CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: Catedrala Națională - Catedrala Mântuirii Neamului (istoric II; 2007-prezent)
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pune piatra de temelie a Catedralei Naționale
Slujba de punere a pietrei de temelie și a sfințirii locului destinat construirii Catedralei a avut loc la 29 noiembrie 2007, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Au participat la acest eveniment membrii Sfântului Sinod, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, primul-ministru, președintele Senatului, foști președinți ai statului, miniștrii, parlamentari, personalități ale instituțiilor centrale și locale, primarul general, dar și un număr mare de preoți și credincioși. Se încheia, astfel, peregrinarea catedralei prin diversele locuri și se pecetluia acest amplasament.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO
În 28 decembrie 2009, Patriarhia Română a lansat licitația pentru selectarea proiectului Catedralei Mântuirii Neamului. Oferta de proiectare trebuia să cuprindă studiul de fezabilitate și documentația tehnică pentru emiterea Autorizației de construcție. În perioada 30 iunie - 1 iulie 2020, la Palatul Patriarhiei, s-a întrunit Comisia de evaluare finală a proiectelor, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. A fost declarată câștigătoare firma SC WANEL EXIM SRL Bacău, care a obținut premiul al 2-lea și cu care s-a încheiat contractul de proiectare pentru clădirea Catedralei Patriarhale.

Macheta Catedralei Mântuirii Neamului. Patriarhia Română a organizat o conferinţă de presă pe tema hotărârii Sfântului Sinod privind colecta naţională pentru construcţia catedralei.
Foto: (c) GEORGE CĂLIN/AGERPRES FOTO
La 2 septembrie 2010 a fost obținută Autorizația de construcție nr. 314-S pentru executarea lucrărilor de construire a lăcașului de cult, Catedrala Mântuirii Neamului. După finalizarea licitației pentru selectarea executantului infrastructurii, la 28 iunie 2011, s-a încheiat contractul cu firma SC Bog'Art SRL, căruia i s-a adjudecat lucrarea.
Deoarece nivelul apelor subterane se situează la adâncimi de cca -14,00 ÷ -17,00 m sub nivelul terenului, s-a impus hidroizolarea infrastructurii cu folii din tablă de plumb pentru eficiență și durată nelimitată în timp. Toată această lucrare de hidroizolație a constituit o premieră în România, la o lucrare publică de o asemenea importanță.
Sfințirea Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului
În 24 octombrie 2011, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat slujba de sfințire a Paraclisului de la șantierul Catedralei. Biserica, în stil ștefanian, are hramurile Învierea Domnului, Icoana Maicii Domnului - Prodromița și Sfântul Ioan Gură de Aur.
Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului s-a construit odată cu deschiderea șantierului Catedralei Naționale, din necesitatea unui spațiu liturgic și de consiliere duhovnicească, dar mai ales pentru a îndeplini, în paralel cu misiunea construirii Catedralei Naționale, și misiunea duhovnicească a înălțării rugăciunilor către Bunul Dumnezeu pentru ajutor în ceea ce, a devenit mai târziu o cerere cuprinsă în textul ecteniei mari: 'Pentru ca să binecuvânteze lucrările ce se săvârșesc la zidirea Catedralei Mântuirii Neamului întru Slava lui Dumnezeu și spre ocrotirea poporului român și cu bună sporire să fie aduse la bun sfârșit, cu harul și cu lucrarea Preasfântului Duh, Domnului să ne rugăm'.

Foto: (c) RADU TUŢĂ/AGERPRES FOTO
Astfel, Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost construit în anul 2011, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe amplasamentul Catedralei Naționale a Românei, prin grija și sprijinul Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba de sfințire a radierului Catedralei
În iunie 2012, societatea executantă reușește să finalizeze radierul general și o parte a elementelor structurale ale subsolului 3, între cotele -16,05 ÷ -11,00. În aceste condiții, în ziua de 28 iunie 2012, în ajunul Sfinților Petru și Pavel, are loc slujba de sfințire a temeliei Catedralei Mântuirii Neamului, săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cu acest prilej au fost depuse, într-o casetă special pregătită a radierului, un hrisov și crucea prin care s-a sfințit locul catedralei în 2007, ca mesaj pentru eternitate.
Încep lucrările pentru executarea suprastructurii Catedralei

