Liga Națiunilor a fost prima organizație de securitate colectivă înființată după Primul Război Mondial al cărui principal scop a fost folosirea negocierilor politico-diplomatice între state pentru evitarea producerii unui conflict internațional, pentru menținerea păcii în acord cu principiile fundamentale ale Pactului Ligii acceptat de statele membre, respectiv ''dezvoltarea cooperării între națiuni și garantarea păcii și securității acestora'', potrivit www.unog.ch.

Prima reuniune a Adunării Ligii Națiunilor s-a desfășurat la 15 noiembrie 1920, la Geneva, potrivit https://www.ungeneva.org.

Propunerea privind înființarea acestei organizații se regăsește în programul 'Cele 14 puncte' al președintelui american Woodrow Wilson, dat publicității la 8 ianuarie 1918, în Congresul american.

La 25 ianuarie 1919, sesiunea plenară a Conferinței de Pace de la Versailles a aprobat propunerile pentru crearea Ligii Națiunilor, iar la 28 aprilie 1919, a fost adoptat în unanimitate proiectul Convenției asupra moțiunii avansate de președintele american Woodrow Wilson.

La 28 iunie 1919, odată cu semnarea Tratatului de la Versailles și a celorlalte tratate de pace, a fost parafată Convenția Ligii Națiunilor.

În 16 ianuarie 1920 s-a desfășurat, la Paris, prima sesiune de lucru a Consiliului Ligii Națiunilor.

Principalele organisme decizionale ale Ligii Națiunilor au fost: Adunarea, care includea toate statele membre, Consiliul format din membri permanenți (Franța, Italia, Japonia și Marea Britanie, iar ulterior Germania în perioada 1926-1935) și alți zece membri nepermanenți desemnați prin rotație de Adunarea organizației, respectiv Curtea Internațională de Justiție.

Sediul organizației a fost stabilit la Geneva, Convenția fiind semnată inițial de 32 de state membre. Organizația nu dispunea de o forță militară proprie, dar se baza pe capacitatea statelor membre pentru a furniza la nevoie sprijin militar. A fost pentru prima dată când s-a coagulat la nivel internațional un forum instituțional de evitare a războiului reunind state din Asia de Sud-Est, Europa și America de Sud.

Prima întrunire a Adunării Ligii Națiunilor a avut loc la Geneva, la 15 noiembrie 1920, sub coordonarea președintelui american Woodrow Wilson, și a reunit 241 de delegați din 41 de state, printre care și România, potrivit www.unog.ch și https://awcungeneva.com.

Sesiunea a fost deschisă de reprezentantul Paul Hymans al Belgiei, dând citire mesajului președintelui american al SUA, iar, la rândul său, premierul Elveției Motta a transmis mesajul de bun venit delegaților prezenți la reuniune. Statele, care nu au fost prezente la reuniunea Adunării Ligii Națiunilor, în calitate oficială sau semioficială, au fost SUA, Mexic, Turcia și Rusia, potrivit www.upi.com.

Paul Hymans a fost ales președinte al Adunării Ligii Națiunilor, cu 35 de voturi favorabile și 6 împotrivă.

S-a discutat pe marginea primelor două bugete ale Ligii, iar dr. Fridjof Nansen (Norvegia) a fost desemnat să investigheze chestiunea repatrierii prizonierilor din Rusia și Germania către țările natale.

De asemenea, au fost puse în discuție metode de combatere a tifosului și de recuperare în statele din Europa Centrală.

Au avut loc dezbateri asupra plebiscitelor desfășurate în cantoanele Eupen și Malmedy din estul Belgiei, locuite de populație majoritară vorbitoare de limbă germană.

Una dintre cele mai spinoase probleme, discutată cu prilejul acestei prime Adunări, a fost chestiunea de graniță Tacno-Arica, disputată de Peru, Chile și Bolivia care, din preajma anilor 1917, a fost subiectul unor divergențe între aceste state, îngrijorând liderii statelor din America de Sud cu posibilitatea escaladării diferendului într-un conflict armat.

Totodată, a fost luată în discuție posibilitatea înființării unei forțe internaționale a Ligii Națiunilor care să poată interveni în situații de criză și pentru pacificarea unei zone cu risc de escaladare. A fost pus în discuție drept exemplu diferendul dintre Polonia și Lituania.

La 13 decembrie 1920, Adunarea a aprobat proiectul de statut al Curții Permanente Internaționale de Justiție cu 22 de voturi favorabile. Curtea funcționa la Haga și reunea cei 11 judecători pentru un mandat de nouă ani, conform http://presidentwilson.org.

Austria, Bulgaria, Costa Rica, Finlanda, Luxemburg au fost admise în Liga Națiunilor. S-a discutat asupra oportunității angajării statelor membre asupra trimiterii de forțe pentru menținerea păcii în zona respectivă, Consiliul Ligii Națiunilor admițând că poate cere, dar nu poate obliga, angajarea de forțe militare naționale pentru gestionarea situației, rămânând ca decizia să aparțină fiecărui stat în parte.

Urmare a încheierii Primului Război Mondial, una dintre chestiunile delicate, discutată în cadrul acestei prime Adunări, a fost reducerea armamentelor.

Fiind cunoscute tendințele revizioniste ale unor state de pe continent dar și disputele bilaterale între alte națiuni care puteau să se transforme ușor în conflict, problematica dezarmării a fost dezbătută în cadrul Adunării, admițându-se că este nevoie ca fiecare stat membru să pună în aplicare recomandările adoptate, la Geneva, de reducere a stocurilor de armament și a bugetelor destinate înarmării, potrivit http://presidentwilson.org.

Această rezoluție a strâns 30 de voturi pentru și 7 împotrivă. Timp de doi ani statele membre se obligau să nu crească bugetele înarmării, la recomandarea Ligii Națiunilor, iar unde ar fi apărut situații excepționale acestea să fie discutate cu Liga Națiunilor.

Cu prilejul încheierii lucrărilor reuniunii, în decembrie 1920, Adunarea a hotărât ca toate subiectele abordate să fie analizate de Secretariatul Ligii Națiunilor și transmise ulterior Consiliului Ligii.

La 8 aprilie 1946, la Geneva, s-a desfășurat cea de-a 21-a și ultima sesiune a Adunării Ligii Națiunilor, prilej cu care Lordul Robert Cecil, unul dintre fondatorii organizației, a subliniat în discursul final că eforturile Ligii Națiunilor nu s-au risipit, urmând să fie valorificate pentru constituirea noii organizații postbelice - Organizația Națiunilor Unite, potrivit www.unog.ch. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.ungeneva.org