Ortodoxe
Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, episcopul Iconiei, și Grigorie, episcopul Acragandelor
Duminica a 26-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 26 dR. Sf. ep. Amfilohiu din Iconiu și Grigorie al Agrigentului

Romano-catolice
Cristos, Regele Universului
Ss. Clement I, pp. m.; Columban, abate; Lucreția, m.


Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii este pomenit de Biserica Ortodoxă Română în ziua de 23 noiembrie.

'Cuviosul Antonie era mic de stat și gârbov de bătrânețe, barba deasă, scurtă și destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puțin iute din fire și lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă și numai cele de trebuință purta'. (Viețile Sfinților)

Acest fericit părinte a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab (1632-1654) și a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu (1688-1714).

A îmbrățișat viața monahală la Schitul Iezeru. Aici Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala și asprimea vieții mânăstirești. Atât de mare era nevoința sa, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.

Cu voia egumenului mănăstirii, Cuviosul Antonie a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în Muntele Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătățit și poate fi multora de folos, a stăruit ca el să rămână în țară.

'După multe nevoințe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieșit din schit și cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peșteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuță în care s-a rugat neîncetat ziua și noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite și supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea și neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, postirile și plecăciunile genunchilor săi?'. (Viețile Sfinților)

'Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanțuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas și atunci numai pâine uscată și apă, dar acelea cu măsură. Vin și băutură amețitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai pentru osteneală stătea rezemat de niște pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodată la rugăciune'. (Viețile Sfinților)

Vestea despre nevoințele și viața sa sfântă s-a răspândit atât în Oltenia, cât și dincolo de munți, în Transilvania, de unde tot mai mulți călugări și credincioși veneau la peștera Cuviosului Antonie. Sfântul Cuvios Antonie a trecut la cele veșnice la 23 noiembrie 1720 (după unii istorici, în 1714 sau 1718).

A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, prin hotărârea Sfântului Sinod din iunie 1992, fixându-i-se ca dată de prăznuire ziua trecerii sale din această lume, 23 noiembrie.


* Sfântul Ierarh Amfilohie, episcopul Iconiei, a participat la Sinodul II Ecumenic. A trăit până în vremea împăratului Teodosie I, cunoscut și sub numele de Teodosie cel Mare (379-395), cel care a decretat creștinismul religie oficială a Imperiului Roman.

Pentru lupta sa împotriva ereziilor ce tulburau Biserica în acel timp, Sfântul Amfilohie era cunoscut și prețuit de Sfinții Părinți. Avea o relație deosebită cu Sfântul Vasile cel Mare și cu Sfântul Grigorie Teologul. (surse: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com; 'Monahismul ortodox românesc', vol. II, 2016; arhiepiscopiaramnicului.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan)