Maestrul dirijor Cristian Măcelaru devine Cetățean de Onoare al Municipiului București (14 octombrie)
La data de 14 octombrie 2025, la Ateneul Român, cu începere de la ora 11.30, are loc ceremonia oficială de conferire a titlului de Cetățean de Onoare al Capitalei dirijorului de talie internațională Cristian Măcelaru, potrivit arcub.ro.
Hotărârea a fost aprobată în unanimitate, la data de 30 septembrie 2025, în ședința Consiliului General al Municipiul București (CGMB). Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București.
Distincția va fi acordată pentru 'merite excepționale în domeniul artei dirijorale și al promovării culturii muzicale românești' pe plan național și internațional.
Dirijorul Cristian Măcelaru s-a născut la 15 martie 1980, în Timișoara. Provine dintr-o familie de muzicieni, fiind cel mai mic dintre cei 10 copii, care au primit toți lecții pentru instrumente de la o vârstă fragedă, Cristian Măcelaru excelând la vioară, potrivit site-ului https://macelaru.com/.

A emigrat în Statele Unite ale Americii la vârsta de șaptesprezece ani.
Și-a continuat studiile la Academia de Arte Interlochen din Michigan, Universitatea din Miami, Florida, și Universitatea Rice din Houston, unde a urmat cursuri de dirijat cu Larry Rachleff. Cunoștințele acumulate au fost aprofundate, apoi, la Tanglewood Music Center și Aspen Music Festival, în masterclass-uri cu David Zinman, Rafael Fruhbeck de Burgos, Oliver Knussen și Stefan Asbury, conform https://macelaru.com/.
Cristian Măcelaru a captat atenția internațională pentru prima dată în 2012, când a apărut la pupitrul Orchestrei Simfonice din Chicago, în locul lui Pierre Boulez. În același an, a primit 'Solti Emerging Conductor Award' pentru tineri dirijori, o distincție prestigioasă acordată o singură dată în istoria fundației, urmată în 2014 de premiul 'Solti Conducting Award'. De atunci, a dirijat cu regularitate concertele unora dintre cele mai bune orchestre americane, printre care Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra Filarmonicii din New York, Orchestra Filarmonicii din Los Angeles, Orchestra Simfonică din Cleveland, Orchestra Simfonică din St. Louis și Orchestra Simfonică Națională.

O colaborare deosebit de strânsă îl leagă de Orchestra din Philadelphia, statul Pennsylvania (SUA), unde a debutat în aprilie 2013.
În 2010, și-a făcut debutul în operă cu Grand Opera din Houston în 'Madama Butterfly' și a dirijat premiera americană a operei 'Turning Point' de Colin Matthews cu Orchestra Centrului pentru Muzică Tanglewood, în cadrul Festivalului de muzică contemporană Tanglewood. În 2019, s-a întors la Grand Opera din Houston pentru o producție a lui Kasper Holten a operei 'Don Giovanni'.
Dirijorul român și-a făcut debutul la Carnegie Hall în februarie 2015, în cadrul unui program cu Orchestra Simfonică Națională a Danemarcei și violonista germană Anne-Sophie Mutter. Pasionat de operă, în iunie 2015 a condus Opera din Cincinnati în interpretări foarte apreciate ale operei 'Il Trovatore'.

În Europa, a fost foarte solicitat în calitate de dirijor invitat alături de numeroase orchestre și festivaluri de renume, printre care Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra Regală Concertgebouw, Orchestra Capelei de Stat din Dresda, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Orchestra Simfonică Germană din Berlin, Orchestra Simfonică din Birmingham, Orchestra Filarmonică din Rotterdam, Orchestra Filarmonică de Radio a Franței, Orchestra din Halle, Orchestra de Cameră Scoțiană și Orchestra Simfonică Națională Daneză.
Cristian Măcelaru a fost numit, în noiembrie 2019, pentru a-i succeda, în 2021, francezului Emmanuel Krivine în fruntea Orchestrei Naționale a Franței (ONF), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri simfonice din Franța. Numit director muzical al Orchestrei Naționale a Franței din Paris începând cu septembrie 2021, a preluat această funcție cu un an mai devreme, efectiv la 1 septembrie 2020. Elvețianul Philippe Jordan a fost ales pentru a-i succeda de la 1 septembrie 2027 lui Cristian Măcelaru la conducerea Orchestrei Naționale a Franței.
În 6 septembrie 2019, a susținut primul său concert în calitate de dirijor șef al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Koln.
Violonista scoțiană Nicola Benedetti, dirijorul român Cristian Măcelaru și Orchestra Simfonică din Philadelphia au fost distinși, la 26 ianuarie 2020, cu Premiul Grammy la categoria 'Cea mai bună interpretare instrumentală solo' pentru albumul ce cuprinde lucrări de Wynton Marsalis - Concertul în re major pentru vioară și orchestră și Suita pentru vioară - înregistrat la casa Decca.
În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Timișoarei, maestrul dirijor român a condus, la 31 iulie 2020, orchestra Filarmonicii Banatul, ocazie cu care a primit titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei. În 2021, Universitatea de Vest din Timișoara i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.
La 12 septembrie 2022, i-a fost conferit Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Cavaler, Categoria B - 'Muzica' în semn de 'apreciere pentru excelența de care a dat dovadă în întreaga sa carieră dirijorală de nivel internațional, pentru contribuția semnificativă pe care a avut-o în cadrul dialogului cultural româno-german, impunându-se ca un foarte respectat ambasador al culturii române în Republica Federală Germania'.

Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa Artis al Universităii de Vest din Timişoara dirijorului Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei, 2022.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
A fost ambasadorul cultural al județului Timiș în anul Capitalei Culturale Europene TM2023, Timișoara fiind Capitală Europeană a Culturii în 2023.
S-a numărat printre personalitățile artistice premiate în cadrul unei ceremonii desfășurate, la 11 septembrie 2023, la reședința Ambasadorului Statului Israel în România. Ambasadorul Statului Israel în România, Reuven Azar, care a înmânat distincțiile semnate de președintele Statului Israel, a afirmat că evenimentul reprezintă o sărbătorire a relațiilor culturale dintre Israel și România.
La Gala Radio România din 1 noiembrie 2023, i-a fost decernat un premiu la categoria ''Ambasadorii României'' pentru că 'a dus măiestria artei dirijorale din Timișoara natală pe marile scene ale lumii'.
La festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris din 26 iulie 2024, Imnul Olimpic a fost interpretat de Corul Radio France și Orchestra Națională a Franței, dirijată de Cristian Măcelaru.
Maestrul Cristian Măcelaru este directorul artistic al Festivalului și Concursului Internațional ''George Enescu'', din octombrie 2021.
Totodată, este directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței, director muzical și dirijor al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo, dirijor șef al WDR Sinfonieorchester și, din 2025, director muzical desemnat al Orchestrei Simfonice din Cincinnati, potrivit unui comunicat de presă al Festivalului Internațional George Enescu din 4 martie 2025. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, Ruxandra Bratu, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cantautorul și scriitorul Leonard Cohen
Supranumit ''trubadurul angoaselor'', Leonard Norman Cohen a fost un cantautor, poet și romancier evreu canadian, recunoscut pentru vocea sa baritonală și versurile profunde. De-a lungul carierei artistice de peste cinci decenii, a explorat teme precum iubirea, spiritualitatea și condiția umană. Printre cântecele sale emblematice se numără 'Dance Me
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 noiembrie
Ortodoxe Sfinții 33 de mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (Sâmbăta celor adormiți - Moșii de toamnă) Greco-catolice Sf. m. 33 din Melitina; Sf. cuv. Lazăr Taumaturgul. Pomenirea morților Romano-catolice Sf. Villibrord, ep.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 noiembrie
Este a 311-a zi a anului 2026. Au mai rămas 54 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 01 m și apune la 16 h 57 m. Luna răsare la 05 h 02 m și apune la 15 h 39 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 2-6 noiembrie 2026
Vizita în România a subsecretarului pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, semnarea unor documente prin care Ministerul Apărării din Republica Moldova devine partener al României în proiectul SAFE, moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, amenințarea cu bombă într-o aeronavă ateriz
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 6 noiembrie, este vernisată expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste'. Evenimentul se desfășoară la Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, în cadrul căreia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. 'Am dorit foarte mult ca
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Sally Field
Actrița și regizoarea Sally Field, deținătoare a premiilor Oscar, Emmy, Globul de Aur și Screen Actors Guild, s-a născut la 6 noiembrie 1946, în Pasadena, California. A debutat în serialul 'Gidget' (1965-1966), în care a dat viață personajului Frances Elizabeth 'Gidget' Lawrence. Doi ani mai târziu, a jucat în serialul TV 'Th
6 noiembrie - Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și al conflictelor armate (ONU)
Adunarea Generală a ONU a declarat, în 5 noiembrie 2001, data de 6 noiembrie a fiecărui an drept Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (A/RES/56/4). Adunarea Națiunilor Unite pentru mediu a adoptat, la 27 mai 2016, Rezoluția UNEP/EA.2/Res.15, care a recunoscut rolul ecosistemelor săn
DOCUMENTAR: Legendara handbalistă Luminița Huțupan-Dinu împlinește 55 de ani (6 noiembrie)
Considerată unul dintre cei mai valoroși portari din istoria handbalului feminin, Luminița Huțupan-Dinu s-a născut la 6 noiembrie 1971, la Piatra-Neamț, potrivit eurohandball.com. A început să joace handbal la vârsta de zece ani la clubul CSS Piatra-Neamț, evoluând inițial pe postul
A 30-a conferință de aderare a UE cu Muntenegru (6 noiembrie)
Cea de-a 30-a reuniune a Conferinței de aderare a UE cu Muntenegru are loc la Bruxelles, la 6 noiembrie 2026, cu scopul de a închide provizoriu negocierile privind capitolul 1 legate de libera circulație a mărfurilor, informează site-ul www.consilium.europa.eu. Precedenta reuniune a Conferinței de aderare cu Muntenegru, cea de-a 29-a, s-
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia Greco-catolice Sf. aep. Pavel Mărturisitorul al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Leonard, pustnic Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarh al Con
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 noiembrie
Este a 310-a zi a anului 2026. Au mai rămas 55 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 59 m și apune la 16 h 59 m. Luna răsare la 03 h 53 m și apune la 15 h 19 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea scriitorului și pictorului britanic John Berger (5 noiembrie)
Eseist, romancier, scenarist, dramaturg, pictor și critic, John Berger este unul dintre cei mai influenți scriitori la nivel internațional din ultimii cincizeci de ani. Singur sau în colaborare - de exemplu, cu Jean Mohr - a publicat peste 30 de titluri, printre care romanul 'G.', distins cu Man Booker Prize, și bestseller-ul 'Ways of Seeing', un eseu a
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Plajele debarcării aliate din Normandia în iunie 1944 (Franța)
Plajele debarcării forțelor aliate în Normandia în iunie 1944, operațiune care a hotărât soarta ostilităților pe frontul european în cel de-Al Doilea Război Mondial, sunt parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 26 iulie 2026, fiind recunoscute astfel la nivel internațional pentru importanța lor în istoria umanității, potrivit
5 noiembrie - Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU)
Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU) este marcată, anual, la data de 5 noiembrie, potrivit https://tsunamiday.undrr.org/. Tema din 2026, 'Be Tsunami Ready: Resilience Starts With You', continuă accentul pus în ediția din 2025 pe investițiile în pregătire (
5 noiembrie - Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în 2026 în 5 noiembrie, care este prima zi de joi a lunii, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. În acest an, tema zilei este 'Every learner safe and we












