Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea (5 octombrie)
În data de 5 octombrie 2025 va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea. Cu acest prilej, în perioada 4-5 octombrie, va avea loc un amplu program liturgic la Catedrala Arhiepiscopală 'Sfânta Treime' din Arad pentru a marca acest eveniment deosebit din viața eparhiei arădene. (sursa: https://www.arhiepiscopiaaradului.ro)
Sâmbătă, 4 octombrie, la ora 18.00, la Catedrala arhiepiscopală va avea loc slujba privegherii (Vecernie, Litie, Utrenie).
Duminică, 5 octombrie, de la ora 8.30, va fi citit Acatistul Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea; de la ora 9.00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, preoți și diaconi, urmată de proclamarea solemnă a canonizării.
Sfântul Sinod a aprobat, în anul 2024, canonizarea a 16 sfinți mărturisitori în temnițele comuniste și mari duhovnici, printre aceștia numărându-se Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea. În 4 februarie 2025 a avut loc proclamarea generală a canonizării tuturor la București, urmată, pe parcursul anului, de proclamări locale ale canonizării în eparhiile în care aceștia și-au dăruit viața lui Dumnezeu.
'Cunoscut și iubit, căutat și cinstit de tineri și de oameni în vârstă, cărora le tâlcuia tainele credinței, ale Evangheliei și ale viețuiri creștine, a rămas în amintirea tuturor ca un înțelept duhovnic, iar, pentru generații de preoți care au slujit Sfintele Altare ale Bisericii Ortodoxe din vestul țării, Părintele Ilarion a fost profesorul și păstorul model, cu glasul de tunet și înfățișare ascetică, impunătoare.
De la catedra Academiei Teologice din Cluj și, mai ales, de la catedra Academiei Teologice din Arad, a deschis inimile multor tineri spre tainele teologiei, învățându-i dreapta credință ortodoxă, pe care a mărturisit-o cu prețul vieții.
Teologia Sfântului Ilarion era nedespărțită de viața Bisericii, de rugăciune, de nevoințe, de mărturisire și de jertfă, fiind întemeiată pe Sfânta Scriptură, pe scrierile Sfinților Părinți, pe textele filocalice și pe Viețile Sfinților'. (sursa: Viața și Acatistul Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă)
***
Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea s-a născut la 21 martie 1903, în comuna Valea Bradului, județul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat Școala primară în comuna natală (1910-1914), iar cursurile liceale, la Liceul 'Avram Iancu' din Brad (1914-1920) și la Liceul 'Moise Nicoară' din Arad (1920-1922), unde și-a luat bacalaureatul. Între anii 1922-1926, a studiat teologia la Academia 'Andreiană' din Sibiu, unde și-a luat diploma de capacitate preoțească, la 22 iunie 1926. În anul școlar 1926-1927 a funcționat ca profesor suplinitor la Liceul 'Avram Iancu' din Brad.
La 29 iulie 1927, a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, de la 6 august, același an, slujind ca preot paroh la Valea Bradului până la 30 august 1930, când a trecut în Eparhia Aradului, obținând prin concurs parohia Arad-Șega. Între anii 1927-1929, a urmat și absolvit cursurile Facultății de Litere și Filosofie din Cluj.
'Cu dârzenia sa de mare luptător și jertfitor pentru Biserică și Neam, cu zelul său misionar, slujitor evlavios la altar și păstor de vocație, 'care își pune sufletul pentru oile sale' (Ioan 10, 11), 'fără de prihană..., veghetor înțelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să învețe pe alții..., neagonisitor de câștig urât, ci blând, pașnic, neiubitor de argint, binechivernisind casa lui...' (I Timotei 3, 2-4), îmbinând fericit altarul și amvonul bisericii cu catedra școlii și cu activitatea intensă de la Casa culturală, izbutește să câștige, în scurtă vreme, inimile și interesul credincioșilor'. (sursă: https://doxologia.ro)
La 20 decembrie 1932, și-a luat licența la Facultatea de Teologie din București, cu subiectul 'Mântuirea după concepția ortodoxă, catolică, protestantă și sectantă', iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu teza 'Pocăința, studiu de documentare teologică și psihologică', publicată în 'Seria Teologică'. În tot acest timp, a colaborat la numeroase reviste și ziare și a scos de sub tipar studii teologice și lucrări de popularizare.
Părintele Ilarion Felea a activat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, în anul universitar 1937-1938, iar de la 1 ianuarie 1939, a fost numit preot la parohia Arad-Centru, unde a funcționat până la 30 septembrie 1942, fiind reintegrat la aceeași parohie la 1 iulie 1952, activând până la 25 septembrie 1958.
La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică și apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a funcționat până în 1948, deținând un anumit timp și funcția de rector.
La 1 iunie 1939, i s-a încredințat redactarea revistei 'Biserica și Școala', căreia i-a purtat de grijă până în anul 1945, și mai apoi, la 1 august 1943 până în 1945, 'Calea mântuirii', foaie religioasă pentru popor. În paginile lor publică o seamă de articole de teologie și viață bisericească, informații și recenzii despre cărți și reviste.
Perioada în care a slujit ca preot la parohia Arad-Centru și totodată ca redactor la cele două reviste și, de asemenea, ca profesor la Academia Teologică din Arad poate fi considerată cea mai prodigioasă din activitatea Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea. (https://doxologia.ro)
A continuat colaborarea la 'Revista Teologică' din Sibiu până în anul 1943, a mai colaborat la revista 'Duh și Adevăr', la reviste oficiale ale Mitropoliei Banatului și la alte reviste și ziare din Arad, a rostit și publicat o seamă de conferințe religioase și de cultură.
Au văzut lumina tiparului în acest timp: 'Teologie și preoție', în Anuarul Academiei Teologice din Arad pe anul 1938/1939; 'Paisie și paisianismul', în colecția 'Cărțile Vieții', Cluj 1940; 'Catehism creștin ortodox', Arad, 1955, tipărit în patru ediții; 'Sfintele Taine', în Biblioteca 'Veniți la Hristos', Sibiu, 1946; 'Mântuirea', în Biblioteca 'Calea Mântuirii', Arad, 1947. A redactat Calendarul eparhial (Îndrumătorul tipiconal) pe anii 1948, 1952, 1956 și a tipărit un 'Antologhion' pentru preoți, cântăreți și pentru folosul acestora și al altor credincioși, ca îndreptar de cântare bisericească.
Lucrarea 'Duhul Adevărului', de conținut dogmatic, editată la Arad în 1942, ediția a II-a - tot la Arad, în 1943, a fost premiată de Academia Română. În 1946, a văzut lumina tiparului, la Arad, volumul 'Religia Iubirii', de cuprins apologetic.
La 3 martie 1945, părintele Ilarion Felea a fost ridicat împreună cu o seamă de oameni de cultură și de trăire religioasă și deținut în lagărul de la Caracal, până în iulie 1945. A fost din nou reținut la 6 ianuarie 1949 și transferat la Penitenciarul din Timișoara, iar la 28 octombrie 1949, a fost judecat și condamnat la un an de închisoare corecțională pentru 'omisiunea denunțării'. A fost eliberat de la Aiud la 5 ianuarie 1950. După eliberare, a lucrat la Biblioteca Sfintei Episcopii, apoi, la 1 iulie 1952, a fost reintegrat ca preot la parohia Arad-Centru (Catedrală) din Arad.
La 25 septembrie 1958, a fost din nou arestat și dus la Ministerul de Interne (Uranus) din București, supus unei foarte severe anchete, transportat la Cluj, judecat în secret și condamnat de Tribunalul Militar Cluj la 20 de ani de muncă silnică și 8 ani degradare civică pentru infracțiunea de 'uneltire contra ordinei sociale' și la 20 de ani de temniță grea pentru 'activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare'.
Sfântul Ilarion a trecut la cele veșnice în închisoarea de la Aiud, în 18 septembrie 1961, întrucât, deși era bolnav, i s-a refuzat asistența medicală. (Viața și Acatistul Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.arhiepiscopiaaradului.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












