30 noiembrie - Ziua națională a tezaurului uman viu
La 30 noiembrie, este celebrată la nivel național Ziua națională a tezaurului uman viu, instituită prin Legea 120/2023.
Proiectul de lege a fost inițiat de deputatul PNL de Alba, Florin-Claudiu Roman, care a motivat demersul prin faptul că satul românesc trebuie apărat.
Conform expunerii de motive din proiectul de lege, inițiativa legislativă a vizat 'creșterea gradului de recunoaștere și vizibilitate a păstrătorilor și transmițătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte, al specialiștilor și al publicului larg, precum și promovarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepțional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia', potrivit www.cdep.ro/ și legislație.just.ro.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, la 19 aprilie 2023, cu 202 voturi favorabile, 13 împotrivă și 42 de abțineri.
Potrivit Articolului 2 din lege, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, pot organiza sau sprijini logistic și material, pe tot parcursul anului, manifestările culturale, artistice sau educaționale dedicate acestei zile. Acestea pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării și derulării în bune condiții a manifestărilor, în limita bugetelor aprobate, indică egislație.just.ro.
La 12 mai 2023, președintele României Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 30 noiembrie ca Ziua națională a tezaurului uman viu. În Monitorul Oficial, Partea I nr. 410 din 12 mai 2023 a fost publicată Legea nr. 120/2023 pentru instituirea zilei de 30 noiembrie ca Ziua națională a tezaurului uman viu, conform www.cdep.ro/.
''Titlul de tezaur uman viu este viager, personal și netransmisibil și se acordă pentru România de către Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial'', indică www.cultura.ro.
Programul ''Tezaur uman viu'' reprezintă o inițiativă a Agenției internaționale a ONU UNESCO pentru identificarea și recunoașterea păstrătorilor de tradiții care pot asigura transmiterea nealterată a elementelor de patrimoniu cultural imaterial.
În România, programul funcționează în baza Ordinului Ministrului Culturii nr. 2491 din 27.11.2009 pentru aprobarea Regulamentului de acordare a titlului de Tezaur Uman Viu, amendat prin Ordinul Ministrului Culturii privind modificarea OMC nr. 2491/27.11.2009, potrivit www.cultura.ro. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












