DOCUMENTAR: 110 ani de la moartea medicului Alois Alzheimer (19 decembrie)
Psihiatru și neuropatolog german Alois Alzheimer a rămas în istoria medicinei datorită afecțiunii pe care a identificat-o în anul 1906, descrisă ca fiind ''o boală neobișnuită a cortexului cerebral'' și numită de el 'demență presenilă', conform alzint.org.
Cu toate că și alți medici au avut contribuții însemnate în acest domeniu, iar Alzheimer nu a pretins niciodată ca această boală să-i poarte numele, marele psihiatru Emil Kraepelin, mentorul lui Alzheimer, a folosit termenul de 'boala Alzheimer' pentru prima dată în anul 1910.
Alois Alzheimer s-a născut la 14 iunie 1864 la Marktbreit (Bavaria), potrivit site-ului alz.co.uk. A urmat cursurile universitare în medicină la Aschaffenburg, Tubingen, Berlin și Wurzburg, unde a absolvit în 1887, apoi a început să lucreze la Spitalul pentru bolnavi psihici și epileptici din Frankfurt, nou înființat de către medicul psihiatru Heinrich Hoffmann, unde a manifestat un interes deosebit pentru studiul cortexului cerebral, notează site-ul www.unmc.edu.
Împreună cu directorul spitalului, Emil Sioli, și cu doctorul Franz Nissl, Alois Alzheimer a propus o metodă nouă pentru tratarea bolnavilor mintali, renunțând la mijloacele coercitive folosite înainte, în schimbul supravegherii pacienților în săli comune, folosirea băilor calde pentru calmare și încurajarea plimbărilor în aer liber.
În următorii ani, a lucrat împreună cu doctorul Franz Nissl la un amplu studiu, publicat în șase volume, ''Studii histologice și histopatologice ale cortexului cerebral'', în perioada 1906-1918.
În 1896, Nissl a plecat la Heidelberg, pentru a lucra alături de renumitul medic psihiatru Emil Kraepelin. În același an, Alzheimer a fost numit director adjunct al Spitalului din Frankfurt, continuându-și cercetarea într-o gamă largă de afecțiuni psihice, printre care depresia maniacală și schizofrenia, potrivit site-ului www.ncbi.nlm.nih.gov.
În 1894, Alois Alzheimer s-a căsătorit cu Cecilie Geisenheimer, care i-a dăruit trei copii: Gertrud, Hans și Maria. Cecilie a murit în vara anului 1901.
La 25 noiembrie 1901, Alzheimer a cunoscut-o pe Auguste Deter, pacienta care avea să facă din el un medic de renume. Auguste Deter avea, spre deosebire de pacienții întâlniți până atunci, doar 51 de ani, și prezenta tulburări de memorie, modificări de comportament, incapacitate de a mai întreprinde activități uzuale, dezorientare etc. Vârsta pacientei l-a determinat să aprofundeze acest caz, căruia i-a pus un prim diagnostic de demență presenilă.
În 1902, a plecat la Heidelberg, la invitația medicului psihiatru Emil Kraepelin, aici reîntâlnindu-l pe Franz Nissl, iar un an mai târziu, s-a mutat, alături de Kraepelin, la Clinica Universitară de Psihiatrie din Munchen. A continuat munca de cercetare, doi ani mai târziu a obținut un post la universitate, a redactat lucrări și a ținut prelegeri, dar nu a uitat-o pe Auguste Deter, interesându-se permanent de evoluția stării ei.
În aprilie 1906, a fost înștiințat că Auguste a murit. Cu toate că din fișa medicală reieșea faptul că decesul ar fi survenit în urma unei septicemii, autopsia a evidențiat modificări caracteristice necunoscute până atunci, respectiv reducerea masei creierului, îndeosebi în regiunile frontale și parietale, celule nervoase distruse, scoarța cerebrală fiind brăzdată de depuneri de albumină (substanță organică din grupul proteinelor).
Cazul a fost prezentat la cea de-a 37-a Conferință a Psihiatrilor din sud-vestul Germaniei, care a avut loc la Tubingen, pe 3 noiembrie 1906, și publicat, ulterior, în revista de specialitate 'Allgemeine Zeitschrift fur Psychiatrie und Psychisch-Gerichtliche Medizin', ca ''o boală neobișnuită a cortexului cerebral''. Acesta a fost primul caz semnalat de atrofie difuză presenilă a creierului, afecțiune care, în prezent, poartă numele ''boala Alzheimer''.
Alois Alzheimer a fost chemat, în 1912, ca profesor de psihiatrie la Universitatea din Breslau (astăzi Wroclaw, Polonia). Chiar din timpul călătoriei, au apărut primele semne de îmbolnăvire. Ajuns la Breslau, a fost internat în spital cu tulburări cardiace și renale. Trei ani mai târziu, la 19 decembrie 1915, a încetat din viață. A fost înmormântat la Cimitirul central din Frankfurt pe Main, alături de soția sa.
În 1994, Federația internațională Alzheimer's Disease și Organizația Mondială a Sănătății au propus ca la 21 septembrie să fie marcată, anual, Ziua mondială Alzheimer, cu scopul de a concentra eforturile în vederea sensibilizării populației generale cu privire la problematica demenței de tip Alzheimer.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență, reprezentând aproximativ 60-70% din totalitatea cazurilor de demență. Este o afecțiune neurologică progresivă care afectează memoria, gândirea și comportamentul, ducând în cele din urmă la un declin cognitiv sever și la pierderea independenței.
La nivel mondial, peste 55 de milioane de oameni suferă de demență, la fiecare 3 secunde o nouă persoană este diagnosticată cu demență.
Conform estimării publicate de Institute for Health Metrics and Evaluation, citată de Institutul Național de Sănătate Publică, în România prevalența demenței va avea o creștere accelerată de la 341.195 de cazuri în anul 2019 la 577.177 cazuri în anul 2050, arată insp.gov.ro.
În anul 2023 au fost raportate de către medicii de familie din țara noastră 10.151 de cazuri noi de îmbolnăvire cu boala Alzheimer, numărul aproape dublu față de anul 2014, când au fost raportate 6.299 cazuri. Femeile diagnosticate cu boala Alzheimer sunt într-o proporție mult mai mare decât bărbații. În mediul urban au fost raportate mai multe cazuri decât în mediul rural.
Deși vârsta este cel mai important factor de risc, boala Alzheimer nu este o parte normală a îmbătrânirii. În plus, demența nu afectează exclusiv persoanele în vârstă - demența cu debut tânăr (definită ca debutul simptomelor înainte de vârsta de 65 de ani) reprezintă până la 9% din cazuri.
Factorii de risc care pot fi implicați în dezvoltarea bolii sunt: stilul de viață (consumul de alcool, inactivitatea fizică, fumatul) moștenirea genetică, bolile cronice (hipertensiunea arterială, diabetul zaharat), depresia, izolarea socială, nivelul scăzut de educație, inactivitatea cognitivă, indică insp.gov.ro. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.psicologiaymente.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












