Apreciat și aplaudat de specialiștii și iubitorii de muzică din întreaga lume, pianistul Radu Lupu a demonstrat un talent excepțional. Lipsa de extravaganță, împreună cu stăpânirea tehnică, au desăvârșit naturalețea interpretării sale, evidenția publicația The Guardian, la moartea sa, în aprilie 2022.

Radu Lupu s-a născut la 30 noiembrie 1945, la Galați, în familia avocatului evreu Meyer Lupu și a profesoarei Ana Gabor, amintește https://www.radioromaniacultural.ro/.

A absolvit Școala Populară de Artă din Brașov și apoi și-a continuat studiile la București, cu Florica Musicescu și Cella Delavrancea. La 16 ani, a primit o bursă la Conservatorul din Moscova, unde i-a avut ca profesori pe Galina Eghiazarova, Heinrich Neuhaus și Stanislav Neuhaus.

Pianiştii Radu Lupu (stg.) şi Daniel Barenboim, la finalul concertului susţinut de orchestra Staatskapelle Berlin, în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional 'George Enescu', Bucureşti, 2 septembrie 2013.

Foto: (c) SORIN LUPŞA/AGERPRES FOTO

A fost distins cu premiul întâi în trei competiții în anii '60: Van Cliburn (1966), Concursul internațional George Enescu (1967) și Leeds International (1969), potrivit biografiei publicate pe https://www.deccaclassics.com/.

A cântat cu toate marile orchestre ale lumii, inclusiv Filarmonica din Berlin, alături de care a debutat la Festivalul de la Salzburg, în 1978, sub bagheta dirijorului Herbert von Karajan, Filarmonica din Viena (debut la Festivalul de la Salzburg, 1986, sub bagheta dirijorului Riccardo Muti); Royal Concertgebouw, toate orchestrele importante din Londra și toate marile orchestre americane. În SUA, primele sale apariții semnificative au fost în 1972 cu Orchestra din Cleveland și dirijorul Daniel Barenboim, în New York, și cu Orchestra Simfonică din Chicago și dirijorul Carlo Giulini.

A cântat la majoritatea festivalurilor de muzică notabile și a fost un invitat obișnuit la Festivalurile de la Salzburg și Lucerna.

Nu i-au plăcut în mod deosebit studiourile de înregistrări, dar a înregistrat discuri timp de trei decenii, aproape toate pentru casa de discuri britanică Decca Classics, și în fiecare dintre ele reușește să transmită ceea ce nu ar trebui să fie posibil de transmis, menționa criticul Alex Swed pe https://www.latimes.com/. Tonul catifelat, bine surprins în înregistrările Decca, a conferit interpretărilor sale un rafinament desăvârșit, cu o atenție la detalii atât de precisă încât îl face pe ascultător să se minuneze de prospețimea inspirației. Într-un spectru dinamic, de la piano la mezzo forte, muzicianul putea produce o gamă extraordinară de tonuri, descria articolul dedicat pianistului din The Guardian.

Înregistrările sale pentru casa de discuri britanică Decca includ Concertele pentru pian de Beethoven, Concertul nr. 1 de Brahms, Concertele de Grieg și Schumann, Sonatele pentru vioară și pian complete de Mozart cu Szymon Goldberg, Sonatele pentru vioară și pian de Debussy și Franck cu Kyung Wha Chung, precum și lucrări solo de Beethoven, Brahms, Schumann și Schubert.

În 1995, a câștigat două premii la categoria 'Cel mai bun disc instrumental al anului': un premiu Grammy pentru Sonatele de Schubert D664 și D960 și un premiu Edison pentru 'Kinderszenen', 'Kreisleriana' și 'Humoresque' de Schumann. De asemenea, a realizat două discuri cu Murray Perahia (CBS), două albume cu Barbara Hendricks (EMI) și un disc cu piese pentru patru mâini de Schubert cu Daniel Barenboim (Teldec), potrivit sursei amintite anterior.

Există aproximativ 25 de ore de înregistrări ale pianisului, dar multe dintre cele mai remarcabile interpretări ale sale, cum ar fi ultima sonată pentru pian a lui Beethoven, Opus 111, au dispărut odată cu el, puncta Los Angeles Times la moartea sa. Nu a înregistrat niciodată lucrări semnate de Bela Bartok sau Leos Janacek, pe care le-a interpretat uimitor la ultimul său concert din Los Angeles, în 2006, la Walt Disney Concert Hall.

A fost pe bună dreptate supranumit 'arhimag' al pianului, notează site-ul https://schubert.org/. Acest român enigmatic a avut puțini rivali când a venit vorba de a ilumina expresiile muzicale ale lui Beethoven, Schubert, Schumann sau Brahms, mai punctează sursa citată.

Până la retragerea din activitate în 2019, Lupu a exercitat o putere aproape mistică asupra publicului și a inspirat criticii la laude rare. Criticul Alex Ross, pentru care a fost 'practicianul suprem în viață al instrumentului său', a scris că este 'dificil de descris exact ce se întâmplă când degetele lui Radu Lupu întâlnesc pianul'. 'Nu sunt gesturi extravagante, performanțe tehnice orbitoare, noțiuni interpretative uimitoare. Nu o personalitate măreață aruncă muzica în fața ascultătorului. Ceea ce se întâmplă mai întâi este că pianul emană un ton narcotic de impresionant; liniile solitare sau intervalele deschise capătă o strălucire luminoasă. Urmează nuanțe dinamice subtile, voci interioare lucide, ritmuri bine lucrate și frazări cântate, iar dincolo de asta, nimic sau ceva straniu de asemănător muzicii în sine', descria Alex Ross muzica lui Radu Lupu.

Radu Lupu a murit la Lausanne, Elveția, pe 17 aprilie 2022. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)