La 1 decembrie 1925, în cadrul unei ceremonii la Londra, au fost semnate, în mod formal, tratatele negociate în cadrul conferinței de la Locarno. Ulterior, la 14 septembrie 1926, instrumentele acordurilor au fost depuse la Secretariatul Ligii Națiunilor, depozitarul tratatelor, potrivit https://www.loc.gov.

În perioada 5-16 octombrie 1925, la Locarno, în Elveția, a avut loc conferința de securitate desfășurată sub auspiciile Ligii Națiunilor, prilej cu care au fost semnate șapte tratate, cunoscute drept Tratatele de la Locarno sau Pactul de la Locarno, conform lucrării 'Locarno Treaties (1925)' (Julian Lindley-French, Oxford Public International Law, Oxford University Press, February 2007).

Gustav Stresemann (stg.), Austen Chamberlain şi Aristide Briand (dr.), în timpul negocierilor Tratatelor de la Locarno (5-16 octombrie 1925)

Sursa foto: wikipedia.org

Conferința de la Locarno a fost momentul hotărâtor al perioadei interbelice în care au fost reconsiderate o parte a înțelegerilor de la Conferința de Pace de la Paris și, totodată, a avut rolul major de a readuce Germania la masa negocierilor europene și în jocul internațional între state, depășindu-se, astfel, statutul de stat învins al primei conflagrații mondiale.

Tratatele au avut forma unui pact mutual de apărare proiectat să garanteze pacea în Europa prin confirmarea inviolabilității granițelor.

După reglementările de la Versailles în 1919-1920, situația internațională în Europa a cunoscut modificări la nivelul statelor europene și în cadrul relațiilor dintre state, fiind necesare noi măsuri care să stabilească garantarea păcii în spațiul internațional. Conferința a avut și rolul major de a readuce Germania la masa negocierilor europene și internaționale.

În vara anului 1925, a avut loc un schimb de note diplomatice între ministrul de externe al Germaniei și omologii din Marea Britanie și Franța.

La 9 februarie 1925, ministrul german de externe Gustav Stresemann a susținut un discurs prin care cerea garanții reciproce între Marea Britanie, Franța și Germania privind granițele vestice ale statului german.

Guvernul britanic, condus de premierul Baldwin, a fost foarte receptiv față de situația Germaniei în lumina Tratatelor de la Versailles, prin urmare cabinetul său a exprimat deschidere față de demersurile ministrului german de externe Stresemann de restabilire a statutului și drepturilor diplomatice ale Berlinului în plan internațional, potrivit lucrării 'Locarno Treaties (1925)' (Julian Lindley-French, Oxford Public International Law, Oxford University Press, February 2007).

Situația economică internă severă a statului britanic, urmare a costurilor ridicate ale Primului Război Mondial, obliga la reducerea poverii în ce privește implicarea în plan internațional în domeniul securității. Guvernul britanic dorea o reechilibrare a plăților, o abordare juridică a relațiilor internaționale pentru reducerea costurilor cu securitatea și în special în ce privește impactul cheltuielilor cu armamentul asupra economiilor naționale.

Germania a fost în principal interesată de asigurarea granițelor sale vestice, dar nu și de cele estice, nedorind să recunoască granițele cu Polonia și cu Cehoslovacia, care au trebuit să fie garantate de Franța, conform https://opil.ouplaw.com.

În plus, ocupația franceză a bazinului german Ruhr, după încheierea războiului, dăduse naștere la noi tensiuni în acea zonă a Europei, ceea ce a determinat un sentiment reciproc în Franța și în Germania privind necesitatea reglementării acestei probleme și construirii unui instrument juridic internațional care să contribuie la asigurarea păcii, potrivit https://www.historycentral.com.

Franța a urmărit obținerea parafării unei alianțe permanente cu Marea Britanie. Winston Churchill, care la acel moment ocupa funcția de cancelar al Trezoreriei, a călătorit la Paris la începutul anului 1925, unde a discutat cu președintele Franței, Gaston Doumerge, căruia i-a spus că 'sigura reală securitate în Europa împotriva revenirii războiului ar fi reprezentată de o înțelegere completă între Anglia, Franța și Germania', indică https://www.historycentral.com.

Prin opinia exprimată, Winston Churchill arăta intenția readucerii Germaniei la masa relațiilor europene, introducerea acesteia în jocul internațional, o postură nouă, față de cea de stat învins al Primului Război Mondial, statut care fusese reglementat la Conferința de la Paris.

Pentru codificarea juridică într-o formă concretă a noilor înțelegerilor, au fost lansate invitații pentru participarea la conferința de la Locarno, în Elveția, pentru perioada 5-16 octombrie 1925. Șapte state au luat parte la lucrările conferinței de securitate de la Locarno la nivel de delegații: Belgia, Cehoslovacia, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și Polonia.

Una dintre cele mai spinoase probleme negociate la Locarno a fost legată de Pactul Rinului, care admitea în mod oficial granița de vest a statului german așa cum fusese negociată la Paris și consfințită în Tratatul de la Versailles. Regiunea Rinului era demilitarizată permanent, iar forțele de ocupație se retrăgeau din această zonă.

Germania, Franța, Belgia s-au angajat să nu se atace reciproc, iar Marea Britanie și Italia și-au asumat statutul de puteri garante prin asumarea necesității de a veni în apărarea oricăreia dintre părți în cazul în care ar fi fost atacată.

Acordurile suplimentare semnate vizau acceptul de către Germania a posibilității de arbitraj asupra oricărei dispute de graniță cu Franța, cu Belgia, cu Cehoslovacia și cu Polonia.

Contribuția tratatelor semnate la Locarno a reprezentat și o îmbunătățire a climatului din Europa în anii 1925-1930, perioadă cunoscută în epocă drept 'spiritul de la Locarno', în care tensiunile între principalele puteri din vestul Europei s-au estompat semnificativ.

Cei trei mari artizani implicați în negocierile de la Locarno, ministrul de externe britanic Austen Chamberlain, șeful diplomației franceze Aristide Briand și ministrul de externe german Gustav Stresemann, au fost distinși cu Premiul Nobel pentru Pace (Chamberlain în 1925, iar Briand și Stresemann în 1926), pentru eforturile lor în slujba reglementării păcii, privind negocierea și adoptarea acordurilor din orașul elvețian. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.history.blog.gov.uk