5 octombrie - Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc
Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc este sărbătorită în fiecare an, în prima duminică a lunii octombrie, în 2025, la 5 octombrie. Evenimente sunt organizate, cu acest prilej, în țară, și începând cu acest an și în străinătate de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.
Un proiect legislativ a fost înregistrat la 29 mai 2018, la Senat. Semnat de 19 parlamentari, documentul propunea celebrarea unei astfel de zile la data de 15 septembrie, apropiată de sărbătoarea Sfântului Cuvios Eufrosin, bucătarul, pomenit, an de an, la 11 septembrie. Inițiatorii menționau în expunerea de motive, potrivit site-ului Camerei Deputaților, https://www.cdep.ro/, că stabilirea acestei zile este necesară pentru a scoate în evidență calitățile bucătăriei și vinului românesc și pentru a le face cunoscute.
Senatul a adoptat, la 5 iulie 2018, proiectul legislativ privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc, cu două amendamente admise în comisiile de specialitate, care modificau titlul și ziua pentru marcarea acesteia. Astfel, titlul s-a modificat, devenind 'Lege privind Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc', în loc de 'Lege privind instituirea zilei de 15 septembrie - Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc'. De asemenea, a fost înlocuit textul 'se instituie ziua de 15 septembrie - Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc' cu 'se instituie Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc, în ultima duminică a lunii octombrie'. La 18 octombrie 2018, s-a votat, în unanimitate, ca Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc să fie marcată în prima duminică din luna octombrie. La 27 martie 2019, Camera Deputaților a adoptat proiectul care instituie Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc în prima duminică a lunii octombrie, potrivit https://www.cdep.ro/.
Președintele României Klaus Iohannis a semnat Decretul nr. 395 din 24 aprilie 2019 pentru promulgarea Legii nr. 79/2019 privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc în prima duminică a lunii octombrie. Legea prevede posibilitatea organizării de către autoritățile publice centrale, locale sau de alte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice, a unor programe și a unor manifestări cu caracter social sau științific, în scopul de a aprecia și de a promova obiceiurile și produsele culinare tradiționale. În acest sens, autoritățile centrale și locale pot contribui la organizarea acțiunilor prin acordarea de sprijin logistic și pot aloca fonduri din bugetele proprii în limita alocațiilor bugetare aprobate. Prin sintagma 'vin românesc', potrivit aceleiași legi, se înțelege 'vinul obținut din struguri proveniți în proporție de 100% din România și care are inscripționat pe etichetă drapelul României', conform site-ului http://legislatie.just.ro/.
Un proiect de lege pentru completarea art. 3 din Legea nr.79/2019 privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc a fost prezentat, la 15 aprilie 2024, în Biroul Permanent al Camerei Deputaților și înaintat la Senat. Inițiatorii acestuia, 7 deputați (unul neafiliat și șase de la PNL), au arătat în expunerea de motive că 'vinul românesc reprezintă o parte importantă a patrimoniului cultural și gastronomic al României, reflectând tradiția îndelungată a cultivării viței-de-vie și a producției de vinuri de calitate. Promovarea vinului românesc la nivel internațional poate contribui la schimbul cultural fiind totodată o modalitate de a promova imaginea României în străinătate și de a spori vizibilitatea și prestigiul acesteia.'
În continuare se arată că 'în plan economic, realizarea unor activități cu ocazia Zilei naționale a gastronomiei și vinului românesc de către oficiile consulare și misiunile diplomatice ale României poate stimula exporturile, aducând venituri suplimentare și contribuind astfel la creșterea economică a țării. Vinurile românești pot deveni un ambasador al culturii și calității gastronomice și viticole ale țării. De asemenea, vinul românesc constituie și un factor important pentru turism, întrucât poate atrage turiștii să descopere podgoriile, cramele și regiunile viticole ale României, generând venituri suplimentare pentru industria turistică.', se arată pe https://www.cdep.ro/.
Senatul României a adoptat proiectul de lege la 25 iunie 2024, iar Camera Deputaților, după o serie de dezbateri, la data de 7 mai 2025, conform https://www.cdep.ro/. Președintele României Nicușor Dan a semnat la 6 iunie 2025 Decretul nr.717/2025 prin care a fost promulgată Legea nr.91/2025 pentru completarea art. 3 din Legea nr. 79/2019 privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS











