DOCUMENTAR: 20 de ani de la lansarea filmului 'Harry Potter and the Goblet of Fire' (18 noiembrie)
La 18 noiembrie 2005 era lansat, la nivel mondial, filmul 'Harry Potter and the Goblet of Fire' ('Harry Potter și Pocalul de Foc'), cel de-al patrulea episod al aventurilor personajului creat de romanciera britanică J.K. Rowling, potrivit https://www.imdb.com/.
Filmul - regizat de Mike Newell - a avut premiere europene la Londra, la 6 noiembrie, și la Paris, la 8 noiembrie, dar și peste Oceanul Atlantic, la New York, în data de 12 noiembrie 2005. Până la sfârșitul lunii noiembrie, în SUA, filmul a realizat încasări de 20,45 milioane de dolari, potrivit AFP, iar în Marea Britanie a fost cel mai vizionat film al anului, cu încasări record de 77,4 milioane de dolari, în prima lună de la lansarea sa pe marele ecran, conform https://www.imdb.com/.
Producătorii au descris filmul ca 'cel mai sumbru' din seria Harry Potter, el fiind interzis minorilor sub 13 ani neînsoțiți, din cauza câtorva scene considerate violente. În vârstă acum de 14 ani și aflat în cel de-al patrulea an de studii la Școala de Vrăji și Vrăjitori 'Hogwarts', Harry Potter trebuie să treacă prin cea mai cumplită încercare, în cadrul Campionatului Celor Trei Vrăjitori, atunci când numele său este extras din 'Pocalul de Foc' ('Goblet of Fire'). După suspendarea Cupei Hogwarts la Vâjthaț, în urma unor evenimente neașteptate, a fost reluat tradiționalul Campionatul al Celor Trei Vrăjitori, în care elevi reprezentând școli de vrăjitorie diferite se întrec în tot felul de concursuri care mai de care mai provocatoare. Harry Potter a fost înscris la acest concurs, fără a fi dorit acest lucru, și trebuie să facă față și să treacă de cele trei probe care erau destinate elevilor mai mari.
Scenaristul american Steve Kloves a fost cel care a adaptat romanul pentru ecranizare, scenariul având la bază cea de-a patra carte a scriitoarei britanice J.K. Rowling, cu același titlu, care a fost lansată în 2000.
Protagoniști ai filmului sunt Daniel Radcliffe - Harry Potter, Rupert Grint - Ron Weasley și Emma Watson - Hermione Granger, iar din distribuție mai fac parte actorii: David Bradley - Argus Filch, John Cleese - Sir Nicholas De Mimsy-Porpington, Robbie Coltrane - Rubeus Hagrid, Tom Felton - Draco Malfoy, Michael Gambon - directorul Albus Dumbledore, Richard Griffiths - unchiul Vernon Dursley, Ian Hart - profesorul Quirrell, John Hurt - Domnul Ollivander, Matthew Lewis - Neville Longbottom, Harry Melling - Dudley Dursley, Katharine Nicholson - Pansy Parkinson, Alan Rickman - profesorul Severus Snape, Fiona Shaw - mătușa Petunia Dursley, Maggie Smith - profesoara Minerva McGonagall, Julie Walters - doamna Weasley, Bonnie Wright - Ginny Weasley, potrivit https://www.cinemagia.ro/.
Filmul a fost precedat de producțiile 'Harry Potter and the Sorcerer's Stone' (2001, primul din serie, regia Chris Columbus), 'Harry Potter and the Chamber of Secrets' (15 noiembrie 2002, regia Chris Columbus), 'Harry Potter and the Prisoner of Azkaban' (4 iunie 2004, regia Alfonso Cuarón) și a fost urmat de alte patru 'Harry Potter and the Order of Phoenix' și 'Harry Potter and the Half-Blood Prince' (lansate la 11 iulie 2007, respectiv 15 iulie 2009, regia David Yates) și 'Harry Potter and the Deathly Hallows' (prima parte a fost lansată în noiembrie 2010 și a doua în iulie 2011, regia David Yates).
Pelicula 'Harry Potter and the Goblet of Fire' a câștigat 13 premii - Premiul Top Box Office Films - ASCAP (2006, Patrick Doyle), Premiul BAFTA la categoria cel mai bun design de producție (Stuart Craig), Premiul 'Golden Reel' al Editorilor de Sunet din SUA la categoria cel mai bun montaj de sunet într-un lungmetraj - străin (2006, Randy Thom), Premiul pentru contribuție la imagini cinematografice din partea Art Directors Guild (2012, David Heyman) și a obținut 48 de nominalizări, între care cea mai importantă a fost distincția de la premiile Oscar din 2006, filmul fiind nominalizat la categoria cea mai bună scenografie (Stephenie McMillan și Stuart Craig), notează https://www.imdb.com/.
***
Scriitoarea J.K. Rowling (n. 31 iulie 1965) a conceput personajul Harry Potter în 1990. În următorii cinci ani, a început să contureze toate cele șapte cărți ale seriei, prima carte, 'Harry Potter and The Philosopher's Stone', fiind publicată în 1997. Sub titlul 'Harry Potter and the Sorcerer's Stone', cartea a fost publicată în 1998, în SUA. Au urmat alte șase titluri, fiecare obținând un și mai mare succes: 'Harry Potter and the Chamber of Secrets' (1998), 'Harry Potter and the Prisoner of Azkaban' (1999), ''Harry Potter and the Goblet of Fire' (2000), 'Harry Potter and the Order of Phoenix' (2003), 'Harry Potter and the Half-Blood Prince'' a fost lansată simultan în luna iulie 2005 în 106 țări de pe glob, reușind să bată toate recordurile de vânzări; ''Harry Potter and the Deathly Hallows' (2007) a fost vândută în Marea Britanie și în SUA, în 11 milioane de exemplare, în prima zi de la lansare. În octombrie 1998, Warner Bros a cumpărat drepturile de ecranizare pentru întreaga serie.
Este autoarea cărților 'Fantastic Beasts and Where to Find Them' și 'Quidditch Through the Ages', publicate în 2001, urmate de 'The Tales of Beedle the Bard', în 2008.
A publicat primul roman pentru adulți, în 2012, ''The Casual Vacancy'', tradus în 44 de limbi. Sub pseudonimul Robert Galbraith, a scris romane de suspans, al căror personaj principal este detectivul Cormoran Strike: ''The Cuckoo's Calling'' (2013), 'The Silkworm' (2014), 'Career of Evil' (2015), 'Lethal White' (2018), 'Troubled Blood' (2020), 'The Ink Black Heart' (2022), 'The Running Grave' (2023), 'The Hallmarked Man' (2025), potrivit https://www.jkrowling.com/.
Piesa de teatru 'Harry Potter and the Cursed Child' (partea I și a II-a), realizată în 2016 după un scenariu original, la care a colaborat cu dramaturgul Jack Thorne și cu regizorul John Tiffany, a fost lansată la Londra și jucată, apoi, în SUA și Australia. Cartea ce cuprinde scenariul a fost publicată pentru a marca lansarea piesei în iulie 2016.
A scris scenariul filmului 'Fantastic Beasts and Where to Find Them' (2016), ce are la bază cartea sa din 2001. Alte două filme 'Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald' și 'Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore' au fost lansate în 2018, respectiv în 2022, potrivit https://www.imdb.com/.
Între premiile și distincțiile primite se află: Autorul Anului al Asociației Vânzătorilor de Carte (1998 și 1999), Cartea pentru copii a Anului, British Book Awards (1998 și 1999), Premiul pentru ficțiune 'WH Smith' (2004), Insigna de Aur 'Blue Peter' (2007), Premiul 'James Joyce' (University College Dublin, 2008), Premiul pentru întreaga activitate, British Book Awards (2008), Premiul pentru literatură ''Hans Christian Andersen'' (Danemarca, 2010), PEN America Literary Service Award (2016), Premiul 'Ripple of Hope' Robert F. Kennedy (2019), potrivit https://www.jkrowling.com/.
I-a fost acordat Ordinul Imperiului Britanic (OBE), în 2001, urmat de Premiul Concord al Prințului de Asturias, în 2003, și titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare a Franței, în 2009.
În 2021, a lansat prima carte pentru copii, după seria 'Harry Potter', intitulată 'The Christmas Pig', cu ilustrații semnate de Jim Fred.
