logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

A murit actorul și regizorul american Robert Redford (fișă biografică)

Image

Cunoscutul actor și regizor american Robert Redford a murit la 16 septembrie 2025, la vârsta de 89 de ani, informează Reuters și AFP, preluând o informație apărută în publicația New York Times.

***

Actorul și regizorul Robert Redford s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s-a înscris la cursuri de actorie la Academia Americană de Arte Dramatice, la New York, potrivit site-ului imdb.com.

S-a căsătorit la 9 august 1958 cu activista Lola Van Wagenen, având împreună patru copii, dar în 1985 au divorțat. În iulie 2009, Redford s-a recăsătorit cu Sibylle Szaggars, în Hamburg, Germania, alături de care a locuit în Sundance, Utah.

 


Foto: Tony Gentile / REUTERS



Începând cu anul 1959, a apărut ca invitat vedetă în numeroase programe, între care: The Untouchables, Whispering Smith, Perry Mason, Alfred Hitchcock Presents, Route 66, Dr. Kildare, Playhouse 90, Tate și The Twilight Zone.

A fost nominalizat, în 1963, la Premiile Primetime Emmy pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru 'Alcoa Premiere' (1961), un episod din producția 'The Voice of Charlie Pont'. Tot în 1963 a apărut într-un episod intitulat 'Bird and Snake' din drama medicală despre psihiatrie 'Breaking Point', potrivit site-ului interviews.televisionacademy.com.

Debutul pe Broadway a fost cu un rol mic în 'Tall Story' (1959), urmat de 'The Highest Tree' (1959) și 'Sunday in New York' (1963). Succesul l-a obținut cu rolul din 'Barefoot in the Park' (1967).

Și-a făcut debutul pe ecran în 'War Hunt' (1962), alături de John Saxon și Charles Aidman, într-un film despre ultimele zile ale războiului din Coreea. Acest film a marcat, de asemenea, debutul lui Sydney Pollack și Tom Skerritt.

A fost distribuit în 'Inside Daisy Clover' (1965), apoi în 1966 a jucat alături de actorii Jane Fonda și Marlon Brando în 'The Chase'.

 


Foto: Jim Urquhart / REUTERS



Un rol important l-a avut în pelicula 'Butch Cassidy and the Sundance Kid' (1969). A mai jucat în numeroase filme apreciate atât de critici, cât și de public. Printre acestea se numără: 'Jeremiah Johnson' (1972), 'The Candidate' (1972), 'The Way We Were' (1973) și 'The Sting' (1973), rol pentru care a fost nominalizat în 1974 la premiul Oscar, potrivit imdb.com.

Pe parcursul anilor 1974-1976, Redford a fost în topul box-office cu filmele 'The Great Gatsby' (1974), 'The Great Waldo Pepper' (1975) și 'Three Days of the Condor' (1975), 'All the President's Men' (1976), regizat de Alan J. Pakula și scris de William Goldman.

Din filmografia sa mai amintim: 'The Electric Horseman' (1979), 'Brubaker' (1980), 'Out of Africa' (1985), 'Legal Eagles' (1986), 'Havana' (1990), 'Sneakers' (1992), 'Indecent Proposal' (1993), 'Up Close & Personal' (1996), 'The Horse Whisperer' (1998), 'The Last Castle' (2001), 'Spy Game' (2001), 'The Clearing' (2004), 'An Unfinished Life' (2005), 'Lions for Lambs' (2007), 'All is lost' (2013), 'Captain America: The Winter Soldier' (2014), 'Truth' (2015), 'One More Chance' (2016), 'Our Souls at Night' (2017), 'The Old Man & the Gun' (2018), 'Avengers: Endgame' (2019).

Robert Redford și-a folosit influența pentru a promova cauzele de mediu, iar veniturile, pentru a achiziționa proprietăți din Utah, pe care le-a transformat într-o fermă și în stațiunea de schi Sundance. În 1980, a înființat Institutul Sundance pentru aspiranți în producerea de filme. Festivalul său anual de film a devenit unul dintre cele mai influente din lume.

 


Foto: Eric Gaillard / REUTERS



Debutul în regie al lui Redford cu filmul 'Ordinary People' (1980) i-a adus premiul Oscar pentru cel mai bun regizor în 1981, potrivit imdb.com. A revenit în spatele camerei, de data aceasta pentru 'The Milagro Beanfield War' (1988), bazat pe un roman al lui John Nichols.

A mai regizat în 1992 'A River Runs Through It' - film în care a jucat și Brad Pitt -, iar în 1994, pelicula 'Quiz Show' (1994), care i-a adus încă o nominalizare pentru cel mai bun regizor.

În februarie 2019, Robert Redford a fost recompensat cu un premiu Cesar onorific, ce i-a fost atribuit pentru întreaga carieră, potrivit lemonde.fr. 'Iubesc Parisul. Am venit aici când aveam 18 ani, eram un tânăr artist. Nu aveam bani, dar aveam speranță', declara atunci Robert Redford, care a vorbit apoi despre tinerețea lui petrecută în Franța, despre o beretă pe care și-a cumpărat-o pentru a părea francez, despre prima lui călătorie ca turist la Cannes și visele sale de pe Croazetă. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Doina Lecea, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 1079

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 13-11-2026 15:53

Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026

Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&

Documentare 13-11-2026 12:17

Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026

Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co

Documentare 13-11-2026 10:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la

Documentare 13-11-2026 08:30

13 noiembrie - Ziua limbii maghiare

La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13

Documentare 13-11-2026 08:00

Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)

O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u

Documentare 13-11-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie

Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344

Documentare 13-11-2026 05:32

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie

Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 12-11-2026 10:45

FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)

La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub

Documentare 12-11-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)

Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit

Documentare 12-11-2026 10:15

FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)

La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați

Documentare 12-11-2026 10:00

AnulNadia/ Nadia Comăneci aniversează 65 de ani - 'Nimeni nu știe când anume intră în istorie'

În Anul dedicat Zeiței de la Montreal, Nadia Comăneci aniversează 65 de ani. Născută la 12 noiembrie 1961, la Onești, Nadia Comăneci a ajuns să schimbe istoria gimnasticii cu primul '10' olimpic, în 1976. 'Nimeni nu știe când anume intră în istorie. Nu există manuale de specialitate în domeniu, care să-ți spună cum să

Documentare 12-11-2026 09:00

12 noiembrie - Ziua Cercetașilor Militari

La 12 noiembrie, Armata Română celebrează Ziua Cercetașilor Militari. Acest demers amintește de momentul constituirii primului element organizat al unităților de cercetași în Armata Română. Cercetașii reprezintă una dintre cele mai de temut arme ale oricărei armate moderne. Cercetașii sunt cei care culeg informații despre inamic, în ori

Documentare 12-11-2026 08:30

12 noiembrie - Ziua Statului Major al Apărării

La 12 noiembrie, Armata Română marchează Ziua Statului Major al Apărării. Statul Major al Apărării este organismul superior de concepție și comandă al Armatei Române, care îndeplinește un rol esențial în pregătirea armatei și a națiunii române pentru apărare, conform site-ului www.

Documentare 12-11-2026 08:00

Reuniunea comunității politice europene (Dublin, 12 noiembrie 2026)

Cea de-a noua reuniune a Comunității politice europene, o platformă de dialog ce reunește șefi de stat și de guvern din întreaga Europă, va avea loc în 12 noiembrie 2026, la Dublin, în Irlanda. Tema reuniunii va fi 'O Europă puternică, sigură și conectată', conform https://www.consilium.euro

Documentare 12-11-2026 08:00

12 noiembrie - Ziua geodezilor militari

La 12 noiembrie este celebrată Ziua geodezilor militari. Bazele Serviciului Topografic al Armatei Române au fost puse de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), prin semnarea Înaltului Ordin de Zi nr. 83 din 12 noiembrie 1859, prin care se înființa ''Corpul (Korpu) de Stat Major General'', care avea în comp