DOCUMENTAR: Muzicianul Bruno Mars împlinește 40 de ani (8 octombrie)
Artistul american Bruno Mars, pe numele adevărat Peter Gene Hernandez, s-a născut la 8 octombrie 1985, în Honolulu, statul Hawaii. Este solist vocal, compozitor, producător, instrumentist și dansator.
Este faimos pentru ușurința cu care abordează o gamă largă de stiluri muzicale, precum pop, R&B, funk, reggae, hip hop și rock. Îl acompaniază trupa Hooligans, potrivit brunomars.com.
Și-a început cariera muzicală în 2003, atunci când s-a stabilit în Los Angeles. În 2009, a semnat cu casa de discuri Atlantic Records. În același an, a devenit co-fondator al echipei de producție The Smeezingtons.
A colaborat, în 2010, atât cu rapperul B.o.B la realizarea hitului 'Nothin' on You', cât și cu Travie McCoy la înregistrarea piesei 'Billionaire', ce avea să devină, la rândul ei, una de succes.

Anderson .Paak şi Bruno Mars la cea de-a 64-a ediţie a Premiilor Grammy (2022).
Tot în 2010, Bruno Mars a lansat albumul său de debut, 'Doo-Wops & Hooligans'. Trei din cele zece melodii au urcat vertiginos în topurile din întreaga lume: 'Just the Way You Are', 'Grenade' și 'The Lazy Song'. Pentru prima, a obținut Premiul Grammy la categoria Cea mai bună interpretare vocală pop masculină.
Doi ani mai târziu, a publicat albumul 'Unorthodox Jukebox', ce avea să atingă primul loc în topul Billboard 200. Două compoziții, 'Locked Out of Heaven' și 'When I Was Your Man', au ajuns pe primul loc în topul Billboard Hot 100. Pentru această realizare discografică, Mars a primit Premiul Grammy pentru Albumul cu cea mai bună voce pop.
Bruno Mars a colaborat, în 2014, cu DJ-ul Mark Ronson pentru melodia 'Uptown Funk'.

Bruno Mars, D'Mile şi Anderson .Paak la cea de-a 64-a ediţie a Premiilor Grammy (2022).
În 2016, echipa de producție The Smeezingtons a fost înlocuită cu cea intitulată Shampoo Press & Curl, ce avea să-l asiste la înregistrarea albumului de studio cu numărul trei. Acesta a fost '24k Magic', fiind axat pe stilul R&B. Lansat tot în 2016, '24k Magic' a obținut șapte Premii Grammy, inclusiv la categorii precum Albumul anului sau Cântecul anului. Printre cele mai apreciate piese extrase pe single au fost: 'That's What I Like', 'Finesse' și cea care dă titlul albumului.
În 2021, a lansat împreună cu rapperul american Anderson .Paak proiectul Silk Sonic. A rezultat albumul 'An Evening with Silk Sonic', lansat în noiembrie de Aftermath Entertainment și Atlantic Records. Colecția de piese include sonorități R&B, soul, funk, hip-hop și pop, duetul inspirându-se din muzica anilor '70. Albumul a debutat pe locul secund în topul Billboard 200 și pe primul loc în topul dedicat muzicii R&B/Hip-hop.
Marele hit semnat de Silk Sonic a fost cântecul 'Leave the Door Open', care a obținut, în 2022, patru Premii Grammy: Înregistrarea anului, Cântecul anului, Cea mai bună interpretare R&B și Cel mai bun cântec R&B, arată grammy.com.
În august 2024, a lansat, alături de Lady Gaga, piesa 'Die with a Smile'. Aceasta a urcat pe primul loc în topul Billboard Global, obținând performanțe asemănătoare în Canada, Țările de Jos, Noua Zeelandă, Elveția și SUA. La ceremonia de decernare a Premiilor Grammy din 2025, cântecul le-a adus celor doi Premiul pentru Cea mai bună interpretare pop realizată de un Duo sau un Grup, precum și o nominalizare la Cântecul anului.
O lună mai târziu, Bruno Mars a lansat piesa 'APT', interpretată împreună cu vedeta K-Pop Roseanne Park. Refrenul simplu și repetitiv 'Apateu', care înseamnă 'apartament' în coreeană, și ritmul electro-pop al piesei s-au bucurat de un succes mondial imediat, declanșând un val de coregrafii pe rețelele sociale, melodia fiind una dintre cele mai populare pe TikTok săptămâni la rând. Piesa a atins, la rândul ei, primul loc în Billboard Global și a obținut Premiul VMA la ediția din 2025 a Premiilor MTV Video Music.
Pentru activitatea sa muzicală Bruno Mars a fost răsplătit, în total, cu 16 Premii Grammy, 14 Premii American Music, 4 Premii Brit, 14 Premii Soul Train Music.
A fost inclus, în 2011, în topul celor mai influenți o sută de oameni din lume, realizat de publicația Time, potrivit time.com.
Deține opt recorduri omologate de Guinness World Records. De exemplu, în 2024 a devenit artistul cu cel mai mare număr de ascultători lunari de pe platforma Spotify, notează guinnessworldrecords.com. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.imdb.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