J.K. Rowling s-a aflat, în 2024, printre contributorii cărții 'The Women Who Wouldn't Wheesht', publicată și editată de Susan Dalgety și Lucy Hunter Blackburn. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.imdb.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
8 septembrie - Ziua petrolistului
La 8 septembrie este celebrată Ziua petrolistului sub patronajul Sfintei Fecioare Maria, protectoarea personalului din întreaga industrie a petrolului, a celor care lucrează în activități de foraj, de extracție, prelucrare și cercetare. Această zi este aniversată începând din 1990 din inițiativa Federației Sindicatelor Libere și Indepen
8 septembrie - Ziua internațională pentru alfabetizare (UNESCO)
Ziua internațională pentru alfabetizare (International Literacy Day - ILD) se sărbătorește anual la 8 septembrie, în 2026 marcându-se cea de-a 60-a aniversare. Ziua internațională a alfabetizării (ZIA) are, în 2026, tema 'Literacy for people, the planet and prosperity'/'Alfabetizarea pentru oameni, planetă și prosperitate', do
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)
Nașterea Maicii Domnului este cea dintâi mare sărbătoare din anul bisericesc ortodox, prăznuită la 8 septembrie. Sărbătoarea a fost stabilită în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizează ziua veșniciei, viața fără de sfârșit, iar datorită ei, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu S-a întrupat, a biruit moartea și a dărui
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 septembrie
Ortodoxe Nașterea Maicii Domnului Greco-catolice Nașterea Maicii Domnului Romano-catolice Nașterea Sf. Fecioare Maria Sf. Toma din Villanova, ep. Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserică Ortodoxă în ziua de 8 septembri
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 septembrie
Este a 251-a zi a anului 2026. Au mai rămas 114 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 19 h 40 m. Luna răsare la 03 h 06 m și apune la 18 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
7 septembrie - Ziua mondială de conștientizare a distrofiei musculare Duchenne (ONU)
Cu ocazia Zilei mondiale de conștientizare a distrofiei musculare Duchenne (ONU) din 2026, comunitatea globală afectată de Duchenne se unește în jurul temei 'Accesul schimbă vieți' ('Access changes lives'), anunță site-ul https://www.worldduchenne.org/. Accesul
Ședință a CSAT: programul SAFE, printre temele discutate (croologie 2025-2026)
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește la 7 septembrie, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la: * Planul de înzestrare a Armatei României 2027-2036; * Programul Armata României 2044; * Documentul de analiză privind implementarea
7 septembrie - Ziua internațională a aerului curat pentru un cer albastru (ONU)
Ziua internațională a aerului curat pentru un cer albastru este marcată anual, începând cu anul 2020, la 7 septembrie, potrivit Rezoluției 74/212, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) la 19 decembrie 2019, menționează https://undocs.org. Rezoluția 74/212 subliniază im
7 septembrie - Ziua internațională a cooperării polițienești
La 7 septembrie este marcată, sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ziua internațională a cooperării polițienești. În anul 2026, această celebrare ajunge la cea de-a patra ediție, reafirmând angajamentul comun al statelor membre, al forțelor de ordine naționale și al marilor organisme internaționale de a formula răspunsuri integrate în fața ameninț
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 septembrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Simeon și Amfilohie de la Pângărați; Sf. Mc. Sozont; Sf. Cuv. Casiana Imnografa Greco-catolice Sf. m. Sozont Romano-catolice Sf. Regina, fc. m. Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie au fost canonizați de Sfântul Sinod al Bis
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 septembrie
Este a 250-a zi a anului 2026. Au mai rămas 115 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 19 h 42 m. Luna răsare la 01 h 46 m și apune la 17 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Claus, prințul consort al reginei Beatrix a Țărilor de Jos (1980-2013)
Prințul consort Claus a fost soțul reginei Beatrix a Țărilor de Jos, astăzi în vârstă de 88 de ani, care a domnit timp de 33 de ani, după abdicarea mamei sale, Juliana, în 1980, și până la 30 aprilie 2013, când a abdicat rândul ei și i-a succedat la tron fiul său, prințul Willem-Alexander.
DOCUMENTAR: 15 ani de la inaugurarea Arenei Naționale din București (6 septembrie)
La 6 septembrie 2011, a fost inaugurată Arena Națională din București, cel mai amplu și complex proiect de infrastructură sportivă derulat în România după 1989, arată arena-nationala.ro. Evenimentul inaugural a fost partida oficială dintre reprezentativele de fotbal ale României și Fra
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 septembrie
Ortodoxe Pomenirea minunii din Colose a Sf. Arhanghel Mihail; Sf. Mc. Eudoxie Duminica a 14-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 14-a după Rusalii. Amintirea minunii din Colose a Sf. Arhanghel Mihail Romano-catolice Duminica a 23-a de peste an Sf.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 septembrie
Este a 249-a zi a anului 2026. Au mai rămas 116 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 44 m și apune la 19 h 43 m. Luna răsare la 00 h 31 m și apune la 17 h 11 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)










