Sistemul circular de canale al Amsterdamului este o capodoperă a planificării urbane olandeze din secolul al XVII-lea și este, din 2010, recunoscut ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Rețeaua complexă de căi navigabile a Amsterdamului spune o istorie a comerțului, a bogățiilor și a ingenioasei gestionări a apei în Țările de Jos, mai ales în perioada cunoscută sub numele de Epoca de Aur. Cu peste 100 de kilometri de canale, 1.500 de poduri și 165 de căi navigabile (mai multe decât Veneția), Amsterdamul și-a câștigat numele de 'Veneția Nordului', potrivit https://www.amsterdamlocalgems.com/ și https://whc.unesco.org/.

Creat în principal în timpul Epocii de Aur olandeze din secolul al XVII-lea, inelul de canale al Amsterdamului (Grachtengordel) reprezintă unul dintre cele mai ambițioase proiecte de planificare urbană din istorie. Designul semicircular concentric a rezolvat provocările practice de transport și gestionare a apei și a creat un peisaj urban armonios care continuă să captiveze vizitatorii.

În 2010, UNESCO a inclus sistemul circular al canalelor din Amsterdam în Patrimoniul Mondial, recunoscându-i 'valoarea universală remarcabilă' o capodoperă a planificării urbane. Realizarea acestor canale este rezultatul unui schimb de influențe considerabile de-a lungul a aproape două secole, nu doar în ceea ce privește ingineria civilă, urbanismul și arhitectura, ci și în domeniul tehnic, maritim și cultural. Sistemul canalelor din Amsterdam reprezintă un exemplu remarcabil de ansamblu urban construit care a necesitat expertiză în hidraulică, inginerie civilă, urbanism, construcții și cunoștințe arhitecturale. În secolul al XVII-lea, a fost stabilit modelul pentru 'orașul portuar' complet artificial, precum și tipul de locuință unifamilială olandeză, cu varietatea sa de fațade și frontoane. Fațadele clădirilor cu frontoane sunt caracteristice clasei mijlocii, iar locuințele sunt o mărturie a îmbogățirii orașului prin comerțul maritim, cât și prin dezvoltarea unei culturi umaniste și tolerante legate de Reforma calvină. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, Amsterdamul era văzut drept orașul ideal și a fost folosit ca model urban de referință pentru numeroase proiecte de orașe noi din întreaga lume, potrivit https://whc.unesco.org/.

Noul oraș portuar cuprindea o rețea de canale la vest și la sud de orașul istoric și de portul medieval și a fost însoțit de repoziționarea spre interior a limitelor fortificate ale orașului, Singelgracht. Acesta a fost un program pe termen lung care a implicat extinderea orașului prin drenarea mlaștinilor, utilizarea unui sistem de canale în arcuri concentrice și umplerea spațiilor intermediare. Aceste spații au permis dezvoltarea unui ansamblu urban omogen, inclusiv case cu fronton și numeroase monumente. Această extindere urbană a fost cea mai mare și mai omogenă a timpului său. A fost un model de urbanism la scară largă și a servit drept referință în întreaga lume până în secolul al XIX-lea, indică https://whc.unesco.org.

Cele patru canale din jurul orașului vechi ce formează acest sistem inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, realizate în secolul al XVII-lea, sunt: Herengracht, Prinsengracht, Keizersgracht și Singel, potrivit https://www.amsterdamsights.com/ și https://www.amsterdamlocalgems.com.

Herengracht (Canalul Patricienilor/Domnilor) este cel mai prestigios dintre canalele principale din Amsterdam, o parte esențială a inelului de canale protejat de UNESCO. Această elegantă cale navigabilă a fost proiectată pentru cei mai bogați cetățeni ai Amsterdamului, secțiunea sa cea mai exclusivistă - 'Cotul de Aur' (Gouden Bocht) - prezentând imensa prosperitate a negustorilor olandezi din secolul al XVII-lea - case impunătoare, cu fațade elaborate cu frontoane. Multe dintre conacele grandioase de-a lungul Herengracht găzduiesc astăzi muzee și instituții culturale, între care, Muzeul Canalelor (Het Grachtenhuis), care spune povestea fascinantă a sistemului de canale din Amsterdam prin exponate interactive, arată https://www.amsterdamlocalgems.com.

Prinsengracht (Canalul Prințului), numit după Prințul de Orange, principalul lider al revoltei olandeze împotriva Habsburgilor spanioli și cel care pus bazele monarhiei Țărilor de Jos. Prinsengracht se întinde magnific prin centrul orașului și cartierul boem Jordaan, fiind cel mai lung canal din Amsterdam. Această cale navigabilă găzduiește multe dintre cele mai importante repere ale Amsterdamului, inclusiv Casa Annei Frank și impunătoarea biserică Westerkerk, cu emblematica sa turlă albastră ce domină orizontul. Prinsengracht oferă probabil cea mai autentică privire asupra vieții de zi cu zi a Amsterdamului: case plutitoare colorate se alătură caselor vechi de secole de pe canal. În timpul sărbătorilor anuale, precum Ziua Regelui (27 aprilie), Prinsengracht se transformă în epicentrul festivităților din oraș.

Keizersgracht (Canalul Împăratului), numit după împăratul Maximilian I al Imperiului Roman, este al doilea și cel mai lat dintre cele trei canale - 28 de metri - situat între Herengracht și Prinsengracht. Keizersgracht este mărginit de case comerciale deosebit de grandioase și clădiri notabile, precum Muzeul Van Loon, care oferă vizitatorilor șansa de a vedea o vilă de pe canal complet restaurată, cu o reședință pentru trăsuri și o grădină. Cu fațada sa neoclasică, clădirea Felix Meritis este un important centru cultural încă din 1788. După o renovare amplă, aceasta continuă să găzduiască concerte, dezbateri și alte evenimente culturale.

Canalul Singel este cel mai vechi canal din Amsterdam, săpat inițial în perioada medievală ca șanț de apărare a orașului fortificat cu ziduri. Această cale navigabilă curbată înconjoară astăzi centrul istoric al Amsterdamului, marcând locul unde se afla odinioară granița defensivă a orașului. Acesta se întinde de la IJ până la Muntplein, unde se întâlnește cu râul Amstel. Pe Singel se află faimoasa piață plutitoare de flori (Bloemenmarkt), singura de acest fel, unde flori colorate și bulbi sunt vândute din barje plutitoare încă din 1862. Canalul găzduiește, de asemenea, cea mai îngustă casă din Amsterdam, cu o lățime de puțin peste doi metri. Potrivit legendei, 'Het Kleine Trippenhuis' (Casa Mică Trippen) a fost construită de vizitiul bogaților frați Trip, care se presupune că a spus că își dorea o casă 'la fel de lată ca ușa stăpânilor săi'. Deși probabil apocrifă, povestea adaugă farmec acestei căi navigabile istorice. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.whc.unesco.org