-skocjanske-jame.si.

În zonele uscate ale complexului de peșteri de la Skocjan, temperatura se menține la 12 grade Celsius. În porțiunile cu umiditate sporită, temperaturile variază între 0 și 20 de grade.

Parcul Regional Skocjan a fost înființat în 1996. Pe lângă localitatea Skocjan, parcul mai cuprinde satele Betanja și Matavun. În 2004, Parcul Regional Skocjan a fost inclus în Programul UNESCO 'Omul și Biosfera', ce promovează dezvoltarea durabilă prin crearea de rezervații ale biosferei ce servesc drept modele de coexistență armonioasă între om și natură.

În 1999, peșterile Skocjan au fost incluse pe Lista Ramsar. Zonele umede Ramsar sunt desemnate ca fiind de importanță internațională, conform tratatului de mediu semnat în orașul iranian Ramsar în anul 1971 pentru conservarea și utilizarea durabilă a acestora. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: whc.unesco.org