28 noiembrie - Ziua Bucovinei
La 28 noiembrie este aniversată Ziua Bucovinei.
Plenul Senatului a adoptat, la 2 octombrie 2013, propunerea legislativă prin care se instituia marcarea la 28 noiembrie, în fiecare an, a Zilei Bucovinei. Ulterior, Camera Deputaților, for decizional, a adoptat proiectul de lege la 7 octombrie 2015.
Legea 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie - Ziua Bucovinei a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la data de 28 octombrie 2015 și publicată în Monitorul Oficial la 30 octombrie 2015.
Cu prilejul acestei sărbători, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice, se implică în organizarea manifestărilor cultural-științifice, fondurile necesare putând fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităților administrației publice centrale ori ale altor instituții publice.
În acest an, Consiliul Județean Suceava va organiza, la 28 noiembrie, manifestări omagiale dedicate marcării Zilei Bucovinei. De la ora 11:00, la bustul lui Iancu Flondor din apropierea Palatului Administrativ vor fi depuse coroane de flori, după care directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, va susține o scurtă alocuțiune despre importanța zilei de 28 noiembrie 1918, conform https://vivafm.ro/. Cu începere de la ora 14:30, pe esplanada Casei de Cultură, au loc programe susținute de artiști folclorici și de corala și ansamblul ''Ciprian Porumbescu''.
***
La 15/28 noiembrie 1918, ''Congresul general al Bucovinei'', format din reprezentanții aleși ai românilor și ai naționalităților din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, ''unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României''. A fost al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român. Un demers a avut loc la 27 martie/9 aprilie 1918, atunci când teritoriul cuprins între Prut, Nistru, Marea Neagră, și anume Basarabia, se unise, prin voința Sfatului Țării, cu România.
Evenimentele din Bucovina au avut o strânsă legătură cu evoluția situației din Imperiul austro-ungar și cu acțiunile românilor din Transilvania. În octombrie 1918, au avut loc, la Liov, lucrările Adunării Naționale Constituante, convocate de Consiliul Național Ucrainean. Cu această ocazie, s-a pus problema ''independenței'' teritoriului austriac în cadrul Imperiului austro-ungar, urmând să includă și Bucovina nord-vestică. Proclamația de la Liov a produs îngrijorare în rândul românilor din Bucovina.
Fruntașii mișcării naționale din Bucovina - Iancu Flondor și Sextil Pușcariu - au luat inițiativa organizării unei adunări naționale. Manifestarea a avut loc la 14/27 octombrie 1918, la Cernăuți, și s-a bucurat de participarea deputaților români din Parlamentul de la Viena și a foștilor deputați din ultima Dietă bucovineană. Participanții au adoptat o Moțiune, care aproba funcționarea unei Adunări Constituante, ce hotăra ''unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent'' și instituia un Consiliu Național. Acest Consiliu era alcătuit din 50 de membri și avea misiunea de ''a conduce poporul român din Bucovina și a-i apăra drepturile și spre a stabili o legătură între toți românii''. Moțiunea citită de Iancu Flondor a fost acceptată în unanimitate.
Consiliul Național a instituit Consiliul Secretarilor de Stat, compus din 14 membri, și un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor, și în componența căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Pușcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și L. Tomoioagă. Deciziile Adunării au fost prezentate guvernatorului Jozeph von Etzdorf, conte, căruia i s-a cerut să predea puterea administrativă noului guvern. Inițiativa Adunării Constituante din Bucovina a avut o importanță deosebită în desprinderea provinciei de imperiul austro-ungar pe baza principiului autodeterminării naționale.
Acest organ reprezentativ pentru Bucovina a decis, în deplină unanimitate, ''unirea Bucovinei cu celelalte țări românești într-un singur stat național independent și va purcede în acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania și Ungaria''. Congresul a decis, în unanimitate: ''Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investit singur cu putere legiuitoare, în numele Suveranității Naționale, Hotărâm Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României''.
Unirea Bucovinei cu patria-mamă a fost urmată și încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când avea loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a decis Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












