Ortodoxe
Soborul Maicii Domnului;
Sf. Cuv. Nicodim cel Sfințit de la Tismana; Sf. Cuv. Gherasim de la Tismana

Greco-catolice
Serbarea Maicii Domnului. Sf. ep. m. Eftimie

Romano-catolice
Sf. Ștefan, primul martir


Biserica sărbătorește Soborul Maicii Domnului, cea care L-a născut cu trup pe Hristos Dumnezeu, în cea de-a doua zi de Crăciun.

Îndată după Nașterea Domnului, avem Soborul Maicii Domnului, pentru că această sărbătoare cinstește mai ales persoanele legate de Nașterea Lui: Maica Domnului, fericitul Iosif logodnicul, Sfântul Iacov (fratele Domnului), Sfântul Proroc David și ceilalți.

Soborul Macii Domnului, unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria, a devenit model de sărbătoare și pentru alți sfinți precum Soborul Sfinților Ioachim și Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinților Arhangheli.


* Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana era de neam macedo-român, născut din părinți binecredincioși la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab.

După ce a primit o bună educație în țara sa a intrat în viața monahală la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde a ajuns mai târziu egumen și chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.

La Athos, Sfântul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obște, apoi singur într-o peșteră în preajma Mănăstirii Hilandar.

În urma unei descoperiri dumnezeiești, Sfântul Nicodim a venit din Muntele Athos cu mai mulți ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde a întemeiat două mici așezări monahale: Vratna și Mănăstirița.

În anul 1364 a trecut în Țara Românească și s-a așezat pe valea râului Vodița, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Sfântul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) și Radu (1377-1384) și a sihaștrilor din partea locului, a zidit chilii și biserică de piatră cu hramul Sfântul 'Antonie cel Mare', care a fost sfințită în anul 1369.

Pe valea pârâului Tismana, Sfântul Nicodim a înălțat, la locul numit 'Cascade', Mănăstirea voievodală Tismana, între anii 1377-1378. Aici, marele stareț a format o obște renumită de zeci de călugări și a instituit o viață monahală potrivit cu regulile din Sfântul Munte.

De la Tismana, Sfântul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el și întreținea corespondență cu egumeni și ucenici din Athos, din Serbia și din Țara Românească, precum și cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog și părinte duhovnicesc.

Ajuns în vârstă, Sfântul Nicodim a încredințat grija celor două mănăstiri, Vodița și Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el s-a retras la o viață mai aspră în peștera de deasupra mănăstirii.

Pentru sfințenia vieții sale și darul tămăduitor, numele Sfântului Nicodim de la Tismana s-a făcut cunoscut până dincolo de hotarele Țării Românești. În tradiția mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alții se tămăduiau cu rugăciunea și binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câțiva ucenici, a întemeiat Mănăstirea Vișina pe Valea Jiului, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 a întemeiat Mănăstirea Prislop, în ținutul Hunedoarei. În această mănăstire a stat Sfântul Nicodim câțiva ani, aici a scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405).

Sfântul Nicodim s-a mutat la ceruri la o vârstă înaintată, în ziua de 26 decembrie a anului 1406.


* Părintele arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2024 cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie.

Arhimandritul Gherasim Iscu a fost stareț al mănăstirilor Tismana și Arnota, propovăduitor al credinței în Transnistria și deținut politic martirizat pentru credință.

S-a născut în ziua de 21 ianuarie 1912 în localitatea Poduri, județul Bacău. Încă de tânăr mergea la Mănăstirea Bogdana, județul Bacău, unde a și rămas ca frate. Între anii 1925-1928, a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț. A studiat la Facultatea de Teologie din București, pe care o va termina în anul 1942.

În anul 1932, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Tismana, primind numele de Gherasim. Nu după multă vreme, părintele Gherasim a fost hirotonit ierodiacon, iar mai apoi, ieromonah. La 15 aprilie 1937, a fost numit stareț la Mănăstirea Arnota. La 1 aprilie 1942, mitropolitul Olteniei, Nifon, l-a trimis peste Prut, unde va ridica și repara biserici, dar va sluji și ca preot, profesor și învățător. În 1943 s-a întors la Mănăstirea Tismana.

A fost numit exarh peste toate mănăstirile din Oltenia (1943-1945). Pentru ajutorul dat unui grup din rezistența anti-comunistă, în 26 septembrie 1948, părintele Gherasim Iscu a fost arestat. În urma anchetelor, a fost condamnat la zece ani de temniță. Fiind dus în închisoarea din Craiova, părintele începe să fie prigonit fără milă. În anul 1949, a fost dus la Poarta Albă. Din cauza condițiilor aspre, părintele se va îmbolnăvi de tuberculoză și va fi trimis la închisoarea Târgu Ocna.

Se spună că părintele Gherasim Iscu și-a cunoscut mai dinainte ziua morții. În 25 decembrie 1951, părintele Gherasim cere cu stăruință să fie dus lângă patul călăului său Vasilescu, un deținut trecut prin reeducare, acum puternic afectat de tuberculoză. Întâlnirea cu părintele l-a făcut pe Vasilescu să se pocăiască pentru păcatele săvârșite la Canal, spovedindu-se și împărtășindu-se. În noaptea aceea, amândoi au trecut în pace la cele veșnice. (surse: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com; doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan)