PERSONALITATEA ZILEI: Arheologul și antropologul Eduardo Matos Moctezuma
Cercetător și promotor al lumii precolumbiene mexicane, precum și un comunicator de renume în acest domeniu al cunoașterii, arheologul și antropologul Eduardo Matos Moctezuma și-a desfășurat activitatea în situri arheologice precum Comalcalco, Tepeapulco, Bonampak, Teotihuacan, Cholula, Tula, Tlatelolco și Tenochtitlan. În 2022, a fost distins cu Premiul Prințesa de Asturia pentru Științe Sociale, notează site-ul Fundației 'Prințesa de Asturia', https://www.fpa.es/.
Eduardo Matos Moctezuma s-a născut în Mexico City la 11 decembrie 1940. A absolvit arheologia la Școala Națională de Antropologie și Istorie (ENAH) și a obținut masteratul în Științe Antropologice, specializarea Arheologie, la Universitatea Națională Autonomă din Mexic (UNAM), unde a obținut și doctoratul.
Profesor la ENAH, a predat timp de peste treizeci de ani Arheologie Generală, Dezvoltarea Societăților, Mesoamerica și Istoria Arheologiei, dar a și condus Seminarul Regional despre poporul aztec și Laboratorul de Materiale și Istorie al Mexicului. A fost director al Centrului de Cercetare și Studii Superioare în Antropologie Socială al Muzeului Național de Antropologie (1986-1987) și al Muzeului Templo Mayor (1987-2000).
A predat cursuri și seminarii la instituții din diverse țări. Are un titlu onorific de Doctor în Științe de la Universitatea din Colorado.
Arheologul și antropologul mexican a ajuns în vârful realizărilor arheologice atunci când a condus, începând din 1978 și până în 2001, proiectul masiv și multidisciplinar 'Templo Mayor', în care a investigat orașul Tenochtitlan (astăzi Mexico City), incinta sa sacră și Templo Mayor, principalul templu al poporului aztec din Tenochtitlan. Templul a fost distrus după cucerirea spaniolă din 1521, locul fiind folosit pentru ridicarea Catedralei Metropolitane. Abilitatea sa extraordinară de a construi o echipă de arheologi, istorici, antropologi fizicieni, istorici de artă, biologi, botaniști, restauratori și alți specialiști a dus la numeroase descoperiri uimitoare, simpozioane productive și publicații celebre, notează https://mmarp.fas.harvard.edu/.
Matos a mai lucrat în diverse alte situri arheologice precum Comalcalco, Bonampak, Tepeapulco, Coacalco, Tlatelolco, Cholula. Printre cele mai relevante proiecte pe care le-a condus se numără investigarea cuprinzătoare a siturilor precolumbiene, coloniale și moderne de la Tula, pe care a și coordonat-o în anii 1970 și proiectul Teotihuacan, în 1990, în cadrul căruia a excavat Piramida Soarelui și a fondat Muzeul Culturii Teotihuacan și Centrul de Studii Teotihuacan.
Din 1979 a lucrat cu academicianul Davíd Carrasco, antropolog, specialist în istoria religiilor și în Mesoamerica, la stabilirea agendei de cercetare și publicare a ceea ce a devenit Proiectul de Arhivă și Cercetare Mesoamerican Moses (MMARP), conform https://mmarp.fas.harvard.edu/.
Cu peste cinci sute de publicații, inclusiv articole, recenzii, cataloage, ghiduri și schițe biografice, Eduardo Matos Moctezuma a scris și mai multe cărți, printre care: 'Muerte a filo de obsidiana' (1975), 'The Aztecs' (1989), 'La metrópoli de los dioses' (1990), 'Teotihuacán' (1994), 'Life and Death in the Templo Mayor' (1995), 'The Denied Stones: From the Coatlicue to the Templo Mayor' (1997), 'Mexica Studies' (1999), 'The Aztecs' (2002), 'Tenochtitlan' (2006), 'Mexica Monumental Sculpture' (împreună cu Leonardo López Luján; 2009), 'La muerte entre los mexicas' (2010), 'Grandes hallazgos de la arqueología. De la muerte a la inmortalidad' (2013), 'The Saying of the Stones' (2016), 'Lies and Truths in Mexican Archaeology' (2018), 'The Adventures of a Calendar and the Trots of a Little Horse...' (2020) și 'Tlatelolco. The Last City, the First Resistance (2021)', notează site-ul Colegiului Național din Mexic, https://colnal.mx/.
Lui Eduardo Matos i se datorează o serie de acțiuni de diseminare a culturii prin organizarea unor programe diverse în muzeele mexicane, mai atrăgătoare și accesibile atât pentru tineri cât pentru persoanele cu dizabilități fizice sau intelectuale. De asemenea, a organizat expoziții precum 'Aztecs' pentru Academia Regală de Arte din Londra, 'Isis and Quetzalcoatl' la Forumul Culturilor din Monterrey și 'Tenochtitlan and Tlatelolco. 500 years after its fall' la Muzeul Templo Mayor, ambele în Mexic.
A participat la peste o mie de conferințe în Mexic și în întreaga lume și a primit numeroase onoruri și premii importante, printre care: Cavaler al Ordinului Palmes Académiques (1981), Cavaler al Ordinului Național al Meritului (1982) și Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor (1982), din partea guvernului francez; 'Socium ab Epistolis' din partea Institutului Arheologic German (1988) și Ordinul 'Andrés Bello', din partea guvernului Venezuelei (1988); Medalia 'Benito Juárez' (1992), din partea Societății Mexicane de Geografie și Statistică; premiul inaugural Medalia 'Henry B. Nicholson' pentru Excelență în Studii Mesoamericane (2002) din partea Universității Harvard; Premiul Național pentru Știință și Arte (2007); Premiul Fundației Unite Mexicane pentru Excelență în Artele Noastre (2008); Premiul Național Malinalli (2010); Premiul 'Juan Crisóstomo Doria' (2015); Medalia Muzeului de Antropologie din Xalapa, Universitatea din Veracruz (2021), potrivit https://www.fpa.es/ și https://colnal.mx/.
Este membru al Seminarului de Cultură Mexicană, al Societății Mexicane de Geografie și Statistică, al Societății Antropologilor din Caraibe, al Asociației Scriitorilor din Mexic, al Academiei Mexicane de Istorie, al Academiei Mexicane de Limbă, membru de onoare al Institutului Arheologic al Americii și membru de onoare al Societății Anticarilor din Londra. În 2009, Universitatea din Londra l-a distins ca profesor de onoare la Institutul de Arheologie UCL, iar în 2016, Universitatea Harvard a înființat o catedră în numele său. În 2022, Academia Americană de Arte și Științe l-a numit membru de onoare internațional, iar Academia Hispanică Americană de Științe, Arte și Litere l-a primit, de asemenea, în rândurile sale, acordându-i statutul de membru.
În 2017, Universitatea Harvard a lansat o serie de conferințe Eduardo Matos Moctezuma, cu durata de cinci ani, pentru a-l onora și pentru a prezenta comunității universitare și publicului larg cele mai recente lucrări științifice despre istoria și cultura mexicană.
I-a fost decernat în 2022, premiul Prințesa de Asturia pentru Științe Sociale, potrivit https://www.fpa.es/. În 2024, a primit Premiul 'Federico Sescosse', acordat de ICOMOS Mexicano A. C. AGERPRES/ (Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: fpa.es
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












