DOCUMENTAR: Cinci ani de la decesul marii legende a fotbalului mondial Diego Armando Maradona (25 noiembrie)
La 25 noiembrie 2020, în localitatea Dique Lujan din Argentina, s-a stins din viață Diego Armando Maradona, considerat de mulți oameni de fotbal drept cel mai mare jucător al tuturor timpurilor.
Internaționalul argentinian Diego Armando Maradona s-a născut la 30 octombrie 1960, în Villa Fiorito, o comunitate săracă din apropierea capitalei Buenos Aires, potrivit https://tacklefrombehind.com.

A început să îndrăgească fotbalul, la trei ani, când a primit prima minge de fotbal. La vârsta de 10 ani, a început să joace fotbal organizat la echipa Los Cebollitas, formație care făcea parte din Argentinos Juniors, un cunoscut club din Argentina. Los Cebollitas ajunsese cu el, în formula din primul unsprezece, la 136 de meciuri fără înfrângere, potrivit https://thesportsside.com.
A debutat în fotbalul profesionist la Argentinos Juniors, la 15 ani, potrivit https://tacklefrombehind.com. A jucat pentru Argentinos Juniors (1976-1981), mergând apoi la una dintre cele mai titrate echipe din fotbalul argentinian Boca Juniors (1981-1982).

A părăsit fotbalul sud-american pentru gruparea spaniolă FC Barcelona, într-unul dintre cele mai scumpe transferuri ale fotbalului internațional de la acel moment, în 1982, circa 5 milioane de lire sterline, potrivit https://world-soccermuseum.org. A jucat pentru Barcelona până în anul 1984, câștigând titlul în Campionatul Spaniei, Cupa Regelui și Supercupa Spaniei, în 1983.
În 1984, s-a transferat în Campionatul Italiei, la Napoli, pentru o sumă de transfer record și de această dată, circa 6,9 milioane de lire sterline, conform https://world-soccermuseum.org. Aducerea sa la Napoli a reprezentat punerea în aplicare a planului managerial al președintelui clubului Corrado Ferlaino care era hotărât să conducă clubul spre marea performanță, potrivit https://www.football-napoli.net/. La 5 iulie 1984, Diego Maradona a fost prezentat publicului pe San Paulo, în fața a 75.000 de spectatori. Prin aducerea lui Maradona, Napoli câștiga primul titlu din istorie, la 10 mai 1987. Clubul a câștigat și Cupa Italiei, potrivit https://www.football-napoli.net/.

Maradona a fost cel mai bun marcator al echipei, cu 10 goluri și cel puțin 10 pase decisive de gol. Diego era un superstar, un lider și un jucător cheie la Napoli. Coechipierul său, Francesco Romano îl descria: ''Nu am mai văzut asemenea lucruri. La antrenamente, la încălzire, nu am mai văzut pe cineva să facă ceea ce făcea el'', potrivit sursei citate. A câștigat, din nou, titlul cu Napoli în 1990.
A câștigat Cupa UEFA, în 1989, în finala cu Stuttgart. În meciul tur, Napoli a câștigat cu 2-1 prin golurile marcate de Maradona și Careca, iar în returul finalei a fost egal 3-3, Napoli câștigând Cupa UEFA, primul trofeu la nivel de competiții europene continentale.

În cele 257 de apariții în tricoul lui Napoli, Maradona a marcat 115 goluri.
Maradona a plecat de la Napoli, în 1991, și a jucat în Spania, la Sevilla (1992-1993), unde a marcat 6 goluri în 28 de apariții, după care a revenit în țara natală, unde a mai jucat pentru o scurtă perioadă de timp pentru echipele ''Newell's Old Boys'' (1993-1994) și ''Deportivo Mandiyu'' (1995).
Performanța sa la naționala Argentinei la ediția din 1986 a Cupei Mondiale a fost una neverosimilă, conform https://thesportsside.com. În meciul antologic din sferturi, Argentina a învins naționala Angliei, Maradona marcând în săritură, ajutându-se și de mână, denumită ulterior ''Mâna lui Dumnezeu''. În finala turneului, Argentina a învins, cu scorul de 3-2, echipa națională similară a Germaniei de Vest, care avea în componență nume mari ale fotbalului german, potrivit https://thesportsside.com.
În cele 91 de meciuri în care a îmbrăcat tricoul naționalei Argentinei, Diego Maradona a marcat 34 de goluri.
În 1986 și în 1987, France Football și Onze Mondial i-au acordat premiul Onze d'Or, pentru cel mai bun jucător din fotbalul din Europa.
În 2000, într-un sondaj al FIFA, a fost desemnat, împreună cu brazilianul Pele, pentru titlul de jucătorul secolului.

Viața fostei mari legende a fotbalului argentinian a fost presărată cu multe momente de reușite extraordinare pe plan profesional și personal, dar și cu multe episoade dificile, cu numeroase probleme de sănătate, care s-au manifestat în mentalul colectiv ca niște veritabile perdele de umbră peste cariera fastuoasă a legendarului jucător.
În plan fotbalistic, cariera sa a fost încununată de ceea ce și-a dorit: titlul mondial cu naționala Argentinei, la Cupa Mondială din 1986, titlul în Campionatul Spaniei cu FC Barcelona și Cupa Regelui (1983), de două ori titlul cu Napoli în Campionatul Italiei (1987 și 1990), Cupa UEFA cu clubul napoletan în 1989, potrivit https://thesportsside.com.
În memoria sa, la 4 decembrie 2020, stadionul San Paolo al echipei italiene Napoli, din sudul Italiei, la care genialul jucător argentinian a îmbrăcat tricoul timp de șapte ani, a fost redenumit Stadionul Diego Armando Maradona, potrivit https://www.skysports.com/.

În Argentina, la 26 noiembrie 2020, suporterii echipei Boca Juniors au adus, la un meci din campionat, un ultim omagiu impresionant, printr-o scenografie fastuoasă, fostului lor idol, amintind lumii întregi de jucătorul fenomenal alintat ''El Pibe de Oro'' (''Băiatul de Aur''). AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cerasela Bădiță, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Diego Maradona/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