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
După o nouă licitație organizată pentru selectarea executantului suprastructurii, societatea câștigătoare, SC Strabag SRL, a demarat continuarea lucrărilor deasupra cotei ±0,00 m. Corpul Catedralei, în alcătuirea căruia intră zona de intrare, cele două nave laterale, pronaosul, naosul, cele două abside și altarul, are o înălțime de aproximativ 45 m. Peste acest nivel se găsesc 6 turle mici, până la cota +68,00 m, clopotnița până la cota +80,5 m și Turla Pantocrator până la cota +120,00 m.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
În anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, la București a avut loc Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea. Cu acest prilej, în data de 4 septembrie 2016, mii de tineri au luat parte la prima Sfântă Liturghie de la Catedrala Națională oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Patriarhul Daniel oficiază slujba de sfințire a Catedralei
În 2018, la Centenarul Marii Uniri, Patriarhul Ecumenic și Patriarhul României au sfințit, în 25 noiembrie, altarul sfântului lăcaș.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Pentru sfințirea Altarului Catedralei Naționale, în anul 2018, au fost realizate Sfânta Masă, vitraliile din Sfântul Altar, mozaicurile catapetesmei, obiecte de cult, veșminte liturgice ș.a. Tot în 2018, la 3 septembrie, Patriarhul Daniel a sfințit cele șase clopote, fabricate în atelierele Grassmayr din Innsbruck, Austria, clopotul cel mare, dedicat Eroilor Neamului, având greutatea de 25 tone.
Aceste lucrări au fost realizate printr-o conlucrare rodnică între Patriarhia Română și autoritățile Statului Român (Guvernul României, Primăria Municipiului București, alte Primării din Capitală și din țară, și câteva Consilii județene), precum și cu ajutorul ierarhilor, clerului, monahilor și credincioșilor mireni.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
În seara zilei de 24 noiembrie 2018, Patriarhul României a depus în piciorul Sfintei Mese, într-un gest cu valoare de simbol liturgic și patriotic, lista cu peste 350.000 de nume ale eroilor români cunoscuți și s-a rugat pentru sufletele lor.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
La cinci zile după sfințire, Patriarhul Teofil al Ierusalimului a venit în România pentru a sluji de hramul Catedralei Naționale împreună cu Patriarhul Daniel.
Papa Francisc vizitează Catedrala Națională
La 31 mai 2019, Papa Francisc, însoțit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a vizitat Catedrala Națională. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a mulțumit Papei Francisc în mesajul său pentru sprijinul acordat constant credincioșilor ortodocși români din Italia și din alte țări, unde 'Biserica Romano-catolică a pus la dispoziția comunităților ortodoxe românești 426 lăcașuri de cult, 306 în Italia și 120 în alte țări din Europa Occidentală'.
La ieșirea din Catedrala Națională, Patriarhul României și Papa Francisc au salutat credincioșii prezenți cu salutul pascal: 'Hristos a înviat!'.
Iconostasul Catedralei este recunoscut de Academia Recordurilor Mondiale

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Catedrala Mântuirii Neamului deține cel mai mare iconostas din lume, cu o lungime de 23,8 m și o înălțime de 17,1 m, confirmă, în 2021, Academia Recordurilor Mondiale (Academy of World Records).

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Catapeteasma Catedralei Naționale a fost realizată sub conducerea pictorului Daniel Codrescu în decursul anului 2018. Iconostasul cuprinde 45 de icoane realizate în stil bizantin și așezate pe 4 registre. De asemenea, pe absida altarului este cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului (Platytera) din România, având 16 metri de la bază până la vârful aureolei.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
În data de 8 februarie 2024 a fost finalizată montarea icoanei Pantocrator, din turla principală a Catedralei Naționale. Icoana are diametrul de 12 metri, din care chipul Mântuitorului are înălțimea de 4,5 metri. Realizarea mozaicului a durat peste 6 luni și au fost folosite peste 2.400 de kilograme de piese. Întreaga reprezentare iconografică a icoanei Pantocrator se întinde pe o suprafață de peste 150 mp.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Sfințirea Catedralei Naționale (Catedrala Mântuirii Neamului) va avea loc pe 26 octombrie 2025 și va marca Centenarul Patriarhiei Române

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Slujba de Sfințire a picturii Catedralei Naționale va fi săvârșită de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi. La încheierea slujbei de Sfințire a picturii se va citi Actul de sfințire.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Conform spațiului interior disponibil al Catedralei, în timpul Sfintei Liturghii și a slujbei de Sfințire a picturii Catedralei Naționale vor avea acces în Catedrală numai invitații oficiali, în număr de 2.500 de persoane.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
În spațiul disponibil în piațeta (esplanada) din fața Catedralei Naționale, vor asista la slujbă numai grupurile organizate de pelerini din eparhiile din țară, în număr de 8.000 de persoane, care vor putea urmări slujba pe ecranele special montate în proximitatea treptelor de acces în Catedrală.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Ceilalți credincioși prezenți, atât din București, cât și din alte localități, vor putea urmări slujba din spațiul situat vizavi, în exteriorul ansamblului (gardului) Catedralei Naționale, pe alte ecrane montate pentru vizionarea slujbei.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
După încheierea Sfintei Liturghii (ora 10.00) și a slujbei de Sfințire a picturii Catedralei Naționale (ora 12.30), accesul credincioșilor pentru închinarea în Sfântul Altar se va face în mod organizat, începând mai întâi cu invitații oficiali din interiorul Catedralei și continuând cu grupurile organizate din eparhii care au asistat la slujbă în spațiul piațetei (esplanadei) Catedralei (aproape de treptele Catedralei).

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Credincioșii ortodocși pelerini se vor mai putea închina în Sfântul Altar al Catedralei Naționale și în zilele următoare: 27, 28, 29, 30 și 31 octombrie 2025, inclusiv pe timpul nopții. (surse: https://catedrala-nationala.ro; https://basilica.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc
Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a
DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)
Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p
14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie
Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026
Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13
Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)
O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie
Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați













