SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 noiembrie
Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului;
Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului
Greco-catolice
Sf. cuv. Grigore Decapolitul; Sf. aep. Proclu al Constantinopolului; Sf. m. Dasius din Durostorum
Romano-catolice
Ss. Grigore Decapolitul; Edmund, rege
Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este sărbătorit de Biserică în ziua de 20 noiembrie.
Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut într-una dintre cetățile Decapolisului, Irinopolis, în Asia Mică. Tatăl lui se numea Serghie și era un om robit de patimi, 'încât pentru mântuirea lui nicidecum nu purta de grijă'. Mama sa, Maria, era însă 'binecredincioasă, iubitoare de Dumnezeu și de fii', care, fiind rădăcină bună, a odrăslit pe acest mare sfânt. (Viețile Sfinților)
Sfântul Grigorie a avut parte de o bună educație, dar alerga totdeauna la biserică cu multă evlavie și toate cuvintele folositoare și mântuitoare de suflet, câte le auzea, le împlinea și cu fapta, ca un cunoscător și înțelept. Apoi, înălțându-și mintea la cele cerești, a urât cu totul cele pământești, iar de trup nicio grijă nu purta.
Mergea la biserică adeseori și asculta cu multă luare aminte Psalmii, prin care sufletul său se aprindea de dor dumnezeiesc. De multe ori, depărtându-se în loc liniștit, se ruga lui Dumnezeu.
'Dragostea și milostivirea atât de mult le-a câștigat-o Cuviosul Grigorie, încât nu pomenea nicidecum răul cuiva și toate supărările ce-i veneau asupra, le răbda ca pe niște pricini de bucurie, păzind până la sfârșitul vieții sale această lăudată doime a faptelor bune, adică dragostea și milostivirea'. (Viețile Sfinților)
Ajungând într-o mănăstire al cărei egumen era o rudenie a sa, Simeon, arhimandrit peste mai multe mănăstiri, tânărul Grigorie 'primea învățăturile, sfaturile și îndemnurile către faptele bune, ale unchiului său, precum se așează pecetea pe ceara cea moale. Pentru aceea a sporit în scurtă vreme în faptele bune și în nevoințele monahicești. Adică în ascultare, în smerenie, în dreapta judecată, în cunoștință, în răbdare, în blândețe, în dragoste către Dumnezeu și către aproapele și, în toate faptele bune, încât s-a făcut iubit tuturor fraților mănăstirii, care ca pe un înger a lui Dumnezeu îl socoteau. Iar fericitul Grigorie, cu cât se vedea cinstit de către toți, cu atât mai mult se smerea, în toate urmând lui Dumnezeu, Celui ce S-a smerit pentru noi, și ne-a învățat, zicând: Luați asupra voastră jugul Meu, și vă învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima'. (Viețile Sfinților)
După un timp, Sfântul Grigorie a început a merge din loc în loc, venind în mijlocul credincioșilor și încurajându-i spre mărturisirea dreptei credințe în lupta pentru sfintele icoane. În această călătorie, în care s-a arătat și mare făcător de minuni, Sfântul Grigorie a trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a stat mai multă vreme.
În ultimii ani ai vieții, a rămas la o mănăstire aproape de Tesalonic. Se spune că sărăcia lui era apostolică și îmbrăcămintea evanghelicească, căci numai cu o haină proastă își acoperea trupul. Cu o astfel de petrecere trăind el, atât de mult și-a curățit sufletul și trupul de toate patimile, încât s-a făcut vrednic de preoție și a fost hirotonit preot, slujind Sfânta Liturghie cu inima zdrobită și cu duhul smereniei.
La Tesalonic s-a îmbolnăvit grav, și, așa bolnav și slăbit, a călătorit până la Constantinopol, unde a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat la o mănăstire din oraș.
În 1453, când Bizanțul a căzut sub stăpânirea turcească, moaștele Sfântului Grigorie, întregi, au fost aduse în părțile Dunării. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaște, banul Țării Românești, Barbu Craioveanu, le-a cumpărat, în 1498, și le-a dus la Mănăstirea Bistrița (Râmnicu Vâlcea), ctitoria sa, unde se păstrează până astăzi.
* Sfântul Dasie, ostaș creștin, a fost ales prin sorți rege al Saturnaliilor, sărbătoare populară la romani. La aceste petreceri, după alegere, regele se îmbrăca în hainele și cu insignele zeului sărbătorii, având îngăduința ca timp de treizeci de zile să se dedea la tot felul de distracții și desfrânări, în fruntea unui cortegiu de soldați, spre hazul și desfătarea mulțimii.
După trecerea acestui răstimp, cel ales rege era sacrificat, prin aruncare în sus și, în cădere, era străpuns de săbiile ostașilor.
