DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea lui Margaret Thatcher, prim-ministru al Marii Britanii în 1979-1990 (13 octombrie)
Cariera politică a 'Doamnei de Fier' (Iron Lady) fost una dintre cele mai remarcabile din timpurile moderne. Născută la 13 octombrie 1925, în Grantham, un orășel comercial din estul Angliei, Margaret Thatcher a devenit prima și, timp de două decenii, singura femeie care a condus una dintre cele mai importante democrații majore. A câștigat trei alegeri generale succesive și a fost prim-ministru al Marii Britanii timp de peste 11 ani (1979-1990), un record neegalat în secolul al XX-lea, notează https://www.margaretthatcher.org/.
Locul natal și copilăria lui Margaret Thatcher în Grantham au jucat un rol important în formarea convingerilor sale politice. Părinții ei, Alfred și Beatrice Roberts, erau metodiști. Viața socială a familiei se desfășura în mare parte în cadrul comunității strânse a congregației locale, în limitele unor tradiții puternice de ajutorare reciproc, muncă caritabilă și sinceritate, amintește sursa citată.

Margaret Roberts a urmat cursurile unei școli locale de stat și de acolo a obținut un loc la Oxford, unde a studiat chimia la Somerville College (1943-47). Mentorul ei a fost Dorothy Hodgkin, o pionieră a cristalografiei cu raze X, câștigătoare a Premiului Nobel în 1964.
Dar chimia a ocupat un loc secundar după politică în planurile de viitor ale lui Margaret Thatcher. Politica conservatoare fusese întotdeauna o caracteristică a vieții sale de familie: tatăl ei era consilier local în Grantham și discuta cu ea despre problemele zilei. A fost aleasă președintă a Asociației Studenților Conservatori de la Oxford și a cunoscut mulți politicieni importanți, fiind cunoscută conducerii partidului în momentul înfrângerii devastatoare a acestuia în fața Partidului Laburist, la alegerile generale din 1945.

S-a căsătorit în 1951 cu Denis Thatcher, un om de afaceri care conducea firma familiei sale, înainte de a deveni director executiv în industria petrolieră. Gemenii lor - Mark și Carol - s-au născut în 1953.
În anii 1950, Margaret Thatcher a studiat Dreptul, specializându-se în fiscalitate. A fost aleasă în Parlament în 1959 reprezentând Finchley, o circumscripție din nordul Londrei, pe care a continuat să o reprezinte până când a fost numită membră a Camerei Lorzilor (ca baroneasa Thatcher), în 1992.

În perioada 1964-1970, când conservatorii erau din nou în opoziție, și-a stabilit locul printre figurile importante ale partidului. Când conservatorii au revenit la putere în 1970, sub conducerea lui Edward Heath, a obținut funcția de secretar al educației, potrivit sursei citate.
Mandatele de premier al Marii Britanii
Conservatorii au câștigat o majoritate parlamentară de 43 de voturi la alegerile generale din mai 1979. A doua zi, Margaret Thatcher a devenit prim-ministru al Regatului Unit.

Noul guvern s-a angajat să oprească și să inverseze declinul economic al Marii Britanii. Pe termen scurt, au fost necesare măsuri dureroase. Deși impozitele directe au fost reduse, pentru a restabili stimulentele, bugetul trebuia echilibrat, așadar impozitele indirecte au fost majorate. Economia intra deja în recesiune, inflația creștea, iar ratele dobânzilor trebuiau majorate pentru a o controla. Până la sfârșitul primului mandat al lui Margaret Thatcher, numărul șomerilor în Marea Britanie depășea 3 milioane și a început să scadă abia în 1986. Nimeni nu prezisese cât de gravă va fi recesiunea, mai amintește sursa citată.

Cu toate acestea, s-au obținut câștiguri vitale pe termen lung. Inflația a fost pusă sub control, iar guvernul a reușit să reseteze așteptările că va face tot ce este necesar pentru a o menține la un nivel scăzut. Bugetul din primăvara anului 1981 a făcut posibilă o reducere a ratelor dobânzilor. Redresarea economică a început în același trimestru și au urmat opt ani de creștere.

Sprijinul politic a decurs din această realizare, dar realegerea guvernului a fost asigurată de un eveniment neprevăzut: Războiul Insulelor Falkland. Invazia insulelor de către Junta Argentiniană în aprilie 1982 a fost întâmpinată de Margaret Thatcher în mod ferm, potrivit biografiei amintite. Deși a colaborat cu administrația SUA în căutarea posibilității unei soluții diplomatice, o forță operativă militară britanică a fost trimisă pentru a recuceri insulele. Când diplomația a eșuat, acțiunea militară a avut rapid succes, iar Insulele au revenit sub control britanic până în iunie 1982.
Electoratul a fost impresionat. Puțini lideri britanici sau europeni ar fi luptat pentru insule. Procedând astfel, Margaret Thatcher a pus bazele unei politici externe britanice mult mai viguroase și mai independente în restul anilor 1980. Când au avut loc alegerile generale din iunie 1983, guvernul a fost reales cu o majoritate parlamentară (144 de locuri).

În al doilea mandat de premier, în timpul uneia dintre cele mai lungi greve miniere din țară, în octombrie 1984, Armata Republicană Irlandeză (IRA) a bombardat hotelul în care se afla Margaret Thatcher, în Brighton, în timpul conferinței anuale a Partidului Conservator. Deși a supraviețuit nevătămată, unii dintre cei mai apropiați colegi ai săi s-au numărat printre victime. Niciun prim-ministru britanic din secolul al XX-lea nu a fost vreodată mai aproape de asasinat, subliniază site-ul Fundației Margaret Thatcher.
Politica britanică în Irlanda de Nord fusese o sursă permanentă de conflict pentru fiecare prim-ministru din 1969, dar Margaret Thatcher a stârnit ura din partea IRA pentru refuzul ei de a satisface cererile lor politice, în special în timpul grevelor foamei din închisori din 1980-1981.
Politica sa a fost implacabil ostilă terorismului, deși și-a aliniat această poziție prin negocierea Acordului Anglo-Irlandez din 1985 cu Republica Irlanda. Acordul a fost o încercare de a îmbunătăți cooperarea în domeniul securității dintre Marea Britanie și Irlanda și de a acorda o oarecare recunoaștere perspectivei politice a catolicilor din Irlanda de Nord, o inițiativă care a câștigat susținerea călduroasă a administrației lui Ronald Reagan și a Congresului SUA.
Economia a continuat să se îmbunătățească în timpul legislaturii 1983-1987, iar politica de liberalizare economică a fost extinsă. Guvernul a început să urmeze o politică de vânzare a activelor statului, care în total reprezentau peste 20% din economie când conservatorii au ajuns la putere, în 1979. Privatizările britanice din anii 1980 au fost primele de acest fel și s-au dovedit a avea influență în întreaga lume. Oriunde a fost posibil, vânzarea activelor statului a avut loc prin oferirea de acțiuni publicului, cu condiții generoase pentru micii investitori.

Guvernele Thatcher au prezidat o creștere semnificativă a numărului de persoane care economiseau prin intermediul pieței bursiere. De asemenea, au încurajat oamenii să-și cumpere propriile case și să își asigure pensii private, politici care, în timp, au crescut considerabil averea personală a populației britanice.
La conferința anuală a Partidului Conservator din octombrie 1986, discursul ei a prefigurat o serie de reforme pentru un al treilea guvern Thatcher. Având în vedere că economia era acum foarte puternică, perspectivele pentru alegeri erau bune, iar guvernul a fost readus în funcție cu o majoritate parlamentară de 101 voturi în iunie 1987.
Platforma legislativă a guvernului Thatcher, aflat în al treilea mandat, a fost printre cele mai ambițioase propuse vreodată de o administrație britanică. Reformele în educație și sănătate s-au dovedit durabile.

Economia a cunoscut o creștere robustă în 1987-1988, dar a început și să se supraîncălzească. În plus, s-a creat un dezacord profund în cadrul guvernului cu privire la politica față de Comunitatea Europeană, Margaret Thatcher intrând într-un conflict cu secretarul său de externe, Sir Geoffrey Howe, în toate chestiunile legate de integrarea europeană.
Margaret Thatcher a jucat un rol important în ultima fază a Războiului Rece, atât în consolidarea alianței occidentale împotriva sovieticilor la începutul anilor 1980, cât și în rezolvarea cu succes a conflictului de la sfârșitul deceniului.
Pe 1 noiembrie 1990, Sir Geoffrey Howe a demisionat din funcție, iar decizia a dus la un cutremur politic în următoarele zile, când mulți colegi din cabinetul Thatcher - care nu o agreau în privința temei Europei și se îndoiau că ar putea câștiga un al patrulea tur de alegeri generale - au părăsit brusc conducerea și nu i-au lăsat altă opțiune decât să se retragă. Astfel, a demisionat din funcția de prim-ministru pe 28 noiembrie 1990. John Major i-a succedat și a ocupat funcția până la alegerile covârșitoare ale guvernului laburist condus de Tony Blair în mai 1997.
Viața după cariera de prim-ministru
După 1990, Lady Thatcher a rămas o figură politică puternică. A scris două volume de memorii de succes - 'The Downing Street Years' (1993) și 'The Path to Power' (1995) - continuând în același timp să călătorească în lume ca lector, timp de un deceniu întreg. O carte de reflecții despre politica internațională - 'Statecraft' - a fost publicată în 2002. În această perioadă, a avut câteva intervenții importante în politica internă britanică, în special privind problema Bosniei și Tratatul de la Maastricht.

În martie 2002, după câteva accidente vasculare cerebrale, și-a anunțat sfârșitul carierei sale de orator. După moartea soțului ei, în 2003, propria ei sănătate s-a deteriorat și mai rapid, provocându-i pierderi progresive de memorie.
A murit la Londra pe 8 aprilie 2013, iar funeraliile au avut loc în Catedrala Sf. Paul, nouă zile mai târziu.

Ideologia politică atribuită guvernelor Thatcher, denumita ''Thatcherism'', își continuă influența și în prezent. Margaret Thatcher a lăsat în urmă ''un brand în politică și o serie de convingeri care încă rezonează de la Varșovia la Santiago și până la Washington'', nota ''The Economist'', în 2013. ''A considerat că societățile trebuie să-i încurajeze și să-i recompenseze pe cei care-și asumă riscuri, antreprenorii, ei fiind cei care creează bogăția fără de care guvernele nu pot face nimic; sa nu mai vorbim de ajutarea celor săraci. O țară poate prospera doar prin încurajarea populației să economisească și să nu cheltuie mai mult decât câștigă. Esența ''Thacherismului'' era reprezentată de un stat puternic și o economie liberă'', a mai evidențiat publicația citată. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Margaret Thatcher/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












