PERSONALITATEA ZILEI: Filologul și orientalistul Jean-Francois Champollion
Jean-Francois Champollion a fost un savant, lingvist și egiptolog francez, renumit pentru descifrarea hieroglifelor egiptene antice, prin intermediul triplei inscripții de pe Piatra Rosetta. Este considerat părintele fondator al egiptologiei, notează https://worldhistoryedu.com/.
S-a născut în Figeac, pe 23 decembrie 1790, într-o familie numeroasă. A fost înconjurat de mic de cărți, pe care tatăl său, fost librar, le ascunsese în timpul Revoluției franceze. Însă cel care l-a îndrumat în educația sa și mai târziu în carieră a fost fratele său mai mare cărturarul Jacques-Joseph Champollion-Figeac (sub numele acesta își semna cărțile pentru a se deosebi de fratele său cunoscut și sub numele de Champollion cel Tânăr), care i-a fost pe rând profesor, consilier, apărător și apoi editor al lucrărilor lui, după moartea prematură a acestuia, la doar 41 de ani, conform https://link.springer.com/.
Champollion cel Tânăr a demonstrat, încă din copilărie, un talent extraordinar pentru limbile străine. La vârsta de 10 ani citea în greacă și latină și recita pasaje întregi din operele lui Homer și Virgil. În 1801, Jacques-Joseph i-a cerut lui Jean-Francois să i se alăture la Grenoble. În noiembrie 1802, a intrat la o școală condusă de abatele Dussert, unde a studiat ebraica. La sfârșitul primului an de studiu, a primit un raport excelent și a început să studieze și araba, siriaca și caldeeana. La vârsta de treisprezece ani, în 1804, Champollion a scris prima sa lucrare, 'Remarques sur la fable des Géants d'apres les étymologies hébraiques', conform https://mathshistory.st-andrews.ac.uk/.
A fost acceptat la Liceul din Grenoble, fiindu-i acordată și o bursă pentru a-și acoperi cheltuielile de internat, dar regimul extrem de strict era detestat de Champollion. Participa activ la activitățile școlare, dar își petrecea nopțile studiind în privat, ceea ce nu era permis în timpul zilei. Însă cu ajutorul fratelui său totul s-a schimbat. Acesta era prieten cu Joseph Fourier, prefect al Grenoble-ului și consilier științific în armata lui Napoleon în 1798, când a avut loc invadarea Egiptului. El contribuise la fondarea Institutului din Cairo și era unul dintre cei doisprezece membri ai secției de matematică; a contribuit la înființarea unor instituții de învățământ în Egipt și a efectuat explorări arheologice.
Liceul din Grenoble l-a ales în august 1806, pe Champollion, să țină un discurs în timpul unei vizite a prefectului Fourier. Champollion a vorbit despre textul ebraic al Bibliei și a răspuns la întrebări despre limbile orientale, ceea ce l-a impresionat pe Fourier. În 1807, cu permisiunea oficială acordată de prefectul Fourier, Champollion s-a întors să locuiască cu fratele său și a continuat să studieze pentru examenele de absolvire, obținând note foarte bune.
Champollion-Figeac era secretar al Societății de Arte și Științe din Grenoble și, cu aprobarea lui Fourier, a aranjat ca Champollion să țină acolo conferința 'Essay on the geographical description of Egypt before the conquest of Cambyses', la 1 septembrie 1807; Champollion avea doar șaisprezece ani. A fost ales membru al Societății câteva luni mai târziu. La scurt timp, Champollion a plecat la Paris, unde a studiat ebraica, araba, persana, siriaca, caldeeana și copta la College de France și la Școala de Limbi Orientale. În paralel, a început să lucreze la un dicționar și o gramatică a limbii copte. Scutit de serviciul militar datorită intervenției lui Fourier, Champollion s-a întors la Grenoble în 1810, fiind numit profesor de istorie antică în cadrul universității. În 1812 s-a căsătorit cu Rosine Blanc, cu care a avut o fiică, Zoraide (1824-1889), conform https://worldhistoryedu.com/.
Încercările sale de a înțelege hieroglifele egiptene, pe baza mai multor texte aduse din Egipt, au continuat din 1808, și asupra Pietrei Rosetta, care conține o triplă inscripție - hieroglife egiptene, scriere demotică (formă simplificată și rapidă de scriere a hieroglifelor care a apărut în Regatul Târziu) și greaca veche - reușind să identifice o relație între scrierile hieroglifice și cele non-hieroglifice. Inițial, a rezumat acest lucru în celebra sa lucrare 'Lettre a M. Dacier' din 1822, urmată în 1824 de o teză mai amplă 'Precis du systeme hieroglyphique des anciens Egyptiens' (Paris; ediția a 2-a, 2 vol., 1828), fundamentul domeniului modern al egiptologiei, potrivit https://www.sas.upenn.edu/.
În 1824, a fost trimis în Italia într-o misiune științifică, în cadrul căreia a catalogat monumentele egiptene din Napoli, Florența și Roma. În 1826, Champollion a fost numit curator al colecției egiptene a Muzeului Luvru, care a fost deschis publicului în 1827, și a publicat lucrarea 'Notice descriptive des monuments égyptiens du musée Charles X' (Paris, 1827).
Champollion a condus singura sa expediție în Egipt, în 1828-1829, împreună cu Ippolito Rosellini, profesor de limbi orientale la Universitatea din Pisa și elev al lui Champollion. Au călătorit în amonte de Nil și au examinat numeroase monumente și inscripții. Expediția a dus la o lucrare amplă, publicată postum, 'Monuments de l'Egypte et de la Nubie' (1845).
În 1830 a fost numit membru al Academiei de Inscripții și a devenit profesor la catedra de istorie și arheologie egipteană, fondată pentru el la College de France.
Epuizat de munca grea din timpul și de după expediția din Egipt, Champollion a murit în urma unui accident vascular cerebral la Paris la 4 martie 1832, la vârsta de 41 de ani. A fost înmormântat în cimitirul Pere Lachaise.
Între lucrările sale publicate se numără: 'Deux lettres a M. le duc de Blacas d'Aulps, relatives au musée royal égyptien de Turin' (Paris, 1824-1826); 'Catalogue des monuments égyptiens du musée du Vatican' (Roma, 1826), 'Panthéon égyptien' (1823-1831, publicat în mai multe părți). Manuscrisele sale au fost cumpărate de guvernul francez și publicate postum de fratele său, iar cele mai importante sunt: 'Monuments de l' Egypte et de la Nubie d'apres les dessins exécutés sur les lieux' (Paris, 1835-1845, patru volume); 'Monuments de l' Egypte et de la Nubie, notices descriptives' (Paris, 1844-1874); 'Grammaire égyptienne' (Paris, 1836-1841, 3 volume); 'Dictionnaire égyptien en écriture', notează https://www.sas.upenn.edu/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.thecollector.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












