Tradiții de Moș Nicolae
Moș Nicolae este o personificare la vârsta senectuții, a timpului îmbătrânit care a preluat din Calendarul creștin numele și data de celebrare ale Sfântului Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra), apărător al dreptei credințe în Iisus, notează cercetătorul Ion Ghinoiu. (sursa: 'Sărbători și obiceiuri românești', Ion Ghinoiu, Ed. Elion, 2003)
Sărbătoarea de pe șase decembrie prefigurează victoria binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului. Potrivit unei zicale muscelene, 'La Sf. Nicolae se întoarce noaptea la ziuă cu cât se sucește puiu-n găoace' (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 91).
În tradițiile românești Moș Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzește Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură, ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.
În nopțile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu.
Astăzi, Moș Nicolae împarte, asemănător lui Moș Crăciun, daruri celor mici.
Noaptea dinaintea zilei de 6 decembrie este cunoscută ca fiind noaptea darurilor. Este momentul în care vine 'Moș Nicolae'.
'Când eram copil, îmi lustruiam ghetele și le puneam la fereastră ca să fie umplute de daruri. Aveam prieteni care își așezau încălțările la ușă, semn că pe acolo avea să vină Moș Nicolae. Nu m-am întrebat pe unde venea, pentru ca atât eu cât și prietenii mei ne trezeam cu daruri în ghete. Și datorită sfințeniei sale, cunoștea ce îți lipsește și îți aducea ceea ce îți doreai. Datorită acestei bunătăți, mulți copii îl confundau pe Dumnezeu cu Sfântul Nicolae'. (sursa: https://www.crestinortodox.ro - Adrian Cocoșilă)
Sfântul Ierarh Nicolae a fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, în Asia Mică. Teodor Anagnostul, autorul 'Istoriei Tripartite', afirmă ca Sfântul Ierarh Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, care a condamnat erezia lui Arie, care susținea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.
Potrivit Tradiției, atât de puternic a argumentat Sfântul Nicolae și atât de încăpățânat a fost Arie, încât, îngrijorat de ruptura care se putea face în Biserică, Nicolae i-a dat ereticului o palma în cadrul sinodului. De la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, în ziua de 5 decembrie, celor neascultători să li se dea o nuielușă în semn de avertisment.
Dar Sfântul Nicolae a ajuns întruchiparea dărniciei lui Dumnezeu prin faptele sale de milostenie. Potrivit tradiției, Sfântul Nicolae a aflat într-o zi, că un tată din cetatea Mira, pentru că era lipsit de ajutor în a-și mărita fiicele, dorea să le dea spre desfrânare. Sfântul Nicolae i-a dăruit omului aflat în nevoie trei pungi cu aur, iar fiicele acestuia s-au putut căsători. De atunci și până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi și în special copiii primesc daruri de la Sfântul Nicolae.
Ziua trecerii Sfântului Nicolae la cele veșnice a fost data de 6 decembrie 334, potrivit lucrării 'Legenda Aurea' ('Legenda Sanctorum') a lui Jacoppo da Voragine (d. 1298).
În prezent, moaștele sale se află la Bari, în Italia, din anul 1087.
Mâna sa dreaptă se află în biserica 'Sfântul Gheorghe Nou' din București. Există credința că această mână i-a fost trimisă domnitorului Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin, în semn de prețuire pentru lupta acestuia împotriva păgânismului. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
3 noiembrie - Ziua Vânătorilor de Munte
La 3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte. Celebrarea acestei zile a fost instituită în urma adoptării, la 3 noiembrie 1916, a Ordinului Marelui Cartier General (MCG) nr. 294, prin care Școala de Schiori din București (prima formă organizatorică apropiată de arma vânători de munte), înființată la 30 sept
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 noiembrie
Ortodoxe Sf. Sfințiți Mc. Achepsima episcopul, Iosif preotul și Aitala diaconul; Așezarea moaștelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida Greco-catolice Sf. m. Acepsima, Sf. m. Aitala și Iosif Romano-catolice Ss. Martin de Porres, călug.; Silvia, mamă Sf
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 noiembrie
Este a 307-a zi a anului 2026. Au mai rămas 58 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 55 m și apune la 17 h 03 m. Luna răsare la 00 h 18 m și apune la 14 h 21 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Barometrul statistic al lunii octombrie 2026
Deficitul României a scăzut în anul 2025 cu 1,4 puncte procentuale din PIB față de 2024, dar continuă să fie cel mai ridicat deficit bugetar din UE. În primele 9 luni ale anului 2026, deficitul a coborât la 3,81%, de la 5,31% în primele nouă luni ale anului 2025. Prețurile energiei electrice pentru gospodării raportate la puterea de cump
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul David Schwimmer
Actorul David Lawrence Schwimmer, regizor și producător american, este un cunoscut pentru interpretarea memorabilă a rolului paleontologului Ross Geller în sitcom-ul 'Friends' (Prietenii tăi), rol pe care l-a jucat timp de un deceniu (1994-2004) și care i-a adus o nominalizare la premiile Emmy în 1995. S-a născut la 2 noiembrie 1966, î
2 noiembrie - Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor (ONU)
Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor, marcată în fiecare an la 2 noiembrie, a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în rezoluția A/RES/68/163, care îndeamnă statele membre să pună în aplicare măsuri concrete care să contracareze cultura actuală a impunității.
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 2 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Greco-catolice Sf. m. Achindin, Pegasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Romano-catolice Pomenirea tuturor credincioșilor răposați Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 noiembrie
Este a 306-a zi a anului 2026. Au mai rămas 59 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 54 m și apune la 17 h 04 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 13 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost deschis Rainbow Bridge, peste râul Niagara (1 noiembrie 1941)
Rainbow Bridge, cunoscut și sub denumirea Rainbow International Bridge, ce leagă orașele Niagara Falls, unul din Ontario, Canada și celălalt, în New York, Statele Unite, este un pod în arc, fiind o legătură vitală de transport între cele două țări, notează https://www.gpsmycity.com/. Numele său provin
DOCUMENTAR: Luna noiembrie
Luna noiembrie, cunoscută în tradiția populară sub numele de 'Brumar', marchează sfârșitul toamnei și pregătirea pentru un nou anotimp, cel alb și înghețat, al iernii. Este luna a unsprezecea în calendarele iulian și gregorian cu început de an la 1 ianuarie și era luna a noua în calendarul roman cu început de an la 1 martie,
1 noiembrie - Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut
Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut, o formă rară și severă de epilepsie, este marcată în fiecare an la 1 noiembrie. Inițiativa este susținută de organizații internaționale precum Lennox-Gastaut Syndrome Foundation (LGS Foundation) și de organizații naționale precum Asociația Pacienților cu Epilepsie (ASPERO), pentru a informa publicul larg cu privire la a
1 noiembrie - Ziua radioului național
La 1 noiembrie este marcată Ziua radioului național. În 1928, pe 1 noiembrie, la ora 17:00, se difuza prima emisiune a postului național de radio, cu anunțul 'Alo, alo, aici Radio București!', potrivit www.radioromaniacultural.ro. Primele cuvinte în eter au fost
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 1 noiembrie
Ortodoxe Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia Duminica a 22-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 22-a după Rusalii. Sf. Cosma ;i Damian, doctori fără plată. (Pomenirea morților) Romano-catolice Toți Sfinții Sfinții doct
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 noiembrie
Este a 305-a zi a anului 2026. Au mai rămas 60 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 17 h 05 m. Luna răsare la 23 h 01 m și apune la 13 h 28 m. Luna la Ultimul Pătrar la 22 h 28 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: 145 de ani de la nașterea a criticului literar Eugen Lovinescu (31 octombrie)
Eugen Lovinescu, unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români, a contribuit decisiv la modernizarea literaturii române, promovând spiritul critic, sincronizarea cu valorile europene și afirmarea noilor direcții literare. S-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, județul Suceava, fiind al patrulea dintre cei șapte co