Sfântul Dasie s-a socotit ostaș al Domnului Iisus Hristos și s-a opus cu tărie să îndeplinească acest nelegiuit obicei. S-a hotărât apoi ziua în care fericitul Dasie trebuia să fie adus de ostași pentru a săvârși măreața sărbătoare a lui Cronos (Saturn), spre bucuria și distracția lor. Dar neînfricatul creștin a spus soldaților care-l constrângeau: 'Fiindcă mă siliți la această întinăciune, este mai bine pentru mine să fiu jertfă de bună voie Domnului Hristos, decât să mă jertfesc idolului vostru'. (https://www.sfintiromani.ro)
Auzind acestea, slujitorii fărădelegii l-au închis îndată într-o temniță întunecoasă, iar a doua zi l-au scos din închisoare și l-au dus la pretoriul legatului roman, Bassus.
Mărturisind Sfântul Dasie că este creștin și nu se roagă chipurilor împăraților, așa cum era îndemnat de dregător, acesta i-a dat un răgaz de două ore, ca să se mai gândească și să aleagă viața.
Iar fericitul Dasie i-a răspuns: 'Ce nevoie este de un răgaz de două ore? Ți-am arătat voința și alegerea mea când am spus: 'Fă ceea ce voiești, căci eu sunt creștin. Disprețuiesc pe împărați și mărirea lor, pe care o privesc cu dispreț, ca, după despărțirea de această viață, să pot trăi viața de dincolo' '.
Atunci legatul Bassus, văzând stăruința lui în credința Domnului nostru Iisus Hristos, a poruncit să fie supus la multe alte chinuri și în cele din urmă a dat hotărârea să i se taie capul.
Sfântul Mucenic Dasie s-a săvârșit din viață, în cele din urmă, prin tăierea capului la 20 ale lunii noiembrie, în ziua de vineri, fiind lovit cu sabia de călăul Anicet Ioan.
Moaștele Sfântului Martir Dasie au rămas până la 579 la Durostor (Silistra), când, din cauza năvălirii avarilor, au fost duse la Ancola, în Italia, și așezate cu mare cinste în biserica Sfântului Chiriac, din acel oraș. Pomenirea lui se face la 20 noiembrie și la 18 iulie. (surse: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com; 'Sfinți români și apărători ai Legii strămoșești', București, 1987 - https://www.sfintiromani.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13
Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)
O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie
Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați
AnulNadia/ Nadia Comăneci aniversează 65 de ani - 'Nimeni nu știe când anume intră în istorie'
În Anul dedicat Zeiței de la Montreal, Nadia Comăneci aniversează 65 de ani. Născută la 12 noiembrie 1961, la Onești, Nadia Comăneci a ajuns să schimbe istoria gimnasticii cu primul '10' olimpic, în 1976. 'Nimeni nu știe când anume intră în istorie. Nu există manuale de specialitate în domeniu, care să-ți spună cum să
12 noiembrie - Ziua Cercetașilor Militari
La 12 noiembrie, Armata Română celebrează Ziua Cercetașilor Militari. Acest demers amintește de momentul constituirii primului element organizat al unităților de cercetași în Armata Română. Cercetașii reprezintă una dintre cele mai de temut arme ale oricărei armate moderne. Cercetașii sunt cei care culeg informații despre inamic, în ori
12 noiembrie - Ziua Statului Major al Apărării
La 12 noiembrie, Armata Română marchează Ziua Statului Major al Apărării. Statul Major al Apărării este organismul superior de concepție și comandă al Armatei Române, care îndeplinește un rol esențial în pregătirea armatei și a națiunii române pentru apărare, conform site-ului www.
Reuniunea comunității politice europene (Dublin, 12 noiembrie 2026)
Cea de-a noua reuniune a Comunității politice europene, o platformă de dialog ce reunește șefi de stat și de guvern din întreaga Europă, va avea loc în 12 noiembrie 2026, la Dublin, în Irlanda. Tema reuniunii va fi 'O Europă puternică, sigură și conectată', conform https://www.consilium.euro
12 noiembrie - Ziua geodezilor militari
La 12 noiembrie este celebrată Ziua geodezilor militari. Bazele Serviciului Topografic al Armatei Române au fost puse de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), prin semnarea Înaltului Ordin de Zi nr. 83 din 12 noiembrie 1859, prin care se înființa ''Corpul (Korpu) de Stat Major General'', care avea în comp
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 noiembrie
Ortodoxe Sf. Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bighigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu; Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei; Sf. Cuv. Nil Pustnicul Greco-catolice Sf. aep. Ioan Milostivul al Alexandriei; Sf. cuv. Nil Sinaitul; Sf. aep. m. Iosafat














