La 10 noiembrie 2025, Armata Română sărbătorește Ziua Artileriei Române.

La 10 noiembrie 1843, domnul Țării Românești Gheorghe Bibescu (1842-1848) a legiferat, prin Porunca Domnească nr. 198, înființarea primei baterii de artilerie, document ce consfințește constituirea artileriei ca armă distinctă în Armata Română.

Primele baterii de artilerie în Țara Românească și în Moldova au fost organizate, în perioada 1843-1850, și au fost înființate turnătorii proprii în Munții Apuseni, potrivit volumului 'Calendarul Tradițiilor Militare' (2010).

Foto: (c)  LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO

În timpul conflictului ruso-turc, în luptele de la Brăila, Gura Ialomiței, Vadul Silistrei, Ostrov, au fost utilizate, între 1853-1854, bateriile de artilerie din Țara Românească și din Moldova. Au fost achiziționate din Austria, în 1857, tunuri, obuziere, chesoane și cai cu harnașamentul necesar, pentru constituirea unei baterii de artilerie mobile.

După 1859, s-au constituit încă trei baterii de artilerie: una pedestră, în Moldova, și două în Țara Românească, una ecvestră și una pedestră. Cele două baterii din Țara Românească au format primul divizion de artilerie al Armatei Române, la comanda căruia s-a aflat colonelul Scarlat Ciocârlan.

La 21 decembrie 1860, potrivit unui decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele patru baterii s-au constituit în primul Regiment de artilerie al Armatei Române moderne.

Evoluția acestei arme s-a realizat prin adoptarea unor documente care au vizat organizarea, dotarea, reglementarea și instrucția. Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 254 s-au centralizat atelierele, fabricile de pulbere, capsulăria etc. din diferite părți ale țării, sub denumirea de 'Direcția stabilimentelor de materiale ale artileriei', organizată la 23 noiembrie 1861, pe trei secții: Pirotehnie, Arsenalul de construcții al armatei și Fabrica de pulbere.

În septembrie 1860, a fost publicat, în 'Monitorul Oastei', primul regulament de trageri pentru artileria română, intitulat 'Teoria dării' și întocmit de maiorul George Manu.

'Legea organizării puterii armate', publicată în decembrie 1860, prevedea constituirea, în Armata Română, a Corpului de Artilerie, compus din Statul major al armei și Unitățile de artilerie. Nucleul Statului major al artileriei a luat ființă în 1862, după unificarea ministerelor de război din ambele Principate, centralizându-se evidența personalului și a muniției.

A fost înființat, în octombrie 1862, Inspectoratul Armelor Speciale, care avea ca sarcină conducerea instrucției în unitățile de artilerie și supravegherea activității productive, inspectorat desființat în septembrie 1875, când a luat ființă Inspectoratul Artileriei, sub conducerea colonelului George Manu.

Unitățile de artilerie au fost divizate în artileria de câmp, artileria de munte, artileria de cetate și artileria antiaeriană, care a luat ființă la 15 august 1916, momentul constituirii Corpului Apărării Antiaeriene.

Armata Română dispunea de 294 baterii de artilerie, înaintea declanșării Primului Război Mondial. În 1939, Armata Română dispunea de capacitatea de a mobiliza 31 de brigăzi și 79 de regimente de artilerie. La 3 septembrie 1939, Marele Stat Major a emis ordinul pentru sporirea efectivelor până la nivelul celor de război. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, a avut loc unificarea marilor unități revenite de pe front cu marile unități de recruți, cu subunitățile și unitățile de marș, realizându-se mari unități operative. În perioada 1948-1960, însemnătatea artileriei a crescut în cadrul marilor unități de arme întrunite, iar în anul 1965, ponderea avea să fie de 1,5 ori mai mare față de perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

La 1 septembrie 1948, a fost înființat Comandamentul Artileriei. Începând cu anul 1949, o parte semnificativă a armamentului de artilerie a fost înlocuit cu guri de foc care dispuneau de caracteristici superioare.

În 1961, au luat ființă unitățile de rachete cu diferite destinații, iar între anii 1956-1965, artileria a fost dotată cu armament nou, au fost sporite și diversificate mijloacele antitanc în cadrul tuturor eșaloanelor, au intrat în dotare, alături de autotunurile și tunurile existente, aruncătoarele de grenade antitanc și rachetele antitanc dirijate.

După 1990, în ce privește artileria română, s-a trecut, la nivel strategic, de la structurile de conducere de tip comandament de armă la cele de tip inspectorat. În acest sens, conform Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M.102/30.07.1990, începând de la data de 1 august 1990, Comandamentul Infanteriei și Tancurilor a fost reorganizat în Comandamentul Trupelor de Uscat formată din: Direcția Tehnică de Tancuri și Auto; Inspectoratul General al Infanteriei și Vânătorilor de Munte; Inspectoratul General al Blindatelor; Inspectoratul General al Artileriei; Inspectoratul General al Geniului; Inspectoratul General al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat. În cadrul Comandamentului Trupelor de Uscat au fost, de asemenea, cele patru arme întrunite, conform volumului ''Enciclopedia Artileriei Române'' (coord. col. prof. univ. dr. Adrian Stroea, col. (r) Marin Ghinoiu, col. Gheorghe Băjenaru, Editura Centrului Tehnic-Teritorial al Armatei, București, 2014) .

Tratatul de la Paris, din 19 noiembrie 1990, cu privire la forțele armate convenționale în Europa, a stabilit cadrul de reglementare în ce privește gurile de foc ale armatelor cu scopul de prevenire a conflictelor armate în Europa și pentru sedimentarea unor relații bazate pe cooperare pașnică. În ce privește artileria, tratatul conținea prevederi specifice față de sistemele de mare calibru, vizând tunurile, obuzierele, piesele de artilerie care întruneau caracteristicile de tunuri și de obuziere, de aruncătoare și sistemele multiple de lansare proiectile reactive cu calibru de 100 mm și mai mare de atât. Prevederile au avut un impact serios asupra artileriei Armatei Române, plafonul maxim stabilit pentru România a fost de 1.475 de guri de foc pentru calibru de 100 mm și mai mare, ceea ce a făcut ca forțele armate române să treacă în ierarhia europeană de pe poziția a treia, în anul 1990, pe poziția a zecea, indică volumul ''Enciclopedia Artileriei Române''.

În cadrul programului de reformă a organismului militar, în perioada 1994-2003, desfășurată în colaborare cu NATO, Inspectoratul General al Artileriei a fost desființat și a luat ființă instituția inspectorului pentru artilerie în cadrul Inspectoratului General al Statului Major General, generalul Mihail Eugeniu Popescu devenind din inspector general al Inspectoratului General al Artileriei primul inspector pentru artilerie în Statul Major General, mai indică volumul menționat anterior.

În conformitate cu Ordinul General al Ministrului Apărării Naționale nr. 24 din 30 august 1993, Comandamentul Trupelor de Uscat s-a transformat în Statul Major al Trupelor de Uscat, având în subordine armatele de arme întrunite, instituțiile militare de învățământ și formațiunile de diferite arme subordonate direct. În sistemul de conducere a artileriei a apărut, la nivelul Statului Major al Trupelor de Uscat, instituția ''șefului artileriei'', iar primul șef al artileriei acestei structuri a fost colonelul Cornel Paraniac.

Din 11 aprilie 2000, în acord cu Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare al Țării nr. S.8 pentru aprobarea ''Planului-cadru privind procesul de restructurare și modernizare a Armatei Române'', Statul Major al Trupelor de Uscat și-a modificat denumirea în Statul Major al Forțelor Terestre. De asemenea, potrivit aceleiași hotărâri, la 1 august 2000 armatele de arme întrunite s-au reorganizat și s-au transformat în corpuri de armate teritoriale organizate pe brigăzi. Acestea aveau în compunere, ca și fostele armate de arme întrunite, câte o brigadă de artilerie și o brigadă de artilerie antitanc, cu organizare similară celor din compunerea armatelor.

În perioada 1990-2013, singura tehnică nouă, intrată în dotarea artileriei, a fost sistemul ''LAROM'', dar a existat, de asemenea, o preocupare a armatei pentru realizarea unui obuzier de munte, calibru mai mic de 100 mm, de către industria națională de apărare. Obuzierul de munte 'Bucegi', calibru 98 mm, model M1, a fost realizat dar a fost păstrat în dotare pentru o scurtă perioadă de timp. Sistemul LAROM este un ansamblu de subsisteme de descoperire, analiză, decizie și lovire cu rachetele, proiectat și realizat în România, de compania ''Aerostar'' Bacău în colaborare cu firma IMI din Israel, menționează volumul ''Enciclopedia Artileriei Române''.

Conform unui comunicat al MApN, România a achiziționat, în baza Legii nr. 46/2018 pentru realizarea ''Capabilității de sprijin cu foc indirect'', aferentă programului de înzestrare ''Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare'', trei sisteme HIMARS produse de compania americană Lockheed Martin. Guvernul României a cumpărat, printr-o achiziție între guverne, de la guvernul SUA, trei sisteme HIMARS, fiecare dotate cu 18 lansatoare multiple. Lansatoarele HIMARS folosite de Forțele Terestre Române folosesc proiectile reactive cu rază de acțiune de 70 de km, dar și cu rachete ATACMS care pot lovi ținte la o distanță maximă de 300 km. AGERPRES/(Documentare-Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)