DOCUMENTAR: 185 de ani de la nașterea sculptorului și graficianului Auguste Rodin (12 noiembrie)
Sculptorul francez Auguste Rodin a fost profund inspirat de tradiție, dar s-a răzvrătit împotriva formelor sale idealizate.
De-a lungul unei cariere care s-a întins de la sfârșitul anilor 1880 și până la finalul vieții, 1917, a introdus practici inovatoare care au deschis calea pentru sculptura modernă. El credea că arta ar trebui să fie fidelă naturii, o filosofie care i-a modelat atitudinea față de modele și materiale, menționează https://rodinmuseum.org/.
Controversele au înconjurat anumite dintre lucrările sale, cum ar fi scandalurile din jurul Epocii Bronzului sau Monumentului lui Honoré de Balzac, și proiectele sale nedefinitivate, cel mai cunoscut fiind 'The Gates of Hell' ('Porțile Iadului'), puțini dintre cei care recunosc sculpturile lui Rodin nu au fost mișcați de ele.

Geniul său a fost evidențiat prin capacitatea de a exprima adevăruri interioare ale psihicului uman, iar privirea sa a pătruns dincolo de aspectul exterior al lumii. Explorând acest tărâm, dincolo de suprafață, Rodin a dezvoltat o tehnică agilă pentru redarea stărilor fizice extreme care corespund expresiilor de frământare interioară sau bucurie copleșitoare.

El a sculptat un univers de mare pasiune și tragedie, o lume a imaginației care a depășit realitatea banală a existenței de zi cu zi, mai menționează https://rodinmuseum.org/.

Rodin nu a studiat la École des Beaux-Arts din Paris, prestigioasa școală pentru formarea artiștilor francezi. Concentrarea sa asupra formei umane și utilizarea diverselor materiale precum bronzul, marmura, ipsosul și lutul ilustrează respectul său pentru tradiția sculpturală și dorința sa de a lucra în cadrul sistemului pentru comenzi și oportunități expoziționale. Semnele distinctive ale stilului lui Rodin - decizia sa de a nu netezi sau ascunde semnele procesului său sculptural și crearea de sculpturi din părți ale corpului, cum ar fi mâinile - au fost revoluționare în vremea sa. Intensitatea evocatoare a operelor sale a fost elaborată de mulți artiști care l-au urmat, inclusiv mulți care au lucrat în studioul său, precum Constantin Brâncuși și Aristide Maillol.

Auguste Rodin s-a născut la Paris, la 12 noiembrie 1840. Rodin a avut un frate și o soră cu doi ani mai mare decât el, Maria. Din cauza vederii slabe, Rodin a fost foarte afectat la o vârstă fragedă. Urmând cursurile Petite École, nu a putut vedea figurile desenate pe tablă și, ulterior, a avut dificultăți în a urma lecțiile complicate din cursurile de matematică și științe. Fără să-și dea seama de vederea sa imperfectă, Rodin a găsit alinare în desen - o activitate care i-a permis tânărului să-și vadă limpede progresul în timp ce exersa pe hârtia de desen. Curând, Rodin a început să deseneze frecvent, oriunde putea și orice vedea sau își imagina.

Până la vârsta de 13 ani, Rodin își dezvoltase abilități evidente ca artist și a început curând să urmeze cursuri oficiale de artă. În timp ce își finaliza studiile, însă, tânărul artist aspirant a început să se îndoiască de sine, primind puțină validare sau încurajare din partea instructorilor și a colegilor săi. Patru ani mai târziu, la vârsta de 17 ani, Rodin a aplicat pentru a participa la École des Beaux-Arts, o instituție prestigioasă din Paris. A fost dezamăgit când școala i-a refuzat admiterea, cererea sa fiind respinsă de două ori, arată www.biography.com.

Rodin a avut o carieră în artele decorative o perioadă, lucrând la monumente publice, orașul său natal se afla în plină renovare urbană. Sculptorul s-a alăturat, de asemenea, pentru scurt timp unui ordin catolic, îndurerat de moartea surorii sale în 1862.
Până la mijlocul anilor 1860, a finalizat ceea ce avea să descrie mai târziu ca prima sa lucrare majoră, 'Mask of the Man With the Broken Nose' ('Masca bărbatului cu nasul spart' - 1863-64). Lucrarea a fost respinsă de două ori de Salonul de la Paris din cauza realismului portretului, care se îndepărta de noțiunile clasice de frumusețe și prezenta chipul unui meșter local.

Mai târziu, Rodin a lucrat sub conducerea colegului său sculptor Albert-Ernest Carrier-Belleuse și a preluat un proiect major care i-a fost atribuit la Bruxelles, Belgia. O călătorie fatidică în Italia în 1875, cu ochii pe opera lui Michelangelo, a stârnit și mai mult artistul interior, iluminându-l către noi tipuri de posibilități; s-a întors la Paris inspirat să proiecteze și să creeze.

În 1876, Rodin a finalizat lucrarea 'The Vanquished' (redenumită ulterior 'The Age of Bronze' ('Epoca bronzului'), o sculptură a unui bărbat nud care își strânge ambii pumni, cu mâna dreaptă deasupra capului. O reprezentare a suferinței în mijlocul speranței pentru viitor, lucrarea a fost expusă pentru prima dată în 1877, fiind avansată opinia că sculptura părea atât de realistă încât a fost modelată direct din corpul modelului.

În deceniul următor, a reușit să-și consolideze stilul artistic distinct cu o listă de lucrări aclamată, uneori controversată, evitând formalitatea academică în favoarea unei supleți vitale a formei. Cu o echipă numeroasă care l-a ajutat în realizarea finală a sculpturilor, Rodin a continuat să creeze o serie de lucrări celebre, inclusiv 'The Burghers of Calais' ('Burghezii din Calais'), un monument public din bronz care înfățișează un moment din timpul războiului de 100 de ani dintre Franța și Anglia, în 1347.

Lucrarea, care include șase statui umane, descrie o poveste de război în timpul căreia șase cetățeni francezi din Calais au primit ordin de la monarhul Eduard al III-lea al Angliei să-și abandoneze casa și să se predea - desculți și cu capul gol, purtând frânghii în jurul gâtului și ținând cheile orașului și ale castei în mâini - regelui, care urma să ordone executarea lor ulterior. 'Burghezii din Calais' este o portretizare a momentului în care cetățenii au părăsit orașul, iar grupul a fost ulterior cruțat de moarte datorită cererii reginei Philippa. Rodin a început să lucreze la monument în 1884, după ce a fost însărcinat de Calais să îl creeze. Cu toate acestea, piesa a fost dezvelită un deceniu mai târziu, în 1895, arată www.biography.com.

Rodin a început să lucreze, în 1880, la 'The Gates of Hell' ('Porțile Iadului'), monument complex parțial inspirat de Divina Comedie a lui Dante și de Florile Răului de Charles Baudelaire. Ale lucrări remarcabile de sculptură asociate grupului monumentului sunt iconicul 'The Thinker' ('Gânditorul', 1880, menit să fie o reprezentare a lui Dante însuși) și piesa culminantă 'Gates's' ('Porților'), 'The Three Shades' ('Cele Trei Umbre' - 1886), 'The Old Courtesan' ('Bătrâna Curtezană' - 1887) și 'Man With Serpent' ('Omul cu șarpe' - 1887), descoperit postum. Munca depusă la această lucrare a durat până în 1917. Deși Rodin a dorit să expună lucrarea 'Porțile' până la sfârșitul deceniului, proiectul s-a dovedit mare consumator de timp față de prognoza inițială și a rămas neterminat.

Decenii mai târziu, curatorul Léonce Bénédite a inițiat reconstrucția lucrării fragmentate pentru o turnare în bronz din 1928. Rodin a produs alte sculpturi majore în anii următori, inclusiv monumente dedicate unor mari literari francezi, precum Victor Hugo și Honoré de Balzac.

Rodin a murit la 17 noiembrie 1917, la Meudon, Franța, la câteva luni după moartea partenerei sale, Rose Beuret. Aclamat timp de peste un secol, Rodin este considerat pe scară largă drept pionierul sculpturii moderne. Cu mostre din lucrările sale găsite în întreaga lume, moștenirea sa continuă să fie studiată și profund admirată de artiști, experți, cercetători și cunoscători de artă, dar și de cei cu un ochi neantrenat, menționează www.biography.com. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Musée Rodin/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












