Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 ianuarie 2026
Participarea președintelui Nicușor Dan la reuniunea Coaliției de voință de la Paris, precum și discuțiile pe marginea aeronavei Spartan cu care a călătorit, anunțul europarlamentarului Victor Negrescu privind demersul său de creare a Hubului European de Securitate Maritimă la Marea Neagră în România, publicarea de către Înalta Curte Înalta a membrilor completurilor de cinci judecători care vor funcționa în anul 2026, anunțul Ministerului Justiției privind declanșarea procedurii de selecție pentru șefii DNA, DIICOT și PÎCCJ, statistica privind ușoara scădere a Indicelui ROBOR la trei luni, cucerirea de către alpinistul Adrian Ahrițculesei a Mount Vinson (4.892 metri), cel mai înalt vârf din Antarctica, etc reprezintă o parte dintre evenimentele interne ale perioadei 5-9 ianuarie 2026.
POLITIC
* 6 ianuarie: Președintele Nicușor Dan a participat, la Paris, la reuniunea Coaliției de Voință, cuprinzând țările care susțin voluntar Ucraina. În context, președintele a afirmat că România este pregătită să contribuie prin continuarea sprijinului multidimensional acordat Ucrainei și prin consolidarea securității la Marea Neagră. 'Am convenit asupra necesității unui sprijin continuu pentru Ucraina și a unor garanții de securitate solide, pentru a preveni un alt război în regiunea noastră. Negocierile de pace au ajuns într-o fază critică, iar unitatea și coordonarea noastră sunt mai importante ca niciodată. Toți participanții la 'Coaliția de Voință' susțin cu tărie eforturile depuse de SUA. Scopul nostru comun este de a realiza o pace dreaptă și durabilă, bazată pe respectarea dreptului internațional', a scris Nicușor Dan pe pagina sa de X.
- Într-o conferință de presă susținută la Ambasada României de la Paris, președintele Nicușor Dan a mai afirmat că în cadrul reuniunii 'Coaliției de Voință' a fost definit un document militar care prevede cum vor fi exercitate garanțiile de securitate pentru Ucraina, cum vor fi împărțite sarcinile și cine coordonează. Șeful statului a reiterat că România nu va trimite trupe în Ucraina.
* 6 ianuarie: Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, a anunțat pe Facebook că are sprijinul Comisiei Europene și autoritățile de la București trebuie să vină cu un proiect concret în acest sens. Potrivit lui Negrescu acest hub este 'crucial', pentru că 'Marea Neagră a devenit una dintre cele mai sensibile regiuni geopolitice ale Europei, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei'.
* 9 ianuarie: Președintele Nicușor Dan a publicat înregistrarea convorbirii dintre pilotul român al aeronavei Spartan, cu care călătorit în Franța, la 7 ianuarie, pentru reuniunea Coaliției de voință, și controlorul de trafic din Zurich, în care era comunicată decizia de escortare a aeronavei românești care se întorcea de la Paris, șeful statului afirmând că a fi acuzat de ''minciună'' în legătură cu un ''gest simbolic de respect al unui alt stat reprezintă un atac la adresa imaginii și credibilității țării noastre''. Nicușor Dan a călătorit în Franța la 7 ianuarie, unde a participat la Coaliția de voință.
- La 8 ianuarie, șeful statului a anunțat, după întoarcerea în țară de la Paris, că pe parcursul zborului, deasupra spațiului aerian al Elveției, aeronava în care se afla a fost escortată de două avioane F-18, ''un gest de apreciere pentru sprijinul acordat în transportul internațional al victimelor incendiului din Crans-Montana''.
- Reacția președintelui a venit, după ce jurnalistul Patrick André de Hillerin a publicat un răspuns semnat de purtătorul de cuvânt al armatei elvețiene, Armeesprecher Mathias Volken, în care afirma că zborul celor două avioane F-18 Hornet în preajma Spartanului în care se afla șeful statului român a fost o misiune de rutină a aviației elvețiene, ''una din cele peste 200 de acest fel pe care le desfășoară, în medie, într-un an''. Nicușor Dan a publicat, astfel, înregistrarea convorbirii, în care se aude cum partea elvețiană transmite mulțumiri pentru sprijinul acordat de România în cazul incendiului din Crans-Montana.
JUSTIȚIE
* 5 ianuarie: Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a desemnat, prin tragere la sorți, membrii completurilor de cinci judecători care vor funcționa în anul 2026.
- Completul 1 penal este format din: Valerica Voica, Ioana Delia Lucaci, Luminița Ninu-Criștiu, Isabel Tocan și Simona Cristina Crăciunoiu.
- Completul 2 penal este format din: Eleni Cristina Marcu - președintele Secției penale, Ilie Iulian Dragomir, Anca Barbu, Adina Adriana Radu și Paul Mihail Frățilescu.
- Completul 1 civil: Mihnea Adrian Tănase, Cristinel Grosu, Lucian Ioan Gherman, Mihaela Glodeanu, Mirela Polițeanu.
- Completul 2 civil: Emilia Lenuța Panțuru, Claudiu Iulian Râpeanu, Mariana Constantinescu (vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție), Dana Enache, Ștefan Ioan Lucaciuc.
* 5 ianuarie: Curtea de Apel București a amânat, pentru data de 16 ianuarie, pronunțarea pe cererile depuse de o avocată AUR, care contestă numirea a doi judecători la Curtea Constituțională, și anume Dacian Cosmin Dragoș și Mihai Busuioc. Tot pe 16 ianuarie, Curtea Constituțională are programată o nouă ședință pentru discutarea proiectului Guvernului privind pensiile speciale ale magistraților, după mai multe amânări ca urmare a lipsei de cvorum. Magistratul de la Curtea de Apel București desemnat să judece cele două contestații este judecătoarea Olimpiea Crețeanu, care a activat anterior la Judecătoria Turnu Măgurele și Judecătoria Sectorului 1.
- Un al treilea proces, în care avocata AUR contestă înființarea grupului de lucru de la Guvern pe legile Justiției, a fost amânat pentru 12 ianuarie, din motive de procedură care țin de citarea executivului. Judecător în acest caz este Ion Cătălin Daniel.
* 8 ianuarie: Curtea de Apel București a luat în dezbatere o contestație depusă de Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept împotriva deciziei premierului Ilie Bolojan de a înființa, la Palatul Victoria, un comitet de analiză a legilor Justiției, stabilind că se va pronunța în acest sens la data de 15 ianuarie. Este a doua contestație formulată împotriva înființării acestui comitet la nivelul Guvernului, după cea depusă de avocata AUR, Silvia Uscov, care are următorul termen de judecată pe 12 ianuarie.
* 8 ianuarie: Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, acuzația având legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019. Decizia Curții de Apel Pitești este definitivă.
* 8 ianuarie: Ministerul Justiției a anunțat că a declanșat procedura de selecție a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și a procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
ECONOMIC
* 8 ianuarie: Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, la această dată, la 6,12% pe an, de la 6,14% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului trecut, indicele era de 5,92% pe an.
CULTURÃ
* 6 ianuarie: Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), le-a transmis credincioșilor, cu ocazia sărbătoririi Botezul Domnului, că aceasta este o sărbătoare de binecuvântare și bucurie. 'Sărbătoarea Botezului Domnului este o sărbătoare de binecuvântare și bucurie. Ne bucurăm că Dumnezeu ne iubește. Ne bucurăm că Dumnezeu ne sfințește. Ne bucurăm că Dumnezeu ne binecuvântează și dorește să binecuvânteze și să sfințească nu numai sufletele noastre, ci și trupurile noastre prin gustare din apă sfințită. Dumnezeu dorește să sfințească și casele noastre prin stropire cu apă sfințită și, desigur, toate activitățile noastre, grădinile, ogoarele și tot ceea ce avem noi. Așadar, este o mare bucurie să ne aducem aminte că noi, cei care 'în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am și îmbrăcat', după cum se cântă azi la Sfânta Liturghie', a spus Patriarhul, după săvârșirea Slujbei Sfințirii Mari a Apei (Agheasma Mare), în ziua Botezului Domnului.
SPORT
* 7 ianuarie: Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit Mount Vinson (4.892 metri), cel mai înalt vârf din Antarctica, în cadrul Circuitului 'Seven Summits' în care și-a propus să urce pe cei mai înalți șapte munți din lume, a anunțat managerul sportivului, Adrian Ștefan Jurca. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru )
*** Sinteza este realizată în baza știrilor AGERPRES.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit
9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie
Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio











